I will build the greatest wall that you’ve ever seen“ – spunea Donald Trump în august 2015, la un miting electoral. „We are going to build a big beautiful wall with Mexico“ – spunea el într-un interviu televizat în campania electorală din 2016. Iar într-un tweet foarte recent, președintele Trump scria: „The Democrats, are saying loud and clear that they do not want to build a Concrete Wall but we are not building a Concrete Wall, we are building artistically designed steel slats, so that you can easily see through it… It will be beautiful and, at the same time, give our Country the security that our citizens deserve…“

Întotdeauna, candidatul și, mai apoi, președintele Trump s-a referit la „zidul“ pe care vrea să-l construiască la granița cu Mexicul cu drag, cu tandrețe aproape, evocîndu-i măreția, frumusețea și impenetrabilitatea. E drept, visul lui Trump s-a dovedit a fi cam imprecis: ba e zid, ba e gard, ba e obstacol, ba e din beton, ba e din șipci de fier. Precisă e doar înălțimea („foarte înalt“) și splendoarea lui artistică. Sursă a multor ironii și a încă și mai multor atacuri politice violente, proiectul acestui „zid“ merită, totuși, o analiză serioasă. Există cel puțin două seturi de elemente pe care trebuie să le luăm în discuție: pe de o parte, avem datele obiective ale proiectului și, pe de altă parte, avem abordarea politică.

 Date. Frontiera terestră dintre Statele Unite și Mexic măsoară cu puțin peste 3140 de kilometri și are 48 de puncte de trecere. Dinspre Vest spre Est, ea începe de la Pacific, din dreptul orașului mexican Tijuana, ca o frontieră geometrică, într-o succesiune de linii drepte, pentru 227 km, pînă cînd întîlnește rîul Colorado, care devine frontieră naturală pentru 39 km, apoi redevine frontieră geometrică pentru 859 km, pînă cînd întîlnește Rio Grande, care devine frontieră naturală pentru 2020 km, adică pînă la Golful Mexicului. Statele Unite reclamă de decenii probleme serioase de securitate la această frontieră. Traficul de droguri și arme, traficul de persoane, trecerea ilegală a frontierei de către infractori de toate calibrele sînt fenomene reale, pe care nimeni nu le contestă. Disputele politice nu se referă la „importul“ de criminalitate realizat peste această graniță dinspre Mexic spre SUA, ci la amploarea acestei amenințări (unii spun că ceilalți le exagerează în scop electoral, iar ceilalți spun că unii le diminuează în același scop) și la măsurile ce trebuie luate pentru a combate fenomenul. În orice caz, estimările specialiștilor spun că sumele pe care cartelurile mexicane le cîștigă de pe urma traficului de droguri în SUA trec de 20 de miliarde de dolari pe an. E drept, unii specialiști spun că cea mai mare parte a acestor droguri intră în SUA camuflate în transporturi legale, așadar prin punctele de trecere a frontierei. Această estimare este, însă, contestată de alți experți.

Pe parcursul acestei frontiere geometrice, există deja obstacole („zid“, gard etc.) pe porțiuni intermitente care, însumate, acoperă cam 34% din frontieră. America construiește „ziduri“ la granița cu Mexicul de peste două decenii. În 2006, Congresul și președintele de atunci au adoptat o lege care a impulsionat serios construcția unei asemenea „zid“ în anumite locuri socotite vulnerabile pentru treceri ilegale. Astfel, ceea ce se cheamă „zidul“ de la granița cu Mexicul este astăzi o însumare de obstacole artificiale de diferite tipuri – înălțimea, grosimea, adîncimea și materialul din care sînt confecționate aceste obstacole, ce pot fi socotite uneori garduri și alteori ziduri, diferă de la un segment la altul, în funcție de momentul, bugetul și compania care l-a construit. Polițiștii de frontieră au raportat deja multe cazuri în care „zidul“ a putut fi învins. Organizațiile de crimă transfrontalieră au putut sesiza ici-colo slăbiciuni ale „zidului“ pe care le-au speculat imediat – unde „zidul“ nu avea fundație adîncă, au construit tuneluri; unde zidul nu era prea înalt, l-au putut escalada folosind scări sau chiar macarale etc. Segmentele de frontieră neacoperite cu „zid“ sînt supravegheate cu senzori de mișcare și camere performante de luat vederi. Pe toată frontiera patrulează polițiști specializați.

În general, trecerea clandestină dinspre Mexic spre SUA are un trend descendent, după un vîrf între anii 1995-2001. Cauzele acestei scăderi sînt și ele politic dezbătute. Unii spun că o anume înrăutățire a condițiilor economice în America a făcut ca țara nu mai fie atît de atractivă pentru emigrația sud-americană, alții spun că această scădere este rezultatul direct al măsurilor de întărire a controlului frontalier, inclusiv prin ridicarea „zidului“, pe care SUA le-au luat după 2001. În fine, din 2016 încoace, se pare că retorica furioasă a lui Donald Trump are un rol inhibitor pentru cei cărora le vine ideea să treacă granița ilegal.

