Un mai (mai) aparte

Publicat în Dilema Veche nr. 223 din 27 Mai 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Anul 1968 era unul neobişnuit de generos cu iubitorii români ai culturii franceze. O mulţime de cărţi noi în populara colecţie "Livres de poche" apăruseră brusc la librăria Creţulescu, o mulţime de prieteni aveau voie să călătorească în Franţa, ba la congrese, ba pe la rudele brusc devenite avuabile, abonamentele la Vaillant (sau era deja Pif?) erau accesibile. Cînd, în mai, generalul De Gaulle a venit pentru cinci zile în România şi a recitat versuri de Eminescu, toate stereotipele francofile moştenite de la bunici s-au activat nemăsurat. Aceleaşi stereotipe s-au prăbuşit imediat, căci Franţa bunicilor era de nerecunoscut. Studenţii intraseră în fibrilaţie, iar nedumerirea noastră creştea cu fiecare zi mai mult. Un coleg care şi-o manifestase pe stradă, la Paris, confruntat cu o mulţime de tineri furioşi, mîncase bătaie; într-un cămin din atît de burghezul şi calmul Strasbourg, unde locuia ca bursier, un altul primise vizita a trei colegi foarte tineri şi foarte dezbrăcaţi, care îi solicitau semnătura pe un manifest pentru libertatea sexuală în cămine (şi fusese a doua zi împiedicat să intre la cursuri ca "anticomunist" fiindcă, prudent şi scandalizat în părţi egale, îi trimisese să-şi pună pantalonii). Aflam de greve ale gunoierilor, de greve ale metroului - în fine, dar nu în ultimul rînd, de greva studenţilor, care se extinsese de la Nanterre la tot Parisul, apoi la mai toate universităţile franceze. Ce le lipsea? Nu puteam pricepe, şi ne era chiar ciudă pe toată această agitaţie care zgîlţîia din temelii o lume în care bibliotecile gemeau de cărţi la care noi nu aveam acces, ziarele scriau ce voiau ziariştii şi cititorii lor, călătoriile erau o libertate, nu un privilegiu - şi care vorbea, culmea, franţuzeşte! Sorbona era un loc sacru, de ce se baricadau la Sorbona? Aşa am aflat ce înseamnă autonomie universitară: rectorul interzisese accesul poliţiei în clădire, drept care poliţia stătea la poartă, iar studenţii strigau mort aux vaches! şi nu păţeau nimic. Aflam fragmente: celebrul Jean-Louis Barrault - atunci director al Teatrului Odeon - interzisese şi el intrarea poliţiei în teatrul ocupat de tineri; stelele tot mai strălucitoare ale noului cinema francez, Godard şi Truffaut, a căror faimă ajunsese chiar şi pînă la noi, întrerupseseră splendoarea riturilor consacrate de la Cannes, în semn de solidaritate cu studenţii. Nu mai ştiam ce să credem. Nici comuniştii francezi nu ştiau ce să creadă. Cum îmi spunea atunci cu umor un mare profesor francez, fervent radical-socialist (deci profund anticomunist), cu ţigara lui Gauloise veşnic arzîndă la colţul gurii, studenţii s-au răsculat, De Gaulle se plimbă pe la voi recitînd poeme, Pompidou admiră în Iran dansatoare din buric, noroc cu PCF, marele apărător al ordinii burgheze. În primele zile ale lui septembrie 1968, a avut loc la Mamaia un colocviu de o calitate intelectuală excepţională, "Sursele arheologice ale civilizaţiei europene", cu o participare la vîrf a savanţilor din Occident. Spre marea noastră bucurie, invadarea Cehoslovaciei nu-i împiedicase decît pe cîţiva dintre ei să participe. Mulţi dintre ei veniseră cu soţiile, cărora nu le prea păsa de Cehoslovacia, fiind încă traumatizate de evenimentele din mai. Cred că abia atunci am început să pricep: una dintre aceste distinse doamne îmi explica îndelung că toţi studenţii erau drogaţi şi spioni chinezi, în vreme ce alta mă întreba retoric: "cum adică, soţul meu să vorbească cu studenţii? El e profesor, ce are el de vorbit cu nişte studenţi, cum îşi permit?". Fraza asta m-a urmărit obsesiv şi m-a făcut să percep, dincolo de agitaţia politică, de spionii maoişti, de sărbătorile revoluţionare şi de lozincile troţkisto-suprarealiste cu care s-au încîntat mii de tineri atunci, pe de-o parte - violenţa destructivă a stîngii, pe de alta - rigiditatea unui sistem academic pe care, copleşită de nostalgiile părinţilor şi profesorilor mei, exilată intelectual şi exilată pur şi simplu în patria mea socialistă, îl idealizasem fără rezerve. Aşa, amărîţi şi săraci de cărţi cum eram, noi vorbeam cu profesorii noştri. Măcar atît. În anul următor, am avut privilegiul - cu care n-am încetat nici azi să mă mîndresc - de a mă împrieteni cu Pierre Vidal-Naquet, unul dintre cei mai novatori istorici ai Antichităţii din generaţia postbelică şi o conştiinţă civică de o excepţională vigilenţă. Am aflat că şi el, şi cei mai mulţi dintre colegii şi elevii lui, care mi-au devenit şi ei prieteni, se aflaseră în mai pe baricade. Dincolo de atmosfera romantic-revoluţionară, de amintirea care, cu timpul, nu s-a evaporat, s-a epurat doar de tot ce fusese confuz şi ciudat în tensiunea de atunci, Vidal-Naquet, care era bolnav de luciditate, n-a încetat să analizeze, să claseze, să explice. Împreună cu Alain Schnapp - unul dintre cei mai apropiaţi elevi şi prieteni (Vidal-Naquet vorbea tot timpul cu studenţii!) - a publicat un volum masiv de documente, Journal de la Commune étudiante (Seuil, 1968, reeditat în 1988) care consemna şi sistematiza graffiti, manifeste, discursuri, caricaturi, fotografii, lozinci şi tot ce s-a mai putut păstra din marele haos al lui mai ’68. Am evocat de multe ori, cu amicii mei parizieni, pe marginea amintirilor şi a acestui foarte important corpus documentar, împrejurările din acea primăvară ciudată. Fără să cred că am înţeles integral reacţia în lanţ a marilor universităţi occidentale - căci, ştim bine, mai ’68 ne e mai familiar fiindcă a fost mai spectaculos, şi fiindcă am fost multă vreme mai atenţi la ce se petrece în Franţa, dar nici campusurile americane, nici universităţile italiene nu au fost mai prejos atunci - ştiu măcar un lucru: acea imensă Frondă a tinerei generaţii occidentale nu poate fi redusă la dimensiunile unei simple diversiuni. De cîte ori, cînd se lăsa seara în Piaţa Universităţii, nu m-am gîndit la mai ’68: il est interdit d’interdire!

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.