Traduc fiecare carte cu convingerea că ne va schimba lumea

Sean COTTER
Publicat în Dilema Veche nr. 795 din 16-22 mai 2019
Traduc fiecare carte cu convingerea că ne va schimba lumea jpeg

Ca o formulă de realizare acestui dosar, am ales să le adresăm traducătorilor de literatură română trei întrebări standard, de fapt trei teme de dialog, și fiecare să răspundă într-un mod cît mai nuanțat și personal, în limba română, desigur.

1) De ce traduceți literatura română? Cum v-ați apropiat, de fapt, de limba română?

2) Care au fost cea mai dificilă traducere și cea de care v-ați atașat cel mai mult?

3) Ce se întîmplă cu cărțile, după ce au fost traduse, în țările dvs. de origine și cum este receptată literatura română?

Am obținut astfel un colaj de texte, una dintre mizele dosarului fiind cea de a oferi publicului o imagine cît mai completă a traducerilor din literatura română contemporană sau nu. (Adina Popescu)

1) Am ajuns în România din cauza unei greşeli de ştampilă. N-am ales, deci, limba română. Plecam ca profesor de limba engleză cu o organizaţie guvernamentală care se numea Corpul Păcii. Trebuia să merg în Kazahstan unde, cum ştiţi, sovieticii au făcut probe cu bombe atomice. Dar era o problemă cu documentele, datele mele erau incorecte sau așa ceva, şi, cam uşurat, am primit în schimb documente pentru România. O fi şi Ka-zahstan o ţară frumoasă, dar din prima zi în România m-am simţit ca acasă, casa mea din Mississippi, unde avem şi noi o cultură literară de excepţie, mîncare bună şi politicieni corupţi. Şi, cam de atunci, caut sensul vieţii mele în arta traducerii. Au urmat trei ani de stat în România, un doctorat în literatură comparată scris pe traducerile lui T.S. Eliot şi ale lui Lucian Blaga, iar azi sînt profesor universitar de literatură şi traductologie. Traduc, predau şi scriu despre traducere.

Dar de ce traduc? Aş putea să dau mai multe motive – iubesc literatura română şi vreau să o cunosc mai bine şi s-o fac mai bine cunoscută în lume sau recunosc că mi-e dor de România şi de prietenii mei români, şi traducînd, parcă îmi sînt mai aproape. Dar adevăratul motiv este probabil mai personal: există o disonanţă lăuntrică între mine şi lume şi traducerea este arta disonanţei, arta care mi se potriveşte cel mai bine. 

2) În general, cu cît traducerea e mai grea, cu atît mai mult mă captivează. Fiecare carte este dificilă şi fiecare altfel. Într-un sens obişinuit, o traducere dificilă este şi cea mai recentă: Rakes of the Old-Court după Mateiu Caragiale, care scrie ca un poet ratat, cu un vocabular enorm şi uneori, pare-se, al lui personal. De cîte ori nu am căutat în DEX pentru un cuvînt necunoscut, doar ca să descopăr că singura propoziţie demostrativă era exact ceea ce voiam să traduc? Ce să fac cu toate huidumele, şteoalfele şi harţabele lui? La un moment dat, eram la birou la universitate şi stăteam de vorbă despre traducerea Crailor cu un prieten român la telefon. Ori de cîte ori l am întrebat despre un cuvînt necunoscut mie, el mi-a explicat că era un cuvînt urît, fie din 1910, fie inventat de Mateiu. Vorbeam, din entuziasm, foarte tare, „Oh, you mean it’s [xxx], not [xxx]?!“ Mi e frică să mă gîndesc la ceea ce au auzit ceilalți din jurul meu.

Dar de obicei devin entuziast pentru cărţile pe care le traduc. Ţin foarte mult la cele două de poezie ale Lilianei Ursu, o stea ascunsă a poeziei româneşti. Cu ampla sa cunoaștere legată de Statele Unite şi de poezia americană, traducînd o am simţit că stăm de vorbă, că schimbăm între noi anecdote şi uneori poeme. Ţin şi la poezia şi proza lui Nichita Danilov, o combinaţie mişcătoare între umor şi profunzime. Cu Blinding, m-am gîndit mult la ritmul stilului, efectul halucinant, magnetic. