Victoria e a lor

Andreea CHIRIAC HENTEA
Publicat în Dilema Veche nr. 609 din 15-21 octombrie 2015
Victoria e a lor  jpeg

- Cîtă răbdare au eroii și eroinele din filme? -

Răbdarea, cît de complicată, rară şi dificilă virtute, vine greu, uneori niciodată – oricum, odată cu vîrsta, după ce se decantează prin autocunoaştere, autostăpînire şi înţelepciune… În pofida dificultăţilor de-a o atinge însă în viaţa concretă, în cazul eroilor din filme şi literatură ea pare mult mai realizabilă. Deseori, răbdătorii sînt cei timizi, marginalizaţii observaţi abia în final, cei buni şi cumsecade la care se caută consolarea după ce „răii“ au lăsat ţăndări în urmă. Dar la sfîrşit victoria e a lor, iar răbdarea le aduce răsplata eforturilor, bucuria regăsirii sau măcar mulţumirea că tot posibilul a fost făcut.

Poate că cea mai înduioşătoare secvenţă elocventă pentru răbdarea şi delicateţea îndrăgostitului este cea din

, în care vagabondul amorezat urmăreşte cu tandreţe cum fata oarbă îi deşiră vesta, crezînd că înfăşoară capătul ghemului ei. Şi probabil că nu aţi uitat privirea tînărului asistent medical din

, care veghează la căpătîiul femeii iubite, aflate în comă, vorbindu-i neîncetat în speranţa că se va trezi. Cînd răbdarea e a îndrăgostitului, ea se poate numi speranţă şi patimă, adoraţie şi anulare de sine, înăbuşire a orgoliului şi îndurarea oricăror lipsuri sau umilinţe doar pentru a păstra persoana iubită sau a fi în preajma ei. Iar exemplul clasic de răbdare masculină rămîne, desigur, sarcasticul Rhett Butler, care, după ce o aşteaptă ani de zile pe Scarlett O’Hara să poarte doliu după un tînăr, să se mărite cu un bătrîn şi, mai ales, să-l uite pe eternul Ashley Wilkes, în clipa în care aceasta realizează că doar pe el îl iubeşte, nu mai dă doi bani pe revelaţia ei. Deloc obişnuită este şi răbdarea cu care Jules şi Jim, cei doi prieteni la toartă din filmul lui Truffaut, aşteaptă, deopotrivă resemnaţi şi turmentaţi, să îi intre în graţii tulburătoarei şi capricioasei Catherine (şi cine ar putea-o uita vreodată pe inegalabila Jeanne Moreau cîntînd, cu farmec irezistibil, „Le tourbillon de la vie?“). Nu foarte departe de abnegaţia lor, Iuri Jivago o aşteaptă timp de un război întreg pe Lara să-şi îndrepte privirile asupra lui, în timp ce, în vreme de pace, paşnicul Gabriel Oak îndură schimbătoarele umori ale năbădăioasei Bathsheba Everdene, care oscilează între sobrul Boldwood şi frivolul Troy.

În lumea cu reguli elegante şi pasiuni vii a lui Jane Austen, Mr. Darcy îşi fărîmiţează cu gravitate şi stoicism orgoliul pentru a o cuceri pe independenta Elizabeth Bennet, în timp ce Mr. Knightley aşteaptă, ceva mai senin, ca încăpăţînatei Emma să-i treacă gustul pentru manipularea celor din jur şi să deschidă ochii asupra lui. În lumea asiatică, răbdarea poate să îmbrace forma unei (re)întîlniri perpetue, tăcute, în care bărbatul şi femeia să nu rupă niciodată cu adevărat pînza propriei izolări, în ciuda sentimentelor (In the Mood for Love), iar în varianta britanică devotamentul poate opaciza uneori sentimentele (The Remains of the Day). Răbdarea înseamnă uneori încercarea nebunească de a-ţi ajuta iubitul sau iubita să scape de o boală cumplită cu ajutorul tuturor florilor lumii (L’Écume des jours), al unei operaţii (Luminile oraşului), al îngrijirii tandre (Luminile rampei). Sau să se vindece de traumele din copilărie (Marnie), din război (The Legend of Bagger Vance), după un grav atac cerebral (The Patricia Neal Story) ori dintr-un grotesc huliganism de stradă (Fisher King), să-şi învingă dependenţele (Walk the Line) ori fobiile (The Best Offer) sau să sfîrşească o agonie interminabilă (Amour). Alteori, răbdarea este puterea de-a aştepta persoana iubită să-şi jelească iubitul pierdut (La Délicatesse), să ajungă în aceeaşi dimensiune spaţială (Upside Down) ori temporală (Somewhere in Time) cu tine, ori pur şi simplu să te întîlnească o singură zi pe an, timp de decenii, ca în One Day sau în Same Time, Next Year.

