Acum cîţiva ani, Irina Covoran a ales să-şi petreacă vara în Statele Unite ale Americii, pe Insula Key West din Florida – un adevărat paradis al vacanţelor, cu plaje întinse, nisip fin, cocktailuri cu umbreluţe colorate şi... povestea noastră încîntătoare se cam încheie aici. De fapt, Irina – studentă atunci în anul al II-lea la Jurnalism – a pornit în căutarea aşa-zisului „vis american“, mergînd în SUA în cadrul unui program de work & travel. De ce a renunţat la zile întregi de lenevit şi relaxare cu prietenii, pentru a pleca peste mări şi ţări, la muncă? „Motivul principal a fost unul pur pragmatic – banii. Îmi doream mult o maşină, deoarece eu nu sînt din Bucureşti, ci din Piteşti, ceea ce înseamnă o navetă permanentă. Şi mi-am dat seama că singurul mod de a strînge banii necesari într-un timp cît mai scurt este să plec din ţară“, îmi explică ea. 

Aşadar, a depus actele necesare şi, împreună cu prietena ei, a pornit la drum: Bucureşti-Amsterdam-New York-Miami-Key West. „A fost prima dată cînd am ieşit din ţară, primul zbor cu avionul. Cînd am ajuns acolo, am aflat că ne pierduseră bagajele.“ 

La destinaţie, nu le aştepta nimeni, astfel că au trebuit să se descurce singure. Au lucrat într-un convenience store (un magazin cu de toate, în cantităţi mici, la preţuri destul de mari), aparţinînd unei familii de imigranţi care deţinea mai multe afaceri în zonă: ea era din Marea Britanie, el – din Israel. „Mi-am consumat întreaga vară muncind mult, bucurîndu-mă extrem de puţin de ceea ce era exact în faţa mea“, îmi spune Irina. „Acolo nu eşti plătit cu un salariu fix, ci la oră – cît munceşti, atît primeşti.“ Acest lucru a generat competitivitate între tinerii care lucrau la magazin, mai ales că orele suplimentare erau plătite mai bine. În timpul petrecut în Key West, a cunoscut atît turişti, cît şi locuitori ai insulei. „Eram ceva exotic pentru turişti, noi, cei care veneam din ţări îndepărtate, şi tot timpul aveau o mulţime de întrebări. E drept că unii dintre ei credeau că în România îl găzduim pe Dracula. Sau alţii ne-au întrebat dacă la noi sînt străzile asfaltate“, adaugă ea rîzînd. După trei luni de „vacanţă“, a tras linie şi a adunat – a reuşit să se întoarcă acasă cu vreo 3500 de dolari, şi-a făcut trei-patru prieteni noi, a ajuns la plajă de trei ori. „A fost mai mult work decît travel. Mi-am atins scopul – mi-am luat maşină –, însă mi-a părut rău că nu m-am bucurat de locul unde am stat.“ Pe de altă parte, i-au fost zdruncinate o mulţime de convingeri greşite. „M-am dus plină de prejudecăţile europeanului... Am crezut că mă duc la nişte oameni ignoranţi şi inculţi, cărora le lipseşte «marea cultură», dar ei compensează prin disciplină, civilizaţie, bun-simţ, respectarea omului de lîngă tine, prin modestie, prin firesc. Nu sînt deloc aşa cum credem noi... Mi s-au dărîmat toate miturile pe care, pînă la urmă, eu singură mi le creasem în legătură cu ei. Am reuşit să renunţ la nişte idei preconcepute, stupide şi inutile.“ La întoarcere, după o vară întreagă de abţineri şi ore nesfîrşite de muncă, au petrecut o zi în New York, care a fost „numai şi numai plăcere“, după spusele Irinei, care continuă: „Mi-am dorit cu patimă să merg la New York, pe care îl vezi în filme şi-ţi spui hai, măi, că n-are cum să fie chiar aşa... Dar e! Şi e uimitor!“ Dar tot ea adaugă: „...o zi pentru acest oraş e ridicolă. Nu apuci să vezi mai nimic. Noi am fost pe Empire State Building, unde e o privelişte fenomenală. Singurul lucru care te şochează cînd urci acolo e zona de zgîrie-nori, din care vezi că lipsesc doi... Şi e dureros, simţi că e ceva în neregulă... Apoi am luat centrul la pas şi ne-am plimbat prin Central Park West. Odată ce intri acolo, parcă eşti în cu totul altă lume. Însă după-amiaza, pe la ora 18, deja ne îndreptam spre aeroport.“ 

În anul următor, planul era să se reîntoarcă şi să-şi ia răgazul de a se şi bucura, dar... a primit o ofertă bună de job, în România. Vacanţele studenţeşti se terminaseră, apăreau la orizont vacanţele „de om mare“ – concediile.