Presa americană dă estimări foarte largi în privința costurilor ridicării acestor obstacole. În trecut, aceste costuri au fost diferite în funcție de perioada construirii, de materialele folosite, de relieful și solul pe care a fost ridicat gardul etc. Astfel, suma solicitată de Trump pentru proiectul său (în fapt, proiectul de a construi „zid“ pe segmentele neacoperite) a părut astronomică unora și rezonabilă altora fără să poată exista, totuși, un standard de cost obiectiv. „Zidul“ de la frontiera cu Mexicul nu este deloc simplu de bugetat tocmai din cauza faptului că străbate un teritoriu atît de vast. Pe acest teritoriu, de pildă, curg ape mai însemnate sau mai neînsemnate, dar care urmează un ciclu natural al inundațiilor și al secetei. Zidul va trebui construit în aceste porțiuni astfel încît să nu producă inundații de-o parte sau de alta cînd un rîu se umflă în sezonul ploios, dar nici să nu lase breșe cînd rîul își diminuează volumul sau chiar seacă în sezonul secetos. Este de menționat, de pildă, că rîul Colorado are un rol extrem de important în irigarea uneia dintre cele mai fertile zone din Mexic și că el este oricum deviat deja de multe amenajări hidrotehnice situate de-o parte și de cealaltă a frontierei. În plus, „zidul“ afectează deja și va afecta oricum dezvoltarea naturală a faunei – animalele specifice zonei nemaiputînd să se deplaseze liber în habitatul lor natural. Acest al doilea argument este socotit, în general, unul minor, dar contestatarii zidului îl includ și pe el în lista „ororilor“ pe care realizarea acestui proiect le-ar produce.

 Politică. Cînd președintele Donald Trump a decis să își asume „închiderea Guvernului“ în decembrie 2018 ca urmare a faptului că acest Congres a refuzat să aloce 5 miliarde de dolari pentru construirea „zidului“ la granița Statelor Unite cu Mexicul, a apărut imediat întrebarea de ce Trump nu a cerut finanțarea aceasta în anii anteriori, cînd Congresul era republican. Această întrebare a rămas fără răspuns. Amintesc că retorica „zidului“ a fost unul dintre cele mai puternice elemente de discurs electoral în alegerile prezidențiale cîștigate de Trump, la care electorii lui au reacționat foarte pozitiv. Opinia mea este că, după parțialele din 2018, cînd democrații au cîștigat Congresul și cele două propagande s-au întrecut în a clama victoria, proganda anti-Trump a fost mai convingătoare. Deși alegerile parțiale din 2018, per ansamblu, nu au avut un cîștigător clar – dar, în politică, importantă este percepția publică și nu realitatea obiectivă. Așadar, pentru că au țipat mai tare, democrații au convins majoritatea opiniei publice că au cîștigat alegerile și, mai important, s-au convins și pe ei. Față cu această situație, Trump a ținut să puncteze imediat și a atacat frontal problema zidului. Estimarea lui Trump a fost proastă: el a crezut că democrații vor ceda. Incapabil să facă exerciții minime de empatie, Trump nu s-a pus nici o clipă în locul adversarilor săi ca să-i înțeleagă și să le anticipeze acțiunea. Dacă ar fi făcut-o, ar fi știut că democrații simt vînt electoral în pînze după aceste alegeri și nu au nici un motiv să cedeze.

Și ajungem la întrebarea fundamentală: un zid la frontieră oprește sau nu scurgerea elementelor criminale dinspre Mexic spre SUA? Unii zic că da. Alții zic că nu. Fiecare parte arată cifre și exemple. Fiecare parte are exemplele ei tari, pe care cealaltă nu le poate demola. Dacă facem, însă, un pas în spate și încercăm să decontextualizăm această temă, observăm că există un acord bipartizan asupra întăririi frontierei inclusiv cu elemente ce pot fi ușor socotite „ziduri“, de vreme ce Congresul, în diferite alcătuiri și cu președinți din ambele partide, a adăugat, în timp, la acest proiect.

 Predicție. Trump zice că, indiferent de ce zic și fac democrații, cu sau fără aprobarea lor, tot va construi zidul. Și eu cred că zidul se va construi – mai precis, actualul zid se va întregi cu elemente similare și pe porțiunile neapărate încă. Dar că asta nu se va face, cum zice Trump, fără democrați, ci se va face fără Trump. Adică după ce el își va termina mandatul (cum și cînd și-l va termina, doar Dumnezeu poate să știe acum).

 

*** 

Update. Pe 15 februarie, președintele Trump a declarat oficial „stare de urgență la granița de sud a SUA“, ceea ce îi conferă dreptul să folosească forțe militare și construcții pentru a rezolva „starea de urgență“. Astfel, nu mai are nevoie
de aprobarea Congresului pentru a finanța construcția zidului. Dincolo de declarații furioase, opozanții săi au reacționat atacînd în justiție legalitatea declarării „stării de urgență“. Să vedem ce zic judecătorii.