Vinovăția – pase și driblări

Publicat în Dilema Veche nr. 859 din 24 - 30 septembrie 2020
Vinovăția – pase și driblări jpeg

Cu siguranță, nu românii sînt cei care au inventat pasarea vinovăției și fuga de răspundere. Întreaga lume e plină de șarlatani și de pișicheri care nu-și asumă vina. Orice hoț fuge de Justiție. Și totuși, în fostul bloc estic, neasumarea vinovăției are un răsunet aparte. Nesoluționarea marilor dosare ale Justiției, arta prescrierii și a tergiversării, absența demisiilor de onoare, arbitrarul și ineficiența instituțiilor statului sînt neajunsuri întîlnite cu precădere în partea noastră de lume. Pendularea între „nimeni nu e de vină” și „sîntem cu toții vinovați” – un artificiu de anulare a răspunderii prin reducerea la extreme impracticabile – e o măiestrie de la Răsărit.

„Cultura nevinovăției” pare să fie rezultatul asimilării „culturii rușinii”, specifică unei societăți țărănești, arhaice, cum era cea românească, cu „tradiția” comunistă a minciunii ca politică de stat. A fi găsit vinovat înseamnă, aici, „a păți o rușine”; iar a-ți ascunde vina devine, printr-o contorsiune nefirească, o chestiune de „onoare”.

În altă ordine de idei, felix culpa (fericita vină) desemnează în teologie „șansa căderii”, „oportunitatea păcatului”. Dacă păcatul originar, „greșeala fondatoare” a umanității, nu s-ar fi săvîrșit, nu am mai fi ajuns să trăim în lume, cu bune și cu rele. Am fi ratat șansa mîntuirii, miracolul Învierii, „întîlnirea” cu Iisus, iar teodiceea, soteriologia, eschatologia – pe scurt, teologia – nu și-ar mai fi avut rostul. Cum să te înalți dacă nu cazi, mai întîi?

La antipodul celor deprinși să paseze vina se află cineva dispus să încaseze frontal vinovăția întregii specii – Iisus.

Pildele și dictoanele pot fi prost înțelese sau adaptate viclean, în spiritul culturii nevinovăției. „Hoțul neprins e negustor cinstit” pare să ne învețe că (1) vinovat e cine-i prins, nu cine fură, și că (2) toți negustorii sînt hoți, doar că numai unii (ghinioniștii sau fraierii) sînt prinși. „A greși e omenește” are corolarul tacit că la fel de omenește e și să fugi de răspundere, să nu-ți recunoști greșeala. (Greșeala, de altfel, nu e totuna cu vina: dacă prima poate fi o imprudență, un accident, vina e premeditată, cu intenție.) Versete biblice precum „Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintîi piatra” – care invită la introspecție, la reflexivitate, la exercițiul iertării – pot fi manipulate ca manevre de diluare a vinovăției prin distribuție democratică și ca îndemnuri la complicitate, la relativizare împăciuitoare a culpei („Pupat toți piața endependenți”) sau ca variante universale ale cațavencianului „Toți sîntem români!… mai mult, sau mai puțin onești!”.

Într-o lume normală, vina e o temă a libertății, un drept, spunea cineva – dublat însă de obligații: sînt liber să acționez greșit, dar sînt dispus să-mi asum consecințele, înțeleg că sînt pasibil de pedeapsă. La noi, vina e mai degrabă o problemă de destin, e consecința unei sorți potrivnice, iar vinovatul – un seamăn pe care l-a ocolit norocul. Nu degeaba se spune adesea despre cîte un hoțoman, cu reală compasiune și simpatie: „L-au prins, săracul!”.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Bancher renumit, judecat pentru ucidere din culpă. Radu Grațian Ghețea a produs un accident rutier soldat cu moartea unei persoane
Președintele uneia dintre cele mai cunoscute bănci din România a fost trimis în judecată, pentru un accident rutier pe care l-a provocat, spun procurorii, în anul 2022.
image
Cine a fost țarul Ivan al IV-lea al Rusiei, supranumit „cel groaznic“: în masacrul de la Novgorod au fost uciși 60.000 de oameni
La 18 martie 1584, Ivan cel Groaznic a murit în timpul unei partide de şah. Se spune că Ivan a murit de o afecțiune a intestinelor și a aparatului urogenital însă, după ce Stalin a ordonat deshumarea sa, acestor afecţiuni li se adaugă şi otrăvirea cu mercur.
image
Marele Zid Românesc de la Curbura Carpaților. Este lung de zece kilometri și se află la granița dintre două județe
Legenda de la care porneşte şi numele misterioasei formaţiuni geologice spune că acest zid a fost ridicat de fiinţele mitice care trăiau în această regiune cu milenii în urmă - uriaşii, care aveau înfăţişări ciudate şi puteri nemăsurate.

HIstoria.ro

image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.
image
Cel mai bogat prinț român, în „Historia” de martie
La începutul secolului XX, prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino a vrut să placheze acoperișul Palatului Zamora (actualul Castel Cantacuzino) cu monede de aur și i-a cerut voie regelui să facă acest lucru. Carol I i-ar fi răspuns: „Îţi dau voie dacă pui monedele pe cant“.