"Anul 2005 a fost un an de relansare a relaţiei bilaterale România - Moldova, plecînd de la principiul că sîntem o singură naţiune în două state independente. Ajutorul pe care l-am dat constant Republicii Moldova, atît în politica externă, cît şi în rezolvarea unor probleme economice, va fi în continuare un ajutor pe care oficialii de la Chişinau pot să mizeze.Anul 2006 va fi un an în care relaţiile dintre România şi Moldova vor avea o atenţie specială din punctul de vedere al politicii externe româneşti. Considerăm că Republica Moldova are un singur destin şi destinul ei este unul european. Mi-aş permite să lansez ideea că Uniunea Europeană, Comisia Europeană ar putea să abordeze o foaie de parcurs apropiată sau similară foii de parcurs pusă la dispoziţie statelor din Balcanii de Vest. Credem că România şi Moldova sînt legate prin istorie, prin tradiţie, prin relaţiile interumane şi unificarea naţiunii române se poate face în interiorul Uniunii Europene." (fragment din discursul preşedintelui Traian Băsescu la întîlnirea cu Corpul diplomatic, 20 ianuarie 2006)Întrebări pentru preşedinteDin păcate, preşedintele Băsescu nu a răspuns cererii adresate de Dilema veche pentru un interviu legat de tema acestui număr. Pentru că este unul dintre autorii morali ai lansării acestei teme, l-am fi întrebat pe preşedinte următoarele:- Aţi consultat autorităţile de la Chişinău înaintea lansării acestor idei?- Aţi primit reacţii neoficiale de la Bruxelles, după asumarea rolului de avocat al integrării Moldovei? Ce fel de reacţii?- În urmă cu două luni, aţi făcut o scenă la conferinţa de presă comună cu şeful executivului, Călin Popescu-Tăriceanu. După ce premierul a declarat că a vorbit cu liberalii europeni despre Moldova, aţi spus jurnaliştilor să închidă camerele şi să nu facă public interesul de a introduce Republica Moldova în pachetul balcanic. Ce s-a schimbat din decembrie pînă acum, cînd dvs. faceţi public acest interes?- Ce urmează concret după această asumare a unei politici externe?În primăvara acestui an, preşedintele Băsescu va face o vizită oficială la Chişinău şi se va adresa Parlamentului de acolo, fiind primul şef al altui stat care va face asta. Moldoveni, vi se pregăteşte ceva? (C. G.)