Domnule Ovidiu Iosif, conduceți o asociație care își propune să-i ajute pe cei dependenți de jocurile de noroc. Cam care sînt dimensiunile acestui fenomen? Există estimări, cîți jucători există în România, care-i procentul celor dintre ei care riscă să devină dependenți?

În România s-a efectuat un singur studiu de piață dedicat acestui fenomen, de către GfK, în anul 2016, și, pentru moment, este singurul la care trebuie să ne raportăm. Concluzia acestui studiu a fost că incidența dezvoltării de probleme de joc, în sensul de potențial adictiv, este de 0,6% pentru populația avînd cel puțin 18 ani (vîrsta de la care este legală practicarea jocurilor de noroc). Trebuie precizat că ulterior publicării studiului au existat interpretări „în viteză” care au confundat potențialul cu realul și poate de aceea puteți găsi în presă articole care discută despre 0,6% dependenți, adică 98.000 de cetățeni. Nu, acest procent indică persoane care se află pe un drum care poate deveni periculos, dar de la care se pot întoarce. În realitate, numărul „dependenților” este mult mai mic; și acest lucru este validat și de dimensiunea programelor noastre. De exemplu, prin programul „Joc Responsabil”, prin care oferim cinci ședințe gratuite de evaluare și consiliere psihologică celor care apelează linia TelVerde a Asociației, anual ajutăm în medie 550 de persoane, iar prin programul „Consiliere 24/7”, care este hotline-ul Asociației, asigurăm suport de specialitate în timp real unui număr de 1.600-1.800 persoane care se află în diverse stadii ale jocului problematic. În mod evident, nici cifrele noastre nu dau dimensiunea adevărată a fenomenului, în primul rînd pentru simplul fapt că programele Asociației nu sînt apelate de către toți cei care se confruntă cu probleme (din varii motive: lipsa informației, jena, neconștientizarea situației în care se află etc.). Dar avem două limite, una inferioară (dată de volumetria programelor noastre) și una superioară (dată de acel potențial de 98.000), realitatea fiind undeva între ele.

Se compară situația din România cu cea din alte țări?

Studiul GfK ne-a arătat că nu sîntem peste media europeană (0,5-2% persoane din populația +18 ani), ci la limita inferioară, deci situația din România se încadrează în limite normale.

Se poate vorbi despre niște etape ale dependenței de jocurile de noroc? Cum sînt ajutați cei dependenți?

În general, dependența se referă la un impuls necontrolabil de a consuma o anumită substanță sau de a se angaja într-un anumit comportament și incapacitatea de a se opri. Dependența se formează treptat și presupune schimbări ale neurotransmițătorilor chimici. Acest obicei compulsiv poate fi rezultatul mai multor factori biologici, genetici și asociați cu modul de viață. Putem vorbi de existența unei precondiții indiferent de prezența sau absența jocurilor de noroc. În momentul cînd aceste persoane devin jucători, trec prin cîteva faze. Prima fază ar fi momentul în care jucătorul merge să joace și cîștigă. De multe ori se întîmplă să cîștige o sumă care i se pare mare. Apoi merge să mai joace din acei bani. Începe să piardă și tot joacă, sperînd să își recupereze banii. Aceasta ar fi faza a doua. A treia fază ar fi aceea în care jucătorul își folosește toți banii, apoi se împrumută pentru a continua să joace. Faza a patra este cea în care, de obicei, jucătorii încep să ne contacteze. Atunci deja jucătorul își dă seama că are o problemă: joacă tot salariul, joacă banii care nu sînt ai lui, are datorii, are probleme cu familia și apropiații, ajunge să aibă gînduri negre și stări intense de anxietate. Pentru că el pierde nu numai pe plan financiar, dar și pe plan social.

Pentru a veni în ajutorul lor, Asociația „Joc Responsabil“ a dezvoltat cîteva programe (și intenționăm să introducem și altele noi) atît de prevenție, cît și de tratament. În primul rînd, pentru a educa tinerii în jurul vîrstei de 18 ani, avem programul „Antrenat de Majorat”. Ambasadorul Asociației este domnul dr. Cristian Andrei și dînsul discută cu adolescenții despre concepte care îi ajută să înțeleagă că jocurile de noroc sînt destinate adulților, nu reprezintă un mod de a-ți asigura traiul, cel mult dacă ajung să le practice să o facă doar la nivel de distracție pentru care să aloce, ca element de control, doar o mică parte a bugetului disponibil. De asemenea, se discută despre cît de periculos poate fi un anturaj neadecvat și utilitatea unei alternative la acest anturaj. Pentru dimensionarea programului: în anul școlar trecut, mesajele noastre privind prevenirea dependenței de jocurile de noroc au ajuns la peste 2.200 de adolescenți din 40 de licee din șase județe plus Capitala.

Pentru cei care au dezvoltat probleme de joc, avem programele mai sus menționate, „Joc Responsabil” și „Consiliere 24/7”. „Joc Responsabil” este primul program al Asociației. A fost inițial lansat de unul din cei trei membri fondatori, și anume Romslot, iar din 2017 a dobîndit personalitate juridică, devenind Asociația „Joc Responsabil“. Programul a evoluat continuu, ajungînd ca în prezent să ofere cinci ședințe gratuite la unul din cele șase cabinete din țară: două în București și cîte unul în Cluj, Iași, Constanța și Craiova. Ședințele pot avea loc fizic, dar și online pentru cei care locuiesc în alte localități. Dacă vreți, acest program este echivalentul programării la un medic de specialitate într-un anumit interval de timp. Așa cum spuneam mai sus, în medie, pe an, ajutăm 550 de persoane. Programul poate fi accesat prin numărul gratuit de telefon 0800.800.099.

Programul „Consiliere 24/7” vizează situațiile urgente în timp real (precum o cameră de gardă). A fost lansat acum trei ani și a cunoscut, de asemenea, o creștere constantă. Pe un modul de tip chat, accesibil pe site-ul Asociației (www.jocresponsabil.ro), apelantul intră în legătură cu unul din psihologii programului, disponibil non-stop, 24 de ore, șapte zile pe săptămînă, inclusiv în zilele de sărbătoare legală. În funcție de natura apelului, situațiile sînt separate în patru categorii, pe coduri de culoare care reflectă gravitatea situației, răspunsul fiind adecvat fiecărui cod. Astfel, avem cod verde (apelantul caută informații de ordin general, deseori fără nici o legătură cu adicția), cod galben (apelantul are nevoie de autoevaluare, de claritate și conștientizare; psihologul oferă soluții, informații, motivare), cod portocaliu (apelantul are nevoie de acțiuni care să îl ajute imediat; consilierul implică rudele, prietenii, partenerii) și cod roșu (apelantul spune că se află în pericol sau declară că are intenția să își provoace rău propriei persoane sau altora; chiar dacă poate fi doar declarativ, în situațiile grave, consilierul poate implica autoritățile). Pentru a vă face o idee despre dimensiunea programului: în primele 11 luni ale anului 2021 am avut 869 de solicitări de cod verde, 613 de cod galben, 1.164 sub cod portocaliu și 417 solicitări în cod roșu. Adică un total de 3.063 de solicitări, în creștere față de anul anterior cînd psihologii noștri au discutat cu 2.665 de persoane. Această creștere reflectă mai degrabă o popularitate mărită a programului și nu o creștere a dependenței, pentru că am ajuns să fim din ce în ce mai cunoscuți (sînt și români din diaspora care au apelat la psihologii noștri).

Recent am lansat un nou program, „Grup suport” – într-o fază de pilot. Vrem să vedem relevanța acestei metode în mediul cultural românesc, și aici mergem în două direcții: una pe noțiunea de asociativitate, alta pe psihoterapie de grup. Primele rezultate sînt încurajatoare și mai mult ca sigur vom adăuga în portofoliul nostru acest nou program. Putem în acest fel să îi ajutăm prin mai multe metode pe cei care au nevoie de ajutor.

Vreau să menționez că întreaga activitate a Asociației este posibilă, pe de o parte, prin expertiza psihologilor noștri (16 specialiști care, cumulat, adună peste 140 de ani de practică terapeutică) și, pe de altă parte, prin contribuția exclusivă a mediului privat de afaceri (pe site-ul nostru găsiți lista sponsorilor și a celor trei membri fondatori).

Dependența se asociază mereu cu pierderea la joc? Există dependenți în cîștig?

Din experiența colegilor mei psihologi de pînă acum, putem spune că dependența se asociază cel mai mult cu pierderea. Nu am avut la consiliere vreun jucător care să ne spună că vrea să se lase pentru că i se pare că ar cîștiga prea mult. Iar pierderile nu sînt numai materiale. Unii jucători ajung să spună că și-au pierdut cu totul vechea viață. Spun că se învîrt într-un cerc în care fac bani, prin muncă sau diverse afaceri, și apoi joacă toți acei bani. Renunță la alte activități care, înainte, le făceau plăcere În consiliere, noi încercăm să le readucem în viață acele activități. Să le arătăm care sînt beneficiile pe care le-ar putea avea dacă încep să fie din nou cum erau înainte de a începe să joace. Este un drum greu pentru ei și necesită efort. Însă, cu sprijin din partea noastră și din partea familiei, a prietenilor, se poate ieși la liman. De aceea, pe lîngă consilierea jucătorilor, programele noastre oferă sprijin și pentru aparținători. Ajutorul dat unui jucător se bazează foarte mult și pe sprijinul social pe care jucătorul îl are în viața de zi cu zi.

Este adevărat că, la pariurile sportive, foarte mulți pariază fără să aibă mari cunoștințe despre respectivul sport?

Este o întrebare la care nu pot să vă ofer un răspuns avizat pentru că excede aria noastră de activitate, respectiv responsabilitatea socială (prevenție, educație, combatere). Însă pot încerca să vă ofer un răspuns pe care îl anticipez și pe care l-am obținut în diverse discuții cu specialiștii din această zonă. Și anume că majoritatea pariorilor sînt cunoscători ai fenomenului sportiv și la curent cu statistici și informații din domeniu. Cu siguranță că există și o categorie a celor care se bazează doar pe noroc, dar este foarte restrînsă. Sînt mai degrabă acei pariori ocazionali, care apar în perioada evenimentelor sportive majore, precum Campionatele Mondiale sau Europene de fotbal. Poate în viitor ne vom implica și în studii despre ce și cum anume pariază un jucător.

În zonele mai sărace sînt mai mulți jucători?

Revin la singurul studiu disponibil, care are deja o vechime de cinci ani. În 2016, la nivel național, 15% din persoanele cu vîrsta de peste 18 ani au jucat măcar o dată, într-o formă sau alta. Pe regiuni, conducea Capitala cu 24%, urmată de Ardeal (17%), Muntenia și Dobrogea la egalitate (16%), în timp ce Banat/Crișana/Maramureș înregistrau un procent de 12%, iar Moldova doar 11%. Venitul mediu pe gospodărie al jucătorilor a fost de 2.476 de lei față de media eșantionului de doar 2.069 de lei. Deci putem spune că jucătorii sînt de fapt persoane cu venit peste cel mediu.

Cum se face că în aproape fiecare sat există o agenție de pariuri? E o activitate la îndemîna oricui?

Cred că la această întrebare un răspuns concludent îl poate da autoritatea tutelară (ONJN – Oficiul National pentru Jocurile de Noroc). Există o dinamică a sălilor de joc impactată în prezent și de pandemie. Multe săli de joc dispar și apar chiar și în orașele mari, există o competiție care dictează pînă la urmă cine rezistă și cine nu. Nu sînt specialist în modul de funcționare a sălilor de jocuri de noroc, dar probabil că sînt modele de business, francize care oferă structuri de costuri adecvate fiecărui tip de locație. 

Există date despre cum a evoluat fenomenul în ultimii ani?

Din cîte știm noi, nu există un studiu recent precum cel realizat de GfK România pentru a avea o estimare a evoluției. Volumele programelor noastre nu pot fi un indicator al fenomenului: programul „Joc Responsabil“ vizează un număr relativ constant de beneficiari anual, iar programul „Consiliere 24/7”, care a cunoscut o creștere constantă în cei trei ani de activitate, reflectă mai degrabă creșterea popularității acestuia, mai ales în contextul pandemiei, cînd activitatea de jocuri de noroc s-a mutat masiv din mediul landbased (stradal) în mediul online, iar accesarea programului, fiind de tip mesagerie/chat de pe laptop sau smartphone, presupune o anumită abilitate digitală pe care jucătorii online o posedă deja.

interviu realizat de Andrei MANOLESCU