Un mic moment de glorie arhitecturală

Ştefan GHENCIULESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 904 din 5 – 11 august 2021
Un mic moment de glorie arhitecturală jpeg

Să ne dedăm pentru o clipă voluptății românești de a găsi micile și eroicele momente în care să nu fim doar sincroni, ci undeva într-o elită a lumii pe care o admirăm și o invidiem; să ne limităm la secolul al XX-lea, dar să nu vorbim de Nadia și de Brâncuși, ci de arhitectură. O să fiți surprinși și, poate, supărați, dar momentul și locul cel mai fast nu sînt Bucureștiul modernist din anii ’30, ci litoralul Mării Negre în anii ’60 și, parțial, ’70.

Desigur, interbelicul românesc a fost fabulos și în arhitectură; este epoca marilor maeștri: Horia Creangă, Marcel Iancu, Duiliu Marcu, Henriette Delavrancea și Octav Doicescu. Un bulevard modernist cum este Magheru-Bălcescu (Brătianu, pe atunci) stă foarte bine în context european. Însă modernismul nostru a fost totuși moderat, cuminte, „soft” și deloc avangardist. Compromisul cu realitatea socială, cu economia și cu posibilitățile țării era inevitabil. Izbînzile arhitecturale sînt mai ales estetice și de stil, și nu de implicare și schimbare socială, profunzime teoretică și radicalitate. Dar era o direcție bună și, măcar în ceea ce privește atitudinea față de oraș și de urmele trecutului, moderația e de multe ori mai bună decît fervoarea. Războiul și, mai ales, instaurarea regimului totalitar aveau să întrerupă brutal fenomenul. Realismul socialist a fost introdus și în arhitectură, cu toată forța.

A venit însă momentul relaxării de la sfîrșitul anilor ’50. S-a dat din nou liber la modernism. Nu peste tot la fel de repede și nu la fel de generos. Programele mai puțin legate de putere și de ideologie – divertismentul de orice fel, industria, dar și turismul – au fost și cele mai libere. Cînd adăugăm și durata lungă a șantierelor, obținem concomitențe ciudate: astfel, o vreme, în șantier s-au aflat atît mastodontul stalinist al Casei Scînteii, cît și cupola delicată și curajoasă a Circului de Stat.

Turismul era privilegiat chiar și în cadrul acestei categorii: trebuiau să se simtă bine oameni muncii și, în vacanță, lucrurile se iau oricum mai ușor decît în ședința de partid; trebuia și să aducă bani din afară și mai era și vitrina inevitabilă a țării și a regimului. Libertatea a fost maximă, în raport cu orice alt program. Însă – ceea ce se uită de multe ori – libertatea a fost enormă și în raport cu ceea ce se întîmpla pe litoralurile occidentale de atunci. Dată fiind economia dirijată a țărilor din Est și proprietatea strict publică a terenurilor, trebuia să fii eficient, desigur, cu materialele, manopera și să te înscrii în plan. Însă nu trebuia să storci profit pînă și din ultimul metru pătrat construit, în cadrul unui turism a cărui primă ipostază mondială au fost tocmai mega-stațiunile maritime occidentale. Construcțiile enorme, adevărate ziduri, înalte de zeci de etaje și continue pe kilometri, au ocupat țărmurile franceze, spaniole sau belgiene.

La Mamaia, în schimb, prisme pure și elegante se așezau într-o mare de verdeață. Visul modernist al lui Le Corbusier se materializa aici într-un mod simpatic și la scară umană. Și celelalte stațiuni, mai modeste sau mai luxoase, mai noi, au urmărit aceleași principii, spărgînd la un moment dat geometria pură în compoziții organice, îmbrățișînd terenul (să ne gîndim la superbul ansamblu de la Neptun). Prezervarea mediului natural și așezarea delicată erau principii urmărite destul de ferm în majoritatea proiectelor. În momentul în care dictatura personală și obsesiile urbanistice și de terraformare ale cuplului Ceaușescu au început să se manifeste, majoritatea stațiunilor erau gata construite.

Desigur, nu e doar cazul României. Poate că stațiunile iugoslave adriatice sînt încă și mai frumoase, și, în orice caz, mai aproape de o scară și de un spirit arhitectural etern-mediteranean. A fost un moment fast, rezultat din combinația dintre moderarea politică și deschiderea temporară, din lipsa unei logici de piață acerbă și din faptul că declinul inevitabil al sistemului economic nu se manifestase încă. A fost o foarte scurtă perioadă în care mulți arhitecți din Occident erau invidioși pe „libertatea” colegilor din Est.

Ei, da. Litoralul alb al filmelor din anii anilor ’60 și ’70 este acum un loc pentru oameni cu bani, un talmeș-balmeș infect (inclusiv din punct de vedere arhitectural). Clădirile vechi au fost mutilate, spațiile libere – ocupate în mod sălbatic de clădirile noi. Singurele reguli sînt exploatarea financiară și imaginea cît mai josnic comercial-populistă. Sincer, mă întreb dacă se mai poate salva ceva de la mare în condițiile în care, în general, societatea românească e destul de indiferentă față de patrimoniu și, în general, disprețuiește „cutiile” moderniste. În ceea ce privește litoralul, sînt pesimist; sînt poate șanse în a se pune în sfîrșit limite și în salvarea a ceea ce mai poate fi salvat dintr-un teritoriu dobrogean masacrat. Poate că în restul țării, însă, ne putem mobiliza, putem uita de ideologie și ne putem concentra pe memorie și valoare; asta, cît mai avem cîteva clădiri și ansambluri care, odată declarate monumente și restaurate, ar suscita inclusiv un turism cultural dedicat.

Ștefan Ghenciulescu este arhitect, profesor și redactor-șef al revistei Zeppelin.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.