- argument -

La examenul de admitere am venit singură. Eram o fată dintre miile care visau, la jumătatea anilor ’90, să fie studente la Bucureşti. Timp de o săptămînă am locuit în Colentina, în apartamentul unor prieteni de familie. În fiecare dimineaţă plecam spre Universitate la 7 fără douăzeci. Mi-era o frică nebună că o să încurc tramvaiele, metrourile şi troleibuzele şi că n-o să ajung la timp. În 66 mă simţeam cel mai bine. Îmi lipeam nasul de geam, şi oraşul prin care treceam devenea din ce în ce mai prietenos. S-au afişat rezultatele. Am stat îndelung în faţa panourilor cu listele de candidaţi. Am urmărit cu degetul de jos în sus. Reuşisem. Intrasem la facultate.

Puţin înainte de 1 octombrie trebuia să-mi găsesc un loc în care să mă instalez. Viaţa mea nouă avea nevoie şi de un acoperiş deasupra. Am ajuns undeva la piciorul Podului Grant, la un internat de liceu. Nesperat pentru un student în anul I. Dar complicat, pentru că trebuia să stau cu încă două fete în cameră şi să călătoresc de cîteva ori pe zi cu autobuzul 178. Botezul Bucureştiului l-am primit repede. După primele două luni, nu mai aveam nici un act, nici măcar certificat de naştere. În fiecare zi îmi dispărea cîte ceva din geantă. Nu-mi mai băteam capul. Un poliţist a încercat să mă convingă la secţie că nu mi le-a furat nimeni, ci doar le-am pierdut. Eram neadaptată, deci vinovată. A venit la rînd alt cămin, fostul hotel Tranzit, şi o cameră minusculă şi improvizată, alte străzi, alte poveşti.

Studenţia e un amestec de oameni dragi, de locuri în care am băut bere şi am ascultat muzică, de tarabe de unde am cumpărat cărţi, de nopţi lungi, pierdute cu nonşalanţă, de seri de cenaclu trăite la maxim, de examene fuşerite sau, din contră, pregătite cu disperare, de filme văzute în buclă la Cinematecă.

Am citit mult şi am visat cărţi minunate. Am stat aproape patru ani în acelaşi loc, la etajul cinci al unui fost hotel de mîna a paişpea de pe malul Dîmboviţei. Mi se părea că doar de acolo pot să văd lumea întreagă. Nu ştiam ce o să fac cînd o să termin facultatea. Nici eu, nici oamenii pe care îi cunoşteam, nu ne gîndeam la viitor. Trăiam cu furie de pe o zi pe alta. Ca într-un sac fără fund, într-o zi încăpeau toate: şi cursurile, şi statul la bibliotecă, şi pierdutul timpului în barul de la Arhitectură, şi descîlcirea unor infinite şi caraghioase poveşti de dragoste.

Ştiu sigur că dacă m-ar întreba cineva ce perioadă din viaţa mea aş vrea să retrăiesc, aş spune fără să ezit: studenţia. O fi mult, o fi puţin? Sînt singura sau aşa vi se întîmplă şi dumneavoastră?

În dosarul acesta am colecţionat amintiri din diverse perioade istorice şi ne-am întrebat cum era viaţa de student înainte de 1989. Dar şi care sînt speranţele şi angoasele celor care îşi fac studiile în zilele noastre. Îşi doresc să plece din ţară sau să facă ceva aici după ce au studiat la universităţi din lumea întreagă? O fi studenţia o vîrstă de aur sau una de tinichea? (Ana Maria Sandu)