În SF-uri, răbdarea poate merge pînă acolo încît să-ţi închipui că, încet-încet, o maşinărie sofisticată se va umaniza din dragoste pentru tine (Her, Ex Machina). Alteori, răbdarea se transformă în modelarea obiectului dorinţei, de la metamorfoza plină de ironie şi spirit a unei Galatee de bîlci (My Fair Lady) la emanciparea intelectuală a unei şcolăriţe aparent prostuţe (An Education), de la efortul minuţios pentru cizelarea unei casnice simple (Educating Rita) la iniţierea erotică a unei adolescente (L’Amant) ori chiar pînă la transformarea devenită obsesie, în care îndrăgostitul maniac ţine prizonieră persoana iubită şi o manipulează cu cruzime (Tristana, La Piel que Habito), iar victima aşteaptă cel mai mic semn de slăbiciune ca să se elibereze şi să devină călău. De altfel, dorul de libertate pare chiar să-l întreacă pe cel al îndrăgostitului, în filme cu eroi intraţi în mitologia cinematografului şi prin răbdarea lor. De la Edmond Dantès şi legendara sa evadare din fiorosul Chateau d’If, pînă la Jean Valjean şi Papillon, de la protagoniştii din Marea evadare şi The Password is Courage, pînă la cei doi complici din The Shawshank Redemption, prizonierii cinematografici au beneficiat – spre deliciul şi suspansul spectatorului – de cele mai ingenioase metode de a-şi recăpăta libertatea, demnitatea, viaţa, onoarea. Iar atunci cînd eroii erau în libertate, dar măcinaţi de o dorinţă obsesivă de a se răzbuna, răbdarea lor a dus la o elaborare feroce a celor mai crude revanşe. Ei s-au numit The Bride (Kill Bill), Shosanna şi grupul lui Aldo Raine din Inglourious Basterds, Django sau Oh Dae-Su (Oldboy). În filme, răbdarea încrîncenată de-a te lupta timp de-o viaţă cu acelaşi adversar ţine iniţial de onoare, iar în final de obsesie (Dueliştii), iar eroismul constă, probabil, şi în răbdarea de-a privi războiul cu umor (M.A.S.H.) ori în mod filozofic (The Thin Red Line). 

Unii aşteaptă un asasin redutabil tot din onoare, pentru că au promis (The Pledge) sau pentru că nu au încotro (No Country for Old Men). Alţii, precum Gustav von Aschenbach, au puterea unui hedonism ultim, aşteptîndu-şi cu răbdare sfîrşitul într-o Veneţie contaminată, într-o agonie fericită, cu ochii la fantasma tinereţii şi a frumuseţii (Moarte la Veneţia). În viaţa civilă, ficţională sau nu, bătălia se poate duce cu răbdare sisifică de către savanţii care au o teorie de demonstrat (The Proof, A Beautiful Mind, Agora, Galileo, Kinsey, The Imitation Game, The Theory of Everything). Poţi, ca detectiv sau criminalist, să mergi pînă în pînzele albe pentru a reconstitui o crimă şi a ajunge la Adevăr, fie că te numeşti Sherlock Holmes, Hercule Poirot, Miss Marple, Jessica Fletcher sau Columbo, ori eşti un simplu observator care priveşte pe fereastră (Rear Window). Poţi avea o infinită răbdare, ca profesor, să remodelezi un elev traumatizat (Good Will Hunting), ca discipol, să îngrijeşti un veteran orb încăpăţînat şi irascibil (Scent of a Woman), ca medic sau cercetător să aduci la viaţă un pacient aparent irecuperabil (Awakenings, Flori pentru Algernon) sau, ca logoped, să corectezi discursul unui rege (King’s Speech). Însă una dintre cele mai emoţionante forme de răbdare este aceea manifestată în relaţiile dintre părinţi şi copii. Fie că este vorba despre ghidul din Călăuza, care îşi conduce clienţii în Zonă, dar nu-şi poate vindeca fetiţa, fie că este vorba despre un bărbat şi o femeie care caută un tratament utopic pentru copilul lor grav bolnav (Lorenzo’s Oil) ori despre o văduvă disperată în faţa devianţei psihice a fiului ei intratabil (Mommy), fie că protagonistul este o femeie care îşi caută timp de cincizeci de ani fiul înstrăinat fără voia ei (Philomena) ori un băiat dintr-un trib pe care mama îl îndepărtează pentru a-l salva şi care visează o viaţă la reîntîlnirea cu ea (Va, vis et deviens), eroii de film ne învaţă importanţa răbdării în ecuaţia inefabilă a naturii umane. Iar noi, impresionaţi, nu-i putem răsplăti altfel decît amintindu-ne de ei şi păstrîndu-i astfel, pentru totdeauna, în memoria de aur a cinema-ului. 

Andreea Chiriac Hentea este critic de film. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.