Trafic de... nesimţire

Cristian CRISBĂŞAN
Publicat în Dilema Veche nr. 149 din 1 Dec 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

În data de 1 noiembrie 2006, la 38 de ani, am reuşit să devin posesorul carnetului de conducere. Dar asta este altă poveste. Acum am să spun doar atît: una dintre cauzele traficului este şi modul greşit în care funcţionează această "instituţie" a carnetului de conducere, patronată de autorităţile statului. O gîndire retrogradă, rămasă mult în urma dezvoltării industriei auto, un sistem de examinare defectuos care îţi dă (sau nu) un permis de conducere în urma unui examen aproape irelevant. Examenul de conducere poate cel mult să ateste că ştii cît de cît să stăpîneşti o maşină şi că ai învăţat teoretic legile rutiere. El nu este deloc o garanţie că şoferul ştie să conducă în trafic. Există aici o fracturare între mai multe realităţi care se bat de cele mai multe ori cap în cap: şcoala de şoferi, codul rutier, examenul (faimoasele chestionare şi proba practică) şi, în final, adevăratul trafic cotidian. Şi dacă adăugăm "lejeritatea" cu care se obţin certificatele medicale (mai ales cel psihologic), avem a complete deadly formula. Mediul în care un cetăţean încearcă să-şi ia carnetul de conducere este unul extrem de agresiv. Şi, unde este agresivitate, nu poate exista politeţe. Proaspătul posesor al unui carnet de conducere ştie bine cruda realitate din trafic, experimentată ca pieton sau ca pasager pe "locul mortului". Vede la televizor "măcelul din trafic" şi cum oraşul "paralizează" la prima ploaie. Nimeni nu-i spune că în trafic nu trebuie să fie ca la război: "trage primul, ca să supravieţuieşti" sau "descurcă-te călcînd pe cadavre, ca să-ţi aperi pielea". Astfel, noile generaţii de şoferi intră la joc cu o mentalitate care perpetuează şi cronicizează agresivitatea deja existentă. Pe de altă parte, şoferul vine de acasă cu bogatul bagaj al mentalităţii sale toxice - egoism inconştient, neglijenţă, aroganţă, şmecherie - şi cu credinţa că numai nesimţirea agresivităţii îl poate face să se descurce abil în trafic. El se crede un cetăţean "superior", dacă are carnet de conducere, şi conduce cu ideea că are de traversat o junglă. Nu gîndeşte pe termen lung, ci se adaptează continuu situaţiilor create de cei ca el. El se descurcă cu orice preţ, fără să ţină cont că asta nu-i aduce nici un cîştig, în mod real: "fiecare pentru sine" înseamnă "toţi împotriva tuturor", în final. Conduc deja de o lună. Prima concluzie pe care o am este că şoferii se împart în două categorii majoritare: cei care nu-şi fac dinainte corect planul drumului şi cei pe care nu-i interesează asta. Toată lumea "se bagă" peste toată lumea, cu nervozitate şi agresivitate - un joc psihologic în care cîştigă cel mai şmecher. Concret: dacă punctul final al unei destinaţii presupune alegerea unei succesiuni de benzi, ar trebui păstrată banda logic destinată acestui parcurs. Aproape nimeni nu face asta. Toţi se bagă pe altă bandă, dacă au văzut un spaţiu liber, indiferent pe ce bandă. Apoi, te trezeşti cu ei în coastă că-ţi dau semnal ca să revină pe banda lor. Sau că-ţi "taie faţa". Iar în intersecţie trebuie să stai după cei care vor s-o cotească, pentru că şi-au preselectat banda greşit. Ei savurează imbecila satisfacţie de moment că "s-au descurcat", că au rezolvat ceva, că "i-au făcut pe fraierii care stau la coadă", că au avansat. În mod real, ei cîştigă cîţiva metri şi cîteva secunde, pe care mai apoi le vor pierde înzecit, pentru că majoritatea face aşa şi se iscă o încurcătură generală. Astfel, fluiditatea traficului este fracturată de zeci de mii de ori pe zi. Oricît de multe pasaje, pasarele, poduri, centuri late şi benzi de circulaţie ar avea oraşul, problema traficului nu se va rezolva niciodată, dacă oamenii nu-şi vor schimba mentalitatea şi proastele obiceiuri. Oricum, numărul în continuă creştere al maşinilor va depăşi mereu capacitatea drumurilor. Timpul nu se cîştigă luat cu japca, furat sau "mînărit" în detrimentul altora, ci prin planificare, logică, pragmatism şi (bun)-simţ al realităţii. Dacă vrei să fii respectat, trebuie să-i respecţi şi tu pe ceilalţi - şi, mai ales, pe tine însuţi. Traficul rutier este spaţiul în care se vede cel mai grav şi monstruos lipsa de solidaritate, de respect, de bunăvoinţă şi toleranţă a românilor faţă de ei înşişi. Politeţea nu este deloc numai respectarea seacă, rece, mecanică a unor convenţii sociale, doar "pentru că aşa trebuie". În practică, foarte mulţi confundă politeţea cu ignorarea totală a celuilalt şi/sau cu indiferenţa. Dar în trafic, lucrurile sînt cu atît mai halucinante cu cît lipsa politeţii rutiere poate însemna moartea sau mutilarea. Cu toate acestea, rămîn deseori uimit de inconştienţa unor şoferi - oameni care parcă pur şi simplu nu au simţul conservării. Politeţea ar fi starea lucidă de prevenire a nervozităţii şi neglijenţei care ne face să o luăm razna la volan şi în viaţă. Un design al comportamentului. Naţia şoferilor este una extrem de agresivă, de stresată şi de nervoasă. Ea funcţionează pe principiul "forţării traficului". Toată societatea este aşa, deocamdată. Claxonatul - în afara situaţiilor de excepţie în care devine un absolut necesar semnal de avertizare - este, în limbajul rutier, o înjurătură. Apoi, pentru o anumită categorie de oameni, maşina (şi modul de a o conduce) a devenit un soi de instrument de compensare a frustrărilor şi complexelor. O armă în lupta cu jungla socială, o declaraţie de război, o agresivitate implicită. Cu cît maşinile lor sînt mai mari şi/sau mai scumpe, cu atît comportamentul lor la volan este mai nesimţit. Or, una dintre caracteristicile politeţii este egalul tratament pentru toţi oamenii. Un gentleman adevărat va fi la fel de politicos şi cu femeia de serviciu, şi cu colega de birou, şi cu şeful. Deja s-a creat o lege nescrisă: cei cu maşini mici se feresc din calea marilor SUV-uri, pentru că, în cazul unei coliziuni, SUV-ul nu prea păţeşte mare lucru. Este extinderea vechiului "respect" faţă de camioane, dube, autobuze şi tractoare. O altă idee greşită - care compromite necesara politeţe rutieră - este aceea cu "plăcerea şofatului". Traficul urban nu este despre plăcere, ci despre o utilitate. La fast-food nu savurezi artă culinară! Astfel, şoferii noştri trebuie cu orice preţ "să-şi arate muşchii" la ore de vîrf, pe artere intens circulate. Eu cred că adevărata plăcere a condusului se exersează doar pe drumurile lungi, în afara oraşelor, la concursurile de automobilism sau în cazul turismului auto - şi absolut obligatoriu însoţită de politeţe. Visez la un oraş împînzit cu camere digitale care să ofere probe pentru amenzi grase aplicate şoferilor nepoliticoşi.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.