Trei ani la Leeds

Andrei DRĂGOIU
Publicat în Dilema Veche nr. 582 din 9-15 aprilie 2015
Trei ani la Leeds jpeg

Mi-am dorit să plec în străinătate pentru facultate încă dintr-a X-a. Cîţiva ani i-am petrecut la o şcoală britanică din Bucureşti unde, surprinzător, sistemul îţi permitea să alegi materiile pe care voiai să le studiezi. Astfel, toţi elevii învăţau puţină matematică „de bază“, dar numai cei pasionaţi alegeau să o studieze mai departe. Cei cu înclinaţii către artă, ca mine, puteau alege să facă muzică, artă plastică şi actorie. Eu voiam să devin actor şi astfel am aplicat la facultăţi din Londra, Bristol şi Edinburgh. La Londra şi Bristol m-au şi chemat la audiţii – trebuia să pregătesc un cîntec, un monolog din Shakespeare (evident) sau un discurs celebru. 

La Londra şi Bristol m-am simţit pentru prima dată privilegiat; pe de altă parte însă, eram total nepregătit şi dezavantajat în faţa celorlalţi, care aveau ani de pregătire în actorie. Tot ce aveam era o mare dorinţă, un vis. Important, nu şi suficient. Nu am fost acceptat. M-am întors acasă şi am aplicat la alte facultăţi. Am intrat la Leeds Metropolitan University la cursul „Art, Event, Performance“. Cursul suna interesant. La interviu mi s-a spus că voi face şi ceva actorie. Pe deasupra, aveam să fiu cu doi dintre cei mai buni prieteni ai mei din şcoală. Am fost fericit. 

Am plecat în septembrie şi mi-am aranjat camera de cămin, pregătit să încep viaţa de student. Din prima zi de cursuri a devenit evident că facultatea nu avea nici o legătură cu actoria; eram dezamăgit şi nervos. În clasa de 35 de studenţi eram trei străini: eu, o româncă (cu care am fost coleg în clasele I-IV) şi o rusoaică. Ne-am unit repede forţele şi am format o bisericuţă est-europeană, oricum nu vorbea nimeni cu noi. De altfel, nici noi nu vorbeam cu ei pentru că i-am etichetat repede ca fiind „inculţi“. Aşa gîndeam în anul I: cine nu ştie ce ştiu eu este clar incult. Să nu ştii, în anul 2011, că Cehoslovacia nu mai există ca atare înseamnă că eşti incult. Doar dădusem Bac-ul la istorie, ce naiba!

Astfel, anul I a fost frustrant din multe puncte de vedere. Eram închis, nu acceptam noul sistem în care intrasem, crezînd că ei erau obligaţi să se adapteze şi să mă accepte ca fiind un român interesant. În plus, plecînd cu prietenii mei buni, mi-am construit un mare refugiu. Cu toţii aveam aceleaşi probleme, eram departe de casă, nu ne găseam locul, nu ne integram nicăieri, nu era soare pe cer, ploua şi bătea vîntul… Îi judecam pe toţi şi eram frustrat. Nu îmi plăcea nimic. 

Primul an a fost oarecum un dezastru şi din punct de vedere al facultăţii. Facultatea asta părea să nu aibă nici un focus. Totul era împrăştiat şi cursurile nu aveau nici o legătură între ele. O singură materie mi-a plăcut pe deplin… probabil pentru că avea un profesor genial. Erau patru profesori în total, toţi tineri: unul extraordinar, una simpatică şi amuzantă, o xenofobă şi un ticălos pe care însă am ajuns, în final, să-l iubim. Singurul curs care avea sens, deşi l-am urît, era cursul de teorie a

-ului, despre începuturile şi pionierii

-ului. 

Tot în primul an oscilam între două extreme: ce ţinea de România era bun, cald, frumos, ce ţinea de Anglia era distant, rece, insuportabil. Îmi era dor de patul meu, de mîncarea şi vremea de acasă, de viaţa bucureşteană. Poate îmi era dor şi de liceu puţin. 

Anul II a fost şi mai „interesant“. Lipseam des de la ore, mă afundam şi mai adînc în ideea că acasă e mai bine şi că abia aştept să se termine acest chin cotidian în care mereu lipseşte soarele de pe cer (sigur, eu mă trezeam la 4 după-masa, cînd soarele apunea, dar nu realizam). A devenit atît de nasol încît, cînd m-am întors acasă în vacanţa de Paşte, am anunţat pe toată lumea că m-am hotărît să mă las de facultate: „Nu îmi place, nu pot să mă integrez, nu pot să fac aia, nu pot să fac ailaltă“. După două săptămîni acasă, în care am povestit tuturor cum eu nu pot acolo, am avut o revelaţie: „nu pot“ era, de fapt, „nu vreau“. Subtil, dar esenţial. 

M-am întors la Leeds şi mi-am schimbat atitudinea. Dintr-odată, totul era altfel: oraşul era frumos, verde, plin de soare (venise primăvara…). Am început să vorbesc cu colegii, să le zîmbesc şi, surprinzător, au vorbit şi ei cu mine! Ba chiar şi cursul a devenit agreabil, cu excepţia orelor de teorie, la care încă dormeam. În cele din urmă am încheiat anul cu bine. 

A urmat ultimul an, cel mai greu, dar şi cel mai frumos din viaţa mea de student. Nu aveam multe ore, accentul s-a pus pe scrierea licenţei şi pe proiectul de final în care trebuia să aplicăm tot ce am învăţat şi să facem un întreg performance singuri. Cu prietena mea, închiriasem o căsuţă minunată. Dacă era frumos afară ieşeam în oraş sau stăteam în grădină. Învăţam şi ne uitam la filme cînd nu eram la facultate. Nu a existat weekend în care să nu fi ieşit în oraş cu colegii, să nu mă fi simţit bine, să nu fi trăit. Englezii nu erau inculţi. 

Am fost fericit că am terminat facultatea, dar şi trist că nu m-am bucurat de ea. 

Ce am învăţat eu, în toate orele cărora nu le vedeam rostul atunci? Am învăţat să ţes un nou mod de a privi lucrurile şi de a gîndi. Am învăţat să mă bucur de lucruri aşa cum sînt ele, să nu fiu frustrat că nu sînt cum îmi doresc. Am învăţat să văd legături între formele artei şi între concepte artistice care par imposibil de alăturat. Totul s-a închegat în mintea şi sufletul meu la sfîrşitul facultăţii, toată experienţa fiind mai degrabă una de viaţă, decît de studiu. 

Andrei Drăgoiu promovează tinerii artişti şi este iniţiatorul unui proiect de cultură ce-şi propune să-i reunească pe aceştia. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.