Anul 2020 a început cu o ştire care a zguduit Orientul Mijlociu. Americanii l-au eliminat, printr-o lovitură de dronă, pe generalul iranian Qasem Soleimani, comandantul Gărzilor Revoluţionare de la Teheran. Această organizaţie este strîns legată de liderul suprem al ţării, ayatollah-ul Ali Khamenei, și de multe alte personalități de rang înalt. Soleimani conducea divizia de elită a Gărzilor Revoluţionare, trupele al-Quds (adică Ierusalim), responsabile cu operaţiile clandestine în afara Iranului. Prin ele, generalul şi-a dezvoltat o influenţă uriaşă în regiune, iar cine avea nevoie de bani, arme, instruire şi sfaturi militare competente trebuia să facă rost de numărul lui de telefon. Vorbim desigur despre guverne ale statelor aliate, dar şi despre grupuri armate, miliţii şi alte organizaţii pe care lumea vestică le consideră teroriste.

„Aseară, sub comanda mea, armata SUA a executat o lovitură de precizie fără cusur, care l-a ucis pe teroristul numărul unu oriunde în lume, Qasem Soleimani.” Donald Trump, preşedintele american, a făcut această declaraţie în faţa presei şi, practic, şi-a asumat uciderea unui personaj extrem de valoros, o figură legendară pentru Republica Islamică Iran.

De aici apare prima veste bună a anului 2020: toate ameninţările făcute în gura mare de către liderii religioşi şi politici de la Teheran nu s-au pus deloc în practică. A fost o eroare gravă a armatei iraniene, care a doborît cu rachete un avion de linie ucrainean şi a provocat moartea a 167 de oameni, dar gîndiţi-vă cum era să înceapă un conflict armat între Iran şi SUA, în Orientul Mijlociu. Am zis deja de la început că marele talent al politicii externe este să ne arate că mereu poate fi mult mai rău. N-a fost.

Rămînem în Iran, dar derulăm banda pînă în luna noiembrie, cînd aflam că la Teheran a fost ucis Abu Muhammad al-Masri, adică cel considerat numărul doi în organizaţia teroristă Al-Qaeda. De data aceasta, responsabilii pentru lovitură ar fi fost israelienii de la Mossad, dar lucrurile s-au făcut în strînsă cooperare cu agenţii CIA care îl urmăreau de mult pe teroristul în cauză. Ameninţările iraniene au fost direcţionate spre Israel de această dată, dar, din nou şi din fericire, promisiunile făcute la nervi nu au fost respectate. Cam 13 zile a fost linişte, mă rog, atît cît se poate în Orientul Mijlociu, şi iar a revenit Iranul pe burtierele înroşite de breaking news ale televiziunilor din toată lumea. De data aceasta, Mossadul ar fi pus la punct o lovitură foarte sofisticată, în urma căreia şeful programului nuclear iranian, un fizician de top al ţării, a fost omorît. Scenariul ameninţărilor nepuse în practică s-a repetat, aşa că putem conchide: „Despre Iran, numai de bine”.

2020 este sinonim cu China şi „cadoul” pe care l-a oferit omenirii, pandemia de COVID-19. Ştim deja toţi, cu vîrf şi îndesat, cît suferim din cauza virusul SARS-CoV-2. Chiar dacă este greu să vezi ceva bun prin mormanul de probleme, avem parte şi de aşa ceva. Mai întîi, felul în care chinezii au gestionat ceea ce era la început o epidemie naţională a dezvăluit că marea putere mondială este, de fapt, cam slabă. Sumele enorme de bani investiţi în imaginea externă a Republicii Populare Chineze au dat randament o vreme, dar prima problemă serioasă a desfiinţat rapid imaginea de stat care are soluţii la orice. Bine, Sun Tzu ne-a dat procedura de lucru din vreme: „Arată-te puternic atunci cînd eşti slab, şi slab atunci cînd eşti puternic”. Este doar vina noastră că nu am fost atenţi pînă acum. Apoi, lumea a realizat că depinde prea mult de produsele made in China. Bineînţeles că globalizarea merge mai departe, dar parcă te simţi mai bine cînd ştii că nu îţi pui toate ouăle în acelaşi coş şi mai produci şi tu bunuri pe lîngă casă. O altă veste bună derivată tot din ce a făcut China este, de fapt, despre vecinii din regiune. Să ridice mîna sus toţi cei care ştiau să spună pînă în 2020 cine este premierul Noii Zeelande, ce servicii secrete are Australia sau cît de pregătit este Taiwanul pentru bătăliile cu virusurile SARS. Le spunem deci şi chinezilor xie xie (mulţumesc), dar cu jumătate de gură.

Uniunea Europeană a avut un început de an foarte trist. Pe 29 ianuarie, Parlamentul European ratifica ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar. Pe holurile clădirii Parlamentului de la Bruxelles, britanicii deschideau şampanii, iar restul europenilor îi priveau rezervaţi şi se gîndeau că nu este nimic de sărbătorit cînd se rupe o alianţă. Apoi a venit pandemia şi statele europene au început să dea din coate fiecare pentru el, ca să adune cît mai urgent din piaţa liberă materialele medicale de care era nevoie. Situaţia arăta ca şi cum prăpastia dintre ţările UE se adîncea şi mulţi făceau deja previziuni dintre cele mai sumbre. Dar a apărut mintea europeanului cea de pe urmă şi, brusc, liderii UE au realizat că forţa vine din unitate, nu din diviziune. Aşa de bună a fost această lecţie dublă, că acum, la final de 2020, este rîndul europenilor încă membri ai Uniunii să deschidă şampaniile şi să se bucure de reuşita votului comun pentru bugetul istoric pentru următorii şapte ani, pentru fondul de relansare a economiilor afectate de pandemie şi pentru decizia de reducere a emisiilor de gaz de seră cu 55%, pînă în 2030. Uniunea Europeană este cool, iar să fii cetăţean european înseamnă să profiţi de tot acest coolism. Viktor Orbán approves this declaration.

Pentru mare parte din planetă, cea mai bună veste din acest an vine din America. Sau ar trebui să spun veste amazing, great, fantastic etc. Preşedintele Donald Trump a pierdut alegerile şi nu o să mai aibă ocazia să dea lumea peste cap şi în următorii patru ani. El este de altă părere, desigur, şi forţează limitele Twitter cu anunţuri halucinante prin care explică cum i s-au furat de fapt alegerile. Geniul stabil nu este un loser. Doar a fost săpat la temelie de... completaţi pe linia punctată, pentru că făcea treabă prea bună şi nu lucra pentru nişte interese pe care doar el şi le imaginează. Îi dau dreptate la partea cu interesele, le-a servit în linii mari pe ale lui. În rest, s-a purtat cam fără mănuşi cu aliaţii, dar foarte atent cu dictatorii. Sînt atît de multe exemple, că nu are nici un sens să vi le reamintesc.

Trec şi pandemia de COVID-19 la veşti cumva bune din 2020. Ne-a pus puţin pe toţi în stand-by şi ne-a făcut să ne gîndim mai profund la lucrurile cu adevărat importante. Cine spune în continuare că alege banii în loc de sănătate n-a înţeles nimic. Plus că a făcut şi oarecare curăţenie în rîndul populiştilor de tot felul. Doar în România acest trend pare că abia începe să apară, dar eu am fost responsabilă doar cu veştile bune din politica externă, aşa că pe acestea vi le-am dat.

Crăciun fericit şi un An Nou bun!

Cristina Cileacu este jurnalistă la Digi24 și produce emisiunea Pașaport diplomatic.

Foto: flickr.com