- în gură sau în rucsac -

Cu aproape trei luni în urmă, tînăra Geisa Silva a deschis uşa locuinţei sale din Rio de Janeiro, a vîrît mîna în rucsacul lăsat în prag de un necunoscut şi a scos de-acolo capul soţului ei, Joao Rodrigo Silva Santos, fost fotbalist pe la mai multe cluburi din Brazilia, Suedia şi Honduras. Şi cum în America de Sud violenţa are un „ce“ baroc, făptaşul s-a îngrijit, cu pedanteria tipică sadicilor, să taie limba şi să scobească ochii victimei. Corpul lui Joao Rodrigo Silva Santos nu a fost găsit nici în ziua de astăzi.

Cu aproape două luni în urmă, tot în Brazilia, dar la Curitiba, meciul de campionat dintre Aletico Paranaense şi Vasco da Gama a pocnit pe la cusături din cauza unei încăierări între galerii. Ceva ce începuse ca bruiaj mustind de scabrozităţi a deraiat în bătaie generală. Prin amabilitatea poliţiei, care a intervenit cu gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc, după o jumătate de oră de contemplare tandră a desfăşurărilor, numărul răniţilor a crescut de la patruzeci la cîteva sute, pentru ca doi dintre ei să protesteze împotriva tratamentului, săvîrşindu-se dintre cei vii în urma unor răni grave la cap.   

Cu aproape o lună în urmă, un fotbalist brazilian de la Sao Raimundo Esporte Clube, cea mai la modă echipă din Manaus, şi-a exprimat dezacordul faţă de o decizie a arbitrului, administrîndu-i un cap în gură. Arbitrul a fost atît de şocat de proastele maniere ale agresorului, încît a scos tîrziu pistolul pe care-l ţinea ascuns într-una dintre jambiere şi a fost imobilizat înainte de-a apuca să-şi ia revanşa. Acestea sînt faptele. Dincolo de ele se întinde, ca o lozincă pe fond negru, cugetarea etern valabilă a lui Alan Brien: „Violenţa este vorba de duh a analfabeţilor“. Iar dincolo de lozincă se aşterne un viitor înnorat. Peste mai puţin de cinci luni, Brazilia va organiza a douăzecea ediţie a Cupei Mondiale la fotbal şi va avea şansa de-a oferi un mediu de lucru mai riscant chiar şi decît Africa de Sud 2010, ceea ce, să recunoaştem, nu-i de colea. Cele trei oraşe în care s-au produs întîmplările descrise mai sus vor găzdui cîteva meciuri importante, printre care Anglia – Italia, Spania – Chile şi Belgia – Rusia, spre a nu mai pomeni de finala care se va juca, fireşte, la Rio de Janeiro, pe Maracana.  

În aceste condiţii, înţelepţii din conducerea FIFA, convocaţi de Marele Preot al fotbalului, Joseph Blatter, s-au pus pe treabă şi au rezolvat urgenţele în timp record. La finele cîtorva săptămîni de masiv angajament cortical, conclavul a decis următoarele:

Sloganul oficial al Cupei Mondiale Brazilia 2014 va fi „Juntos num so ritmo“ („Toţi în acelaşi ritm“).
Mingea folosită pe întreaga durată a competiţiei se va numi Brazuca. La loviturile libere, arbitrii vor folosi sprayul minune care dispare în cîteva secunde, pentru a indica distanţa la care trebuie să stea zidul. Imnul oficial al întrecerii, care va fi ales în urma unui concurs la care se poate participa în deplină democraţie, va fi anunţat în februarie 2014 şi va fi înregistrat de Ricky Martin.

Instrumentul popular al competiţiei, echivalentul zgomotoasei vuvuzele sud-africane, va fi caxirola, creată de muzicianul Carlinhos Brown. Mascota Cupei Mondiale, un tatu (sau armadillo) pe nume Fuleco, ales în septembrie 2012, va primi binecuvîntarea ultimă a areopagului FIFA într-un spectacol de amploare, cu sîni goi, fese vibrante, sambodrom, cafea şi artificii.

Agenda încărcată a şefilor FIFA n-a permis discutarea cîtorva chestiuni de plan secund, pe care doar cîrcotaşii le consideră relevante: violenţa de pe străzile din Manaus, unde moartea dansează prin pieţe, jafurile şi crimele ritualice din favelhas, periferiile-capcană din Rio de Janeiro şi din alte oraşe roase de sărăcie, Mafia răpirilor din Sao Paulo, rata stupefiantă a delincvenţei juvenile din Curitiba, traficul de carne vie din Fortaleza, turismul sexual din Belo Horizonte sau Recife etc. N-a fost timp, au suspinat excedaţi participanţii la şedinţa prezidată de Joseph Blatter. Dar nu vă faceţi griji, binele, adică fotbalul, va învinge.  
Ce mai poţi să spui? Nimic. Îţi rămîne să propui schimbarea mascotei, asta da. În locul lui Fuleco, ar fi mult mai nimerit un cap ieşind dintr-un rucsac. Sigur, limba şi ochii trebuie evacuaţi. În plus, se poate proceda la retezarea urechilor. Ce omagiu mai subtil pentru zeiţa Omerta din partea prea-plecaţilor ei su(s-)puşi? 

Radu Paraschivescu este scriitor, jurnalist şi traducător. 

Dosar sprijinit de AVON