Uite, tati, golul!

Publicat în Dilema Veche nr. 335 din 15-21 iulie 2010
Uite, tati, golul! jpeg

Mă uit la fotbal de cînd aveam şase ani. Tata m-a învăţat. „Mi-a predat“ subiectul cartonaşelor galben şi roşu, mi-a dezvăluit trucul faulturilor subtile, m-a făcut imună la strategia tăvălitului pe iarbă, mi-a exemplificat henţul, driblingul, mi-a creat tensiunea aşteptării unui meci şi m-a pregătit pentru spectacolul dublu: cel din „scena“ terenului şi cel din „sala“ tribunelor. N-am înţeles niciodată prea bine lecţia ofsaidului. Nici acum, de multe ori, nu mă prind. A fost sau n-a fost? 

La şapte ani ştiam aproape pe dinafară componenţa echipei Steaua, cu care ţinea tatăl meu. Şi cînd alţi copii recitau prin vizite tot felul de versuri (ştiţi voi – tipul acela de vizită cînd trebuie să te ridici frumos şi să spui o poezie), eu înşiram numele jucătorilor de la Steaua. Eram fetiţa-fan Steaua, care nu rata nici un meci. Hobby-ul a crescut o dată cu mine şi astăzi, chiar dacă mai încurc numele jucătorilor, nu scap partidele importante. Şi dacă, totuşi, se-ntîmplă să le scap, îl sun pe tata. 

Cu tata m-am uitat la Cupa Campionilor Europeni, cînd a apărat Ducadam patru lovituri de la 11 metri, cu tata am văzut meciul de pomină România-Argentina, cînd i-am bătut cu 3-2, şi de la tata am învăţat – deşi la vîrsta aceea nu conştientizam – ce-nseamnă solidaritatea de cursă lungă. Acea solidaritate care te transformă din fan temporar în fan de-o viaţă al unei echipe, care te fidelizează nu doar post-victorie, ci, mai ales, post-înfrîngere, şi nu te face să-ţi schimbi opţiunea în funcţie de o ratare. Acea solidaritate care depăşeşte evenimentul – meciul propriu-zis – şi devine, dintr-un anumit punct de vedere, comportament-reflecţie asupra fenomenului – fotbalul. 

Atitudinea jucătorilor şi atitudinea fanilor ţin de un comportament social care presupune o cultură a reacţiei prompte şi solidare, elaborată în timp. Planul de învingător lipseşte din tactica de acţiune a echipelor româneşti. Am senzaţia, de foarte multe ori cînd o echipă din România este egalată sau condusă de o echipă străină, că totul e pierdut. O resemnare mioritică se depune în gleznele jucătorilor, care aşteaptă fluierul oiţei. Din păcate, complexul culturii mici, de astă dată sportive, este vizibil. 

Fotbalul este un performance public care mobilizează mase, generează dezbateri, activează reacţii emoţionale contradictorii. Este un spectacol politic, în sensul în care se desfăşoară în interiorul oraşului, al comunităţii pe care o provoacă să participe deopotrivă afectiv şi cerebral. Stadionul este un loc al negocierii puterii, al captării interesului şi tensiunii colective într-o desfăşurare de energii cu o dramaturgie foarte atent construită. Structurarea unei strategii, organizarea tactică a jocului, distribuţia evolutivă a rolurilor, ofensiva şi defensiva ţin de dramaturgia spectacolului din teren. Performance-ul fotbalistic se desfăşoară într-un timp limitat – aici şi acum –, se înscrie în retorica evenimentului irepetabil prin conţinut, dar repetabil ca moment de producere, are în spate un antrenor-regizor, posibil jucător (în meciul Steaua – Barcelona – finala Cupei Campionilor Europeni – Iordănescu, antrenorul Stelei, a intrat pe teren ca jucător). Beneficiază de o trupă de jucători cu roluri prestabilite, dar, în acelaşi timp, interşanjabile, are o vulnerabilitate tipică spectacolului de teatru – accidentări, ratări –, intervine în timpul cursiv, în timpul cotidian printr-o ruptură, mizează pe spontaneitate, atenţie distributivă şi reacţie imediată. Are o perioadă de repetiţii – antrenamentul – şi de documentare – analiza strategiei echipei adverse. Şi mai are o componentă, dublu activată, pe care o regăsim în teatrul epic teoretizat de Brecht – arbitrul şi comentatorul – doi actori care iau distanţă faţă de convenţia pe care o analizează. 

Recunoaştem în conceptul de performance fotbalistic tehnici şi metode care variază de la jocul minimalist, rece, cu profunzimi strategice, brechtian – al nemţilor, la jocul purcăretian, creator de imagini din driblinguri în serie – al argentinienilor sau al brazilienilor. Indiferent de stil, de fanatism sau hooligan-ism, fotbalul rămîne performance-ul politic contemporan prin excelenţă. Nu întîmplător, spaţiul lui de influenţă se află, în 2010, în orizontul discursului antidiscriminare – Africa. 

P.S.: Dedic acest articol tatălui meu, cu care am văzut cele mai multe meciuri. Uite, tati, golul! 

Mihaela Michailov este critic de teatru.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.