Variantele din Est

Cornel BAN
Publicat în Dilema Veche nr. 350 din 28 octombrie - 3 noiembrie 2010
Eşti tare? Hai să ne batem în Europa! jpeg

Termenul de „capitalism“ poate fi folosit la singular doar în filozofia politică. Din perspective mai sensibile la realitatea sa instituţională, capitalismul este o variabilă, nu o construcţie unică. Danemarca este o ţară capitalistă, dar condiţia socioeconomică a cetăţeanului danez este doar parţial dependentă de mersul pieţei şi este mai apropiată de condiţiile imaginate de socialismul democratic. Mai precis, avem capitalisme şi nu capitalism, adică un peisaj instituţional în care se ciocnesc cele două mari forţe motrice ale modernităţii: imperativele pieţei libere cu cele ale protecţiei omului şi naturii. De aceea vorbim de modelul liberal al lumii anglo-saxone (Anglia, SUA, Irlanda), de cel neo-corporatist dominant pe continent (Austria, Germania, Benelux), de colajul mediteranean (Iberia, Italia) şi de modelul social-democrat (Scandinavia).

Ce fel de capitalisme avem în noile ţări membre din Est? Literatura academică vede patru varietăţi. Avem mai întîi balticii, unde modelul liberal s-a reîncarnat în forme radicalizate apropiate de aspiraţiile libertarienilor, adică dreapta dură a liberalismului economic. În raport cu Europa Centrală, aici bugetul public este anemic şi democraţia este în acelaşi timp cel mai puţin liberală (excluderea minorităţii ruse) şi cel mai puţin socială (pedepsirea celor necompetitivi din punct de vedere economic printr-un stat social anemic). Mergînd spre vest, avem ţările Vişegradului, unde compromisul între piaţă şi solidaritate este mai pronunţat şi unde se vorbeşte de un liberalism economic redistributiv. Aici sînt cheltuieli sociale la nivelul ţărilor mai sărace din vechea UE, făcînd ca democraţia să se bazeze pe compensarea celor necompetitivi, dar nu pe includerea celor ce-şi vînd munca, decizia economică fiind aici închisă sindicatelor. Prin contrast cu rahiticele bugete publice baltice, punga statelor din Vişegrad este proporţional mai mare, luînd aproape jumătate din PIB.

Mergînd spre sud găsim modelul neo-corporatist sloven, cu al său buget public masiv şi unde competitivitatea economică merge mînă în mînă cu incluziunea socială a celor slabi şi cu compromisul contractual între capital şi munca sindicalizată. Un fel de clonă a capitalismului negociat specific Austriei. Mergînd mai departe spre sud, în România şi Bulgaria, dar şi în Serbia şi Macedonia, dăm de un capitalism eclectic. Aici sistemul fiscal, bugetul public exprimat ca procent din PIB şi mărimea statului social sînt de tip libertarian. Precum la baltici, în România şi Bulgaria este adesea nevoie de FMI pentru a se opri ofensivele de eviscerare a statului prin politici fiscale specifice dreptei economice fundamentaliste sau pur şi simplu prin retragerea strategică a aparatului fiscal din anumite părţi ale economiei. Sănătatea, învăţămîntul, asigurările sociale sînt grav subfinanţate şi parţial privatizate.  Ce ne spun cifrele despre atractivitatea acestor modele de capitalism din punct de vedere al raportului între creştere şi sărăcie? Per total, modelul libertarian dădea cele mai mari rate de creştere şi avea cele mai mici rate de îndatorare publică înainte de criză. Modelul balcanic arăta şi el bine înainte de criză din punct de vedere al creşterii. Însă şi modelul neo-corporatist a crescut viguros, stabil şi cu o modestă datorie publică. Actuala criză a arătat însă că la baltici era o creştere bazată pe datorie privată, speculaţie imobiliară şi financializarea economiei. Un balon de săpun care pînă deunăzi era dat ca model de reforme. Criza a băgat modelul libertarian baltic în derapaj dramatic, rata colapsului economic anul trecut bătînd spre 20%, nivel neatins de nimeni altcineva în regiune. Prin contrast, slovenii au trecut prin criză fără prea mult dramatism, fără să-şi demanteleze statul social şi fără să atace puterea sindicatelor. Chiar dacă balticii şi balcanicii vor recupera în mai puţin de un deceniu, modelul lor de creştere nu era prea competitiv şi instituia cele mai severe forme de represiune socială. Ca urmare a cheltuielilor sociale reduse, în jur de 20% dintre baltici trăiau într-o sărăcie la fel de dickensiană precum vecinii lor balcanici, cu ale lor economii mai instabile şi mai oligarhizate.

Prin contrast cu modelul baltic şi cu cel balcanic, liberalismul redistributiv din Vişegrad a avut rate de creştere mai modeste, dar mai constante. Cu excepţia Ungariei, ţările care au adoptat acest model au trecut prin criză cu scăderi mici de PIB. Polonezii chiar au evitat-o. Ceva mai circumspecţi faţă de fundamentalismul pro-piaţă, au construit societăţi mai puţin brutale cu săracii. Cehii şi slovenii au construit state sociale care au contribuit la reducerea sărăciei pînă la aproximativ 10%, aproape ca în pizmuita Scandinavie. Ungurii nu au fost nici ei departe, dar au făcut-o pe datorie.

Dacă ne uităm apoi la dinamica producţiei industriale, aflăm că modelul libertarian este cel care dezindustrializează masiv şi are rata cea mai mică de exporturi complexe. Este un model care îţi dă o economie apropiată de cea a ţărilor puţin dezvoltate: o producţie care cere resurse primare şi forţă de muncă puţin calificată. În medie, modelul neoliberalismului redistributiv este de zece ori mai performant din acest punct de vedere decît modelul libertarian. Modelul neo-corporatist este la rîndul lui net superior celui libertarian. Ce reiese din date este că, singure, investiţiile străine au rezultate mai slabe decît atunci cînd sînt combinate cu subvenţii deştepte. Lucru pe care cehii l-au învăţat rapid, în ciuda istericalelor lui Václav Klaus. Spre deosebire de baltici, prin investiţii străine românii şi bulgarii au reuşit o mică reindustrializare şi chiar o creştere a gradului de complexitate al exporturilor în ultimul deceniu, dar nici aici guvernele nu s-au ferit să redistribuie ceva subvenţii indirecte marilor multinaţionale considerate strategice.

Însă toată această diversitate nu elimină punctele comune. Mă opresc asupra celui mai trist: persistenţa şomajului. Practic, chiar şi în vremurile bune de dinainte de criză, în afara Cehiei şi Sloveniei, capitalismele Estului se bazau pe un şomaj masiv şi de lungă durată. Cu toată legislaţia antisindicală şi flexibilă pentru patron, piaţa muncii din Slovacia şi Polonia nu a reuşit să absoarbă aproape 15% din forţa de muncă activă. Dacă nu ar fi emigraţia masivă, cifra ar fi şi mai ridicată în România.

În condiţiile crizei actuale, marcate de scăderea cererii private pe pieţele de export ale Estului, ar fi existat, cel puţin teoretic, posibilitatea stimulării cererii interne prin programe de angajare naţionale în construcţia de bunuri publice (sănătate, infrastructură, mediu). Făcută bine, o astfel de intervenţie ar fi putut crea poveşti de succes pentru instituţionalizarea unor modele de dezvoltare axate pe deplină ocupare, care ar fi putut fi consolidate după sfîrşitul crizei. Şansele acestui scenariu salvator pentru democraţiile şubrede ale regiunii sînt însă reduse din cauza unor constrîngeri externe absolut uriaşe.

Mai întîi este vorba de natura neschimbată a sistemului financiar internaţional. Banii pentru politici publice de investiţii creatoare de locuri de muncă sau reducere a sărăciei pot veni fie din impozite, fie din împrumuturi externe. La impozite se poate umbla, regiunea avînd în termeni comparativi nivele mici de impozitare. Problema este că elitele politice văd în impozitele mici unul dintre puţinele avantaje competitive în cursa după investiţii străine. Rămîn finanţările externe. Ar mai fi fondurile structurale ale UE, dar aici capacitatea de absorbţie este încă mică, în parte din cauza capacităţii administrative şi, mai nou, din cauza austerităţii care constrînge capacitatea bugetului public de a face co-plată.

Povestea e şi mai tragi-comică cînd vine vorba de finanţări de pe pieţe private de capital. Cum nici o faptă bună nu rămîne nepedepsită, lumea finanţei care tocmai fusese salvată de stat s-a întors împotriva lui, declarîndu-se „şocată“ de dimensiunea deficitelor publice pe care chiar ea le crease şi cerînd reducerea lor. Cazul băncilor de investiţii salvate de la faliment, care acum speculează pe bondurile guvernelor salvatoare, este bine documentat. Cum pieţele financiare aproape că au distrus euro în primăvară, vocea lor este acum preluată de chiar instituţiile centrale ale UE (Comisie, Banca Centrală), care resping ideea repornirii creşterii prin investiţii publice masive. Istoria recentă a guvernului Zapatero sugerează că, şi dacă mîine elitele Estului s-ar converti la keynesism, „foarfecele“ creditorilor ar opera cu brutalitate.

La probleme sistemice răspunsurile nu pot fi decît sistemice. Mai întîi este nevoie de acţiune politică unitară din partea statelor Europei şi a UE contra puterii sistemului financiar şi contra capacităţii sale de a se autodistruge pe cheltuiala cetăţenilor. Cetăţeni care plătesc apoi a doua oară, prin reducerea serviciilor publice cerute de o austeritate perfect evitabilă.

Dacă toate marile economii europene ar stimula simultan cererea, atunci investitorii nu ar fi tentaţi să vîneze ţările cu deficitele cele mai mari, atacînd implicit întreaga zonă euro, aşa cum au făcut-o în primăvară. Condiţia de bază a acestei insurgenţe este abandonarea ideilor economice conservatoare. Or, după mărirea deficitelor necesare pentru a salva sistemul bancar, conservatorismul politicii fiscale s-a reinstaurat la nivel de Comisie, Bancă Central Europeană, ministere de Finanţe şi bănci naţionale. Adică socialism pentru sistemul financiar şi capitalism pentru restul.

Probabil că, pe fondul crizei capitalismului european, capitalismele baltice şi cele balcanice vor duce încarcerarea socială a unei mari părţi din societate spre noi forme de grotesc. Iar cehii şi slovenii vor fi ultimii care vor simţi menghina. Între timp, guvernaţi de teorii economice cărora le cîntasem prohodul, vom începe să simţim interesantul miros al decăderii unui întreg continent. Istoria recentă este plină de exemple în care teoriile economice proaste trăiesc mult şi bine, în ciuda invalidării lor repetate. Mai ales cînd e plin de soldaţi credincioşi şi tovarăşi de drum care să le ţină în viaţă.

Cornel Ban este cercetător la Watson Institute for International Studies, Universitatea Brown, SUA.  

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.