Vasile Ouroboros sau Critica intelectualilor

Publicat în Dilema Veche nr. 102 din 5 Ian 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Din unele puncte de vedere, intelectualul e asemănător femeii din cîntecele de mahala - "Femeia, femeia / Cu ea să nu te pui / Căci, domnilor, femeia..." (Urmarea, bănuiesc, e suficient de cunoscută pentru a nu mai trebui menţionată ca atare.) Şi asta pentru că orice tentativă de critică a intelectualilor devine, din capul locului, cel puţin dubioasă, deoarece ea trebuie efectuată, volens-nolens, cu instrumentele şi din perspectiva... intelectualului. Ceea ce trebuia să se demonteze se preschimbă în material de construcţie pentru cel de demontat şi invers. Critica se transformă astfel într-un Ouroboros - şarpele care-şi înghite coada. Pe de altă parte însă, un asemenea demers întreprins periodic este nu doar igienic, ci şi necesar. Mărturie, printre altele, poate sta inclusiv căţelul meu, Vasile, care, de cîteva ori pe zi, simte nevoia să-şi fugărească propria-i coadă, doar pentru a se menţine în formă şi pentru a-şi păstra buna dispoziţie. Problema intelectualului este problema lui Midas. Ca şi regele Frigiei, are tendinţa, aproape irepresibilă, de a transforma orice atinge - dar nu în aur, ci în idei. Intelectualul e îndrăgostit de idei. O asemenea dragoste prezintă (şi) unele dezavantaje. Bunăoară, îi e mai drag adevărul decît Platon. Oamenii din carne şi sînge, cu problemele, durerile şi complexităţile lor, încep să-şi piardă nuanţele, devenind, mai mult sau mai puţin, abstracţiuni. După cum Midas, încîntat de noul "talent", şi-a luat de mînă fiica, transformînd-o într-o statuie din aur, intelectualul prea entuziast l-a luat de mînă pe Gigi-de-la-sculărie, metamorfozîndu-l ba în ideea proletarului revoluţionar, ba în cea a naţional-socialistului, ba în aceea a burghezului sau a omului statistic. În toate aceste ipostaze, precum fiica lui Midas, Gigi-de-la-sculărie arăta mai bine şi mai strălucitor. Avea însă o problemă: îşi dăduse duhul. De parcă asta n-ar fi fost îndeajuns, o asemenea metamorfoză prin abstractizare îi mai permite intelectualului şi să "ingurgiteze" practic orice. Nimic nu-i scapă. La el (ea), vorba unei iubiri din tinereţe, ca la Arghezi, "şi trandafiri şi bube galbene şi toate urcă şi coboară, urcînd". Nimic nu-l(o) scîrbeşte, nimic nu-i repugnă, nimic nu-l(o) determină să facă pasul în spate, oripilat(ă). Ideile, ca şi banii împăratului Vespasian, n-au miros. Noica, bunăoară, spunea că, trecută prin filtrul culturii, orice durere devine acceptabilă. Se prea poate. La fel însă, orice grozăvie trecută prin filtrul ideii devine ingurgitabilă. Tolerabilă. De discutat, se poate discuta despre orice, sine ire et studio. De aici şi handicapul, pus de Platon pe seama tranziţiei brutale de la lumina "adevărului" la penumbra "peşterii" în care "asistenţa" s-ar afla înlănţuită: intelectualului îi vine greu să se facă înţeles. Solicitat să definească "adevărul", să-i traseze nişte graniţe - altfel spus, să-l transforme într-un dat practicabil - de cele mai multe ori intelectualul începe să se bîlbîie. Se contrazice, revine, nuanţează, e veşnic nemulţumit şi neostoit. Simplu spus, prezintă grave deficienţe de comunicare care-l(o) transformă într-un adevărat test Rorschah, al petelor de cerneală - fiecare "citeşte" în ele ceea ce aşteaptă. Aşa se ajunge la situaţii de genul Nietzsche - precursor al nazismului - versus Nietzsche - precursor al postmodernităţii. Sau, dacă preferaţi, mai aproape de casă, la Eminescu - protocomunistul - versus Eminescu - protolegionarul. Povestea însă e departe de a se sfîrşi aici. La urma urmelor, intelectualul e şi el(ea) om. Nu întotdeauna e greu de "citit" şi nu toate "rătăcirile" sale pot fi puse pe seama unui defect de interpretare. Uneori, sătul de atîta îndoială metodică, îşi dă şi el(ea) "cu părerea", în gura mare, la fel ca restul lumii. Clar şi răspicat. Atunci însă şansele de a avea dreptate se reduc considerabil. Desigur, mai posedă încă avantajul a ceea ce americanii numesc an educated guess - dar cam atît. Dîndu-şi "cu părerea", a căzut - ca să spunem aşa - în capcana Luceafărului, reintrînd "în rîndul lumii" şi renunţînd, practic, la statutul de intelectual. Iar cînd se înşeală, o face de obicei grandios. (Exemplele sînt prea numeroase pentru a fi citate aici - de la Platon sfătuindu-l pe tiranul Siracuzei, la Foucault lăudînd cu entuziasm revoluţia iraniană, trecînd prin Heidegger sau Cioran.) Şi asta pentru că rolul intelectualului - o ştim de la Socrate - este în primul rînd acela de a pune la îndoială, de a critica şi de a scoate din sărite. La partea de construcţie stă mai prost. Ceea ce nu reprezintă, cu necesitate, un defect. În definitiv, o societate are nevoie de toate cele: de vidanjori, pentru a o menţine curată, şi de intelectuali, pentru a o menţine trează. Pentru a o scoate din moţăială şi din placiditate. Nu degeaba mulţi îi consideră pe intelectuali o categorie enervantă. Nu degeaba intelectualii sînt, prin definiţie, prietenii opoziţiei, într-o societate democratică, devenind incomozi în momentul în care opoziţia se transformă în putere. Gîndirea - spunea Castoriadis, şi înclin să-i dau dreptate - e democratică prin definiţie, pentru că se întoarce mereu, întrebătoare, asupra sieşi. Au curs rîuri de cerneală şi s-au organizat conferinţe internaţionale pentru a lămuri misterul destinului intelectualilor în Europa de Est. (În Ştiinţele Politice din ultimii ani a devenit echivalentul, la scara redusă, a misterului dispariţiei dinozaurilor pentru paleontologie.) "Cum s-a putut întîmpla - ar suna întrebarea - "ca tocmai acele revoluţii, etichetate de către Timothy Garton Ash, la începutul anilor '90, drept Ťrevoluţiile intelectualilor», să-i marginalizeze, într-o asemenea măsură?" Unii au aruncat vina exclusiv în cîrca intelectualilor, alţii - în cea a societăţii, iar alţii au căutat calea de mijloc. Puţini au văzut însă că intelectualii s-au reîntors, de fapt, acolo unde le era locul. Aidoma maurului, intelectualul şi-a făcut datoria, intelectualul poate să plece. Ca să aibă de unde se-ntoarce. Ca şi Vasile Ouroboros.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.