"Un muzician bun îşi păstrează vie curiozitatea" - interviu cu Julian RACHLIN

Publicat în Dilema Veche nr. 496 din 15-21 august 2013
"Un muzician bun îşi păstrează vie curiozitatea"   interviu cu Julian RACHLIN jpeg

Julian Rachlin va concerta în cadrul Festivalului "George Enescu" pe 24 septembrie 2013, de la ora 19,30, la Sala Mare a Palatului, alături de Royal Stockholm Philarmonic Orchestra, care va fi dirijată de Sakari Oramo.

Sînteţi violonist, însă cîntaţi şi la violă. Cum faceţi trecerea de la un instrument la celălalt?

Îmi place să compar această trecere cu schimbarea produsă cînd vorbeşti mai multe limbi. Uşurinţa sau dificultatea de a face acest lucru ţine de exerciţiu şi de cît de des se întîmplă. Se spune că orice bun violonist ar trebui să poată pune mîna şi pe violă. Acum, pentru mine a devenit natural să trec de la vioară la violă, dar ele sînt diferite.  

Tatăl meu este violoncelist, iar la vîrsta de 2 ani, cînd am auzit prima bucată muzicală – un concert pentru violoncel de Dvorˇák, interpretat de Mstislav Rostropovici –, mi-am dorit să învăţ să cînt la violoncel. Într-o zi, bunicii mei, care nu erau muzicieni, mi-au adus o vioară, spunîndu-mi că e, de fapt, violoncel. Am tot cîntat la ea ca la o jucărie, fără profesor. Apoi, la 6 ani şi jumătate, am început studiul viorii, însă instrumentul care rămîne cel mai aproape de sufletul meu este violoncelul.

Ce înseamnă a fi „un bun muzician“? Cum se măsoară acest lucru?

Pentru mine, un muzician bun este acela care îşi păstrează vie curiozitatea, dorind să înveţe tot timpul, să se dezvolte, şi căruia îi place să comunice într-o manieră muzicală, atît cu publicul, cît şi cu muzicienii cu care împarte scena. Adesea, ca tînăr solist nu eşti foarte deschis la comunicarea cu orchestra, cu celelalte instrumente, concentrîndu-te mai mult pe părţile solo. Pe măsură ce timpul trece şi se acumulează experienţa, mai ales cîntînd muzică de cameră, situaţia se schimbă.

Mai aveţi emoţii cînd urcaţi pe scenă? Devine mai uşor, odată cu timpul?

Nu îmi place să folosesc cuvîntul „uşor“ cînd vine vorba despre muzica clasică. Nimic nu e uşor dacă vrei să-l faci bine. Încă am emoţii, da. Chiar dacă am făcut acest lucru în ultimii 26 de ani, nu pot spune că a merge pe scenă e ca şi cum ai merge să iei pîine.

Ca muzician profesionist, mai puteţi asculta muzică fără să fiţi atent la fiecare notă sau la fiecare greşeală făcută de un interpret?

Bineînţeles că trebuie să fim preocupaţi intens de perfecţiune, să fim extrem de critici şi să tindem întotdeauna spre „cel mai bine“. Trebuie să ai o tehnică bună, foarte profund înrădăcinată, pentru a te exprima muzical şi pentru a avea libertatea de a cînta orice îţi doreşti şi de a construi o frază sau o interpretare aşa cum vrei.  

Pot asculta muzică din pură plăcere, însă asta se întîmplă numai cînd aceasta se află şi la un înalt nivel tehnic şi are ritm. Atunci pot să nu mă mai gîndesc şi să mă concentrez pe muzică.  

Unul dintre cuvintele-cheie pentru a vă descrie cariera pare a fi „colaborare“. Cum păstraţi şi dezvoltaţi o bună relaţie cu colegii muzicieni, dar şi cu alţi artişti, cum e cazul actorilor Sir Roger Moore sau John Malkovich, care au participat la Festivalul „Julian Rachlin & Friends“ din Dubrovnik?

Întotdeauna sînt interesat de proiecte neobişnuite şi îmi place să construiesc prietenii cu oameni din diferite domenii, cum este cel cinematografic. Multor muzicieni le place cinema-ul şi mulţi actori iubesc lumea muzicii clasice. Şi aceştia nu se întîlnesc prea des. Astfel că am căutat oamenii potriviţi şi m-am gîndit la un context în care aceştia s-ar putea întîlni să lucreze împreună. Iar o sărbătoare precum un festival e cel mai potrivit mediu pentru aşa ceva, deschizînd oportunităţi pentru proiecte interesante, ieşite din comun.

Şi atunci cînd o relaţie de lucru decurge dintr-o prietenie – cum s-a întîmplat cu Sir Roger Moore, pe care l-am cunoscut la o gală de caritate unde cîntam, sau cu John Malkovich –, proiectele au o forţă mai mare.

De unde a pornit ideea Festivalului „Julian Rachlin & Friends“ şi ce se va întîmpla cu acesta în viitor?

Cînd am ajuns în Dubrovnik, în 2000, m-am îndrăgostit de acest oraş plin de istorie şi tradiţie, care are o atmosferă magică. Şi dat fiind că mi-a plăcut dintotdeauna să fac muzică de cameră, m-am gîndit că ar fi locul perfect pentru un festival. Mi s-a părut un lucru minunat să aduc laolaltă prieteni, nenumăraţi muzicieni solişti renumiţi, timp de două săptămîni, lîngă mare. În general, călătorim singuri şi nu prea avem timp de petrecut împreună.

Festivalul a însemnat multă muncă, dar am avut parte de experienţe extraordinare în cei 12 ani, s-au format multe relaţii noi, s-au pus bazele multor proiecte interesante, în toată lumea, pornind de la idei născute în timpul festivalului de la Dubrovnik.

Din nefericire, din cauza actualei situaţii financiare, nu vom mai putea continua festivalul în Croaţia, 2012 fiind ultimul an în care a mai avut loc acolo. Însă „Julian Rachlin & Friends“ a devenit un fel de brand pentru comunicarea şi colaborarea între solişti care se întîlnesc şi fac muzică de cameră împreună şi va continua, cel mai probabil, într-o altă formă, în Statele Unite.  

Din spusele dvs., precum şi din documentarul Noseland, lumea muzicii clasice e una foarte vie şi captivantă, însă percepţia multor oameni asupra acestei lumi rămîne legată de ideea de plictiseală...

Filmul ne arată exact aşa cum sîntem. Eu şi prietenii mei nu am încercat să fim amuzanţi sau diferiţi. Problema e că în majoritatea documentarelor despre muzica clasică oamenii încearcă să fie plictisitori, se presupune că trebuie să spunem mereu acelaşi lucru... iar oamenii uită de umorul lor, uită să fie ei înşişi.

Marii compozitori au fost orice numai plictisitori nu. Erau oameni pasionaţi, cu mult umor. Spre exemplu, putem citi scrisorile lui Mozart, care sînt foarte provocatoare, într-un anumit sens, dar şi foarte sensibile. El avea o personalitate colorată, care străluceşte în fiecare compoziţie a sa. Iar noi, muzicienii care cîntăm muzica sa, nu putem avea nişte personalităţi „gri“ pentru a transmite această muzică. Trebuie, la rîndul nostru, să fim plini de viaţă, de energie, de culoare. 

Prin acest documentar, am vrut să arătăm tinerei generaţii de muzicieni că nu trebuie să-şi facă griji în legătură cu un comportament învechit şi conservator şi că poţi – şi trebuie – să fii extrem de serios cînd vine vorba despre muncă, despre muzică, dar în afara acesteia, fiecare e liber să se manifeste exact aşa cum este el.

Totuşi, ce e „Noseland“ (n. red. – Tărîmul nasurilor)?

Încă de cînd aveam 4 ani, îmi plăcea să apăs nasurile oamenilor în sus sau în jos, în funcţie de structura nasului şi de cît de moale e acesta – am un fetiş pentru nasuri. (rîde) Cred că este amuzant, îi face pe oameni să rîdă... Şi cînd căutam un titlu pentru film, i-am spus lui Aleksey, regizorul, să-l numim Noseland, pentru că are „cîrlig“ şi e un titlu şocant pentru un documentar despre muzica clasică.  

Sînteţi violonist şi violist, aţi început să şi dirijaţi, aveţi proiecte de studiu pentru tineri muzicieni, sînteţi ambasador UNICEF şi organizator al Festivalului „Julian Rachlin & Friends“... Cum reuşiţi să păstraţi un echilibru între toate acestea?

Iubesc muzica şi ea nu reprezintă doar o profesie pentru mine. Totul ţine de comunicare, prietenie şi încredere. Îmi place să-mi trăiesc viaţa altfel, aducînd oamenii împreună, organizînd, exprimîndu-mă prin muzică în nenumărate moduri. Nu e suficient pentru mine să cînt Brahms, Mozart, Ceaikovski şi atît. Vreau să privesc muzica din unghiuri diferite. A face muzică de cameră cîntînd la vioară e diferit decît cîntînd la violă. Activitatea de dirijor e foarte interesantă pentru că presupune ca tu să fii cel care conduce un grup de muzicieni, abordînd muzica aşa cum o simţi tu, ceea ce nu poţi face cînd eşti solist şi eşti condus de alt dirijor. Festivalul a reprezentat o experienţă de învăţare pentru mine – am devenit persoana care invită, nu cea care este invitată la un eveniment. Am văzut şi cealaltă faţă a monedei.

Îmi place mult să lucrez, să fac mai multe lucruri în paralel, însă trebuie să fii atent cînd vine vorba de cantitate. Cînd faci multe odată, trebuie să ai grijă la organizarea timpului. E mai bine să faci mai puţine, dar mai bine.

Ce v-ar fi plăcut să fiţi dacă nu eraţi muzician?

Într-o altă viaţă, aş fi vrut să fiu fotbalist. (rîde) Îmi place mult fotbalul, îl consider un joc interesant. Dar sînt foarte fericit să fiu în lumea muzicii clasice. Dacă aş fi fost altceva, aş fi vrut să fiu violoncelist. Violoncelist şi jucător de fotbal. (rîde)  

Julian Rachlin este violonist şi violist. În 2000, a iniţiat Festivalul „Julian Rachlin & Friends“, în Dubrovnik, Croaţia, unde a avut invitaţi, de-a lungul timpului, muzicieni precum Janine Jensen, Mischa Maisky, Itamar Golan, Igudesman & Joo, Sir Roger Moore şi John Malkovich. În 2012, a avut loc premiera filmului Noseland – un documentar amuzant despre muzica clasică, construit în jurul festivalului şi regizat de unul dintre prietenii lui Rachlin, violonistul Aleksey Igudesman.  

Mai multe detalii pe julianrachlin.com  

a consemnat Patricia MIHAIL 

© Foto: Julia Wesely

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.