''Trăiască şi înflorească''

Publicat în Dilema Veche nr. 239 din 11 Sep 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Ca în multe alte cazuri, şi în privinţa sentimentului patriotic societatea românească postcomunistă a aruncat copilul odată cu apa din scăldătoare: cică eram sătui de patriotism cu de-a sila, aşa că n-am mai vrut să auzim deloc de el: mulţi s-au înghesuit să plece din ţărişoară fără a se mai uita în urmă, iar literatura pe temă patriotică a fost surghiunită din manuale, din reviste şi din librării. A fost o vreme cînd "sila de România" dădea mai cool decît dragostea de ea. Paradoxal însă, - sau, mai bine zis, ca la noi (...la nimenea, încheiem adagiul clasic cu patriotică mîndrie!) - aceste manifestări s-au îngemănat cu "nu ne vindem ţara" şi cu excese naţionaliste de tot felul. Mai încoace, căpşunarii au reînceput să vină acasă şi să cumpere steaguri tricolore ca să le ducă "acolo" (în oraşul meu, de Crăciunul lui 2005, era criză de... drapele în magazine, nu de brazi, că pe ăştia din urmă îi tăiaseră cu spor din pădurile patriei, cei ce nu plecaseră în Spania, probabil...). Duc acolo drapele, lasă aici copii în grija Domnului, îmi zic. Dar patriotismul "de drapel" e unul de paradă, mai puţin vocal decît discursul de la tribunele tribunilor naţionali, însă cu aceleaşi efecte în timp. Înţeleg că tot mai mulţi căpşunari se întorc şi investesc în satele lor de baştină (ceea ce e un semn şi de patriotism, nu?), dar că plătesc mai abitir pentru o biserică nouă (cea veche neavînd beton şi termopane), decît pentru un dispensar. Nu cred că nevoia de spaţiu sacru îi motivează, ci aceeaşi logică perdantă, a paradei cu iubirea de moşie. Dezbărarea de excesele ceauşiste ale patriotismului declarativ şi van nu ne-a reuşit, se pare; dacă privim în jurul nostru, stilul lui continuă să fie dominant... Într-o confuzie fundamentală, cei mai mulţi încurcă patriotismul cu formele expresiei sale: cu cît mai mare şi mai tare, cu atît mai valoros, mai adevărat! Vă mai amintiţi de "Trăiască şi înflorească scumpa noastră patrie, Republica Socialistă România!"? Nu, nici mie nu îmi lipsesc vechile lozinci de pe pereţi. Să facem, în schimb, un mic efort analitic: ce "nu era bine" la ele? Că i se dorea patriei să trăiască şi să înflorească? De ce? Ce era rău în asta? Că patria era Republică Socialistă...? Poate, la o adică, dar dacă "aşa o chema"... Nu cumva ceea ce era cu adevărat deranjant se găsea în modalitatea de expresie, în impoziţia violentă a sloganului uriaş, public, unificator, dominant? De ce am uitat? Autenticitatea sentimentului nu ţine de calitatea vocală a manifestării lui; de pildă, patriotismul nu stă în discursurile de la televizor, ci în grija de a nu arunca gunoaiele pe geam, din bloc. Ce-are blocul cu patriotismul? Are. Pentru că "patria" ar trebui să fie, pentru fiecare, în primul rînd spaţiul intimităţii fericite şi protejate: nu o ţară în definiţiile sale politice, geografice etc., ci un arhetip al locului ce îndeplineşte, simultan, funcţiile protecţiei, regenerării, împlinirii fiinţei. "Patria" e pîntecele matern, ţara promisă (şi neatinsă niciodată), tărîmul fericiţilor, curtea bunicilor copilăriei, camera fiului etc.... Într-o poezie (ei bine, da!) de prin anii ’70, implicit polemică faţă de lozincile oficiale, Ana Blandiana (ei bine, da!) acordă atributele patriei corpului bărbatului iubit, "pămînt apus în somn prin verzi orbite...". Un prim sens al noţiunii de patrie nu este deloc coincident cu acela de "ţară reală, al cărei cetăţean sînt". Coincidenţa vine după, dacă vine. Dar îmi pot imagina un om originar din România, trăitor în America de Nord, şi a cărui patrie e... India - să zicem - pentru că acolo se regăseşte pe sine, fără a rămîne acolo pentru totdeauna. Ca de obicei, literatura poate ilustra bine şi o atare dezbatere despre nuanţele autenticităţii. Literatura colorează elocvent reuşitele şi nereuşitele expresiei iubirii de patrie, pentru că literatura este un discurs "figurat" despre sentimentele fundamentale ale omului. Nevoia acestuia de a se simţi în siguranţă într-un spaţiu matricial, de a se întoarce la origini ţine de constantele speciei. Patria le concretizează, atît. O capodoperă nu e patriotică în mod programatic, pentru a răspunde acestei nevoi fundamentale a cititorilor săi: Biblia este o carte (şi) despre Ţara Făgăduinţei, după cum Odiseea e povestea întoarcerii în patrie a rătăcitorului... Patriotismul se poate exprima în scrieri exhortative, angajate ("Hora Unirii", ca să rămînem la textele canonice plecate din manualele noastre...), dar nu e obligatoriu deloc acest lucru. Patriotismul poate provoca la reflecţie, la spirit critic, ne poate pune pe gînduri... Ce spaţii ne definesc? Cum înţelegem să le construim sau să le trăim? Etc. Personal, cred că unele din cele mai frumoase versuri eminesciene la temă sînt cele din atelierul poemelor Mureşanu-Gemenii, unde poetul blestemă patria sau îi cere moartea, ca singură soluţie a ieşirii de sub apăsarea tragică a destinului ei istoric. De-aceea zîmbesc auzind, pînă azi, patrioţii de serviciu îndemnîndu-ne să aplicăm îndemnurile poetului naţional cînd e să ne dovedim iubirea de patrie: "...şi ciuma, în limanuri, să intre pe corăbii". Ceea ce mă sperie, ca profesor de literatură ce sînt, este faptul că graba cu care am exilat dintre subiectele literaturii/şcolii patriotismul educă generaţii succesive în credinţa că subiectul e sau insignifiant, sau jenant - de ocolit, în orice caz. Deci, Istanbulul lui Pamuk, Bucureştiul lui Cărtărescu, acel "nicăieri, niciunde" al Christei Wolf, limba imposibil de locuit a lui Paavo Haavikko sau curtea miracolelor din ultimele poeme clauneşti ale lui Mircea Dinescu - toate aceste figuri literare ale patriei le vorbesc degeaba: nu le vor recunoaşte pentru ceea ce sînt. Şi nu vor avea de unde să înveţe cum să îşi construiască bine, inteligent, potrivit cu ei înşişi, propriile patrii, oricare şi oriunde vor fi acestea. Pentru că nevoia unei patrii pentru fiecare nu dispare odată cu intrarea noastră în UE, nici cu plecarea vreunuia din noi la antipozi. Ce fel de patrie? Asta e, de fapt, întrebarea... Ce facem cu ea?

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.