Cînd, în martie 2013, studenţi, profesori şi alumni ocupau pentru a doua oară Facultatea de Istorie în decurs de doar un an şi jumătate, pentru a discuta despre rolul Universităţii ca spaţiu de dezbatere şi dialog cu efecte benefice asupra întregii societăţi, nu ne imaginam că prima revendicare, din cele unsprezece elaborate atunci de „Baricada universitară“, va fi tocmai „alocarea unui spaţiu în universitate pentru activităţi extracurriculare, eliberat de birocraţie, disponibil pentru studenţi“. 

Revendicarea venea pe fondul constatării că Universitatea s-a îndepărtat foarte mult de misiunea civică asumată în Carta Universitară, devenind mai degrabă o fortăreaţă ce insuflă un sentiment de claustrare celor care o frecventează şi generează un sentiment de lipsă de transparenţă. Toate acestea în ciuda articolului 12 din Cartă care stipulează că Universitatea din București se doreşte a fi o instituţie „fundamental deschisă“.

În condiţiile în care Universitatea din Bucureşti nu dispune de spaţii suficiente pentru cursuri, din cauza retrocedărilor şi a faptului că unele clădiri din patrimoniul său au fost clasificate cu risc seismic, soluţia identificată de cei prezenţi la sit-in-ul de la Istorie a fost recuperarea curţii interioare a clădirii UB din bd. Regina Elisabeta 4-12, folosită de cîţiva ani ca parcare, şi transformarea acesteia într-un spaţiu de dialog. Curtea Universităţii este o metaforă a izolării acestei instituţii faţă de societate: ideea noastră a fost tocmai reconstituirea metaforică a legăturii dintre Universitate şi so­cie­tate, dar şi, întrucîtva, dintre Universitate şi ea însăşi.

„Comuna universitară“ doreşte să ofere comunităţii academice şi oraşului un spaţiu incluziv, care să contureze fizic şi mental un loc propice dezvoltării relaţiilor interumane, creativităţii, spiritului critic şi cetăţeniei active.

Am ales denumirea de „Comuna universitară“ pentru a sublinia ideea că spaţiul universitar trebuie să îşi recîştige dimensiunea de comunitate democratică, în care să existe o participare reală a tuturor membrilor comunităţii la luarea deciziilor. Termenul „comună“ trimite atît la Comuna din Paris, cît şi, mai ales, la englezescul commons, noţiune care se referă la resursele naturale şi culturale care trebuie să fie accesibile tuturor membrilor unei societăţi.

În viziunea noastră, ideea de „bine public“ trebuie să prevaleze în politicile instituţiilor statului în faţa interesului personal, iar într-o instituţie dedicată educaţiei la nivel înalt acest imperativ al democraţiei trebuie să fie şi mai puternic. Oraşul este al locuitorilor săi, iar crearea şi asigurarea unor spaţii publice de bună calitate constituie o prioritate. În ceea ce priveşte mobilitatea urbană, interesul public pune pe primul loc pietonul şi doar pe ultimul loc autoturismul personal (după bicicletă şi transportul în comun). Aceste priorităţi în modul cum este gestionată mobilitatea urbană derivă şi din Carta de la Leipzig pentru oraşe europene durabile, document pe care România l-a ratificat în 2007.

Concepţia noastră despre spaţiul urban se inspiră din cea dezvoltată de Jan Gehl, unul din cei mai cunoscuţi şi apreciaţi designeri urbani din lume, care scrie în lucrarea sa Oraşe pentru oameni: „Un oraş făcut pentru interacţiunea dintre oameni este practic un loc care facilitează trei activităţi umane de bază: văzul, auzul şi conversaţia“. Trei activităţi incompatibile cu prezenţa maşinilor care ocupă tot spaţiul curţii interioare: un spaţiu de aproape 3000 m² ce ar putea fi dedicat studenţilor şi profesorilor (8000-10.000 care frecventează cursurile din clădirea UB), obligaţi să se strecoare printre maşini pentru a socializa, a citi sau a se relaxa în pauzele dintre cursuri.

Sperăm ca dialogul început în primăvară şi continuat în cele peste o sută de întîlniri pe care le-am avut pînă acum cu studenţii, profesorii, decanii, rectorul, prorectorii şi preşedintele Senatului UB, cei mai mulţi dintre ei susţinători ai iniţiativei noastre, să se materializeze în această toamnă într-o decizie pozitivă privind viitorul comunitar al curţii UB. 

Mihail Bumbeş este istoric. Activist pentru drepturile omului în cadrul organizaţiei Miliţia Spirituală.