Turnee în străinătate

Publicat în Dilema Veche nr. 345 din 23 - 29 septembrie 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

- interviu cu Cristina BORȚUN -

Cum se organizau, înainte de 1989, turneele în străinătate cu spectacole româneşti? 

De regulă, participările la festivalurile internaţionale se făceau prin Ministerul Culturii. Dar erau şi excepţii: e vorba de participările organizate pe baze impresariale, cum a fost cea de la Berliner Festspiele, din 1978, cînd într-o secţiune dedicată lui Liviu Ciulei a fost invitat Teatrul „L.S. Bulandra“ cu trei spectacole: O scrisoare pierdută, Furtuna şi Leonce şi Lena. Selectorii de la Berlin – Thorsten Maas şi Francesca Spinazi – au venit special la Bucureşti ca să vizioneze şi să aleagă spectacolele în aşa fel încît să fie reprezentative pentru creaţia regizorului, dar şi accesibile publicului german. Altminteri, în cadrul turneelor mari erau uneori incluse şi participări la festivaluri internaţionale. Aşa s-a întîmplat cu Fata din Andros de la Teatrul Naţional din Bucureşti, în regia lui Grigore Gonţa, la Festivalul Internaţional de Teatru de la Karlsruhe, din 1982. În general, cu teatrul s-a ieşit mai puţin în turnee în străinătate, mult mai des erau invitate orchestrele simfonice şi spectacolele de balet sau operă.  

Cum vă explicaţi această deschidere a regimului pentru promovarea culturii româneşti în străinătate? 

În general, în anii ’70-’80 se făceau adesea turnee artistice în Europa – au fost două decenii în care statele europene au investit mult în cultură, inclusiv în ţările socialiste. Existau protocoale de schimburi artistice între agenţiile de impresariat din ţările socialiste şi prin asta se asigura o prezenţă permanentă atît a artiştilor români în aceste ţări cît şi a celor din URSS, Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, RDG etc. în România. Unul dintre rolurile agenţiei de impresariat era să facă o preselecţie sau să propună acele spectacole care erau compatibile cu un turneu în străinătate. Dacă erau bine alese, aceste spectacole erau invitate şi reinvitate. Aşa s-a întîmplat cu Fata din Andros, pe care am propus-o Agenţiei Landgraf din Germania. Şi spectacolul lui Gonţa după Avea două pistoale cu ochi albi şi negri de Dario Fo (de la Teatrul de Comedie) a avut succes – Gonţa a fost de altfel invitat să monteze această piesă în Germania. Corul Madrigal a făcut zeci de turnee, la fel şi Baletul „Fantasio“ al lui Oleg Danovski. 

Care erau destinaţiile privilegiate? 

În Germania s-a mers pe toate genurile, a fost singurul spaţiu unde am putut promova şi teatru. În Italia mergeau foarte multe concerte simfonice şi spectacole de balet: pe vremea aceea erau o mulţime de festivaluri, stagiuni de vară etc; după care, pe la sfîrşitul anilor ’80, s-au redus fondurile destinate culturii şi multe posibile debuşee sau scene de afirmare pentru artiştii români au început să dispară. În Spania se făceau turnee cu orchestre simfonice. Existau acorduri culturale cu Franţa şi Germania. Graţie acestor acorduri au putut performa în România trupe de balet precum cele ale lui Maurice Béjart sau John Neumeiyer. Din păcate, legăturile cu marile agenţii de impresariat artistic din lume s-au pierdut odată cu desfiinţarea Agenţiei Române de Impresariat Artistic, la începutul anului 1990. ARIA avea legături cu toate agenţiile importante din Europa, SUA şi Japonia, se afla într-o reţea culturală care funcţiona.  

Cine aproba aceste deplasări? Care erau ierarhiile? 

Instituţiile de cultură aveau dublă subordonare: faţă de Direcţia de cultură a municipiilor şi faţă de Ministerul Culturii – Direcţia instituţii spectacole. Pentru turneele în străinătate se ajungea pînă la cabinetul doi, la tovarăşa. Ca să poată pleca, un teatru sau o orchestră trebuia să strîngă chiar şi zece aprobări. Deplasările se pregăteau cam cu un an, un an şi jumătate înainte, iar turneul era pînă în ultima clipă sub semnul întrebării. Mereu lipsea cîte o semnătură, mereu intervenea cîte ceva. Dincolo de toate aprobările – care puteau să vină sau nu – rămînea problema vizelor de ieşire din ţară. Îmi amintesc de pildă de problemele pe care le-am avut cu turneul cu Fata din Andros, cînd, pentru rolul principal, au existat patru interpreţi posibili şi nici unul nu a primit viza. După îndelungi insistenţe, a obţinut viză Claudiu Bleonţ.

Cum se negociau onorariile? 

Regizorii, dirijorii sau soliştii aveau nişte onorarii simbolice. Din suma negociată – onorariile de manifestare – cota de agenţie era de 15%, iar cotele pentru Ministerul Culturii şi pentru Ministerul de Finanţe erau progresive, în funcţie de sumă. Uneori se ajungea la situaţii absurde. Eugenia Moldoveanu a avut un contract la Metropolitan Opera pentru trei spectacole (în anii ’70) şi a obţinut un contract de nivel internaţional comparabil cu sumele cîştigate de orice alt mare artist de atunci. Numai că, după ce-şi plătea toate cotele, nu-i mai rămîneau destui bani ca să-şi plătească hotelul. Ca să poată să plece, totuşi, în turneu, a trebuit să intervenim la Ministerul Finanţelor ca să găsim o soluţie. Care s-a găsit: am cerut partenerului trei contracte diferite pentru ca, birocratic, să putem calcula cotele şi sumele la un nivel acceptabil. 

Cristina Borţun este coordonator de proiecte culturale. Între 1974-1984 a lucrat la ARIA.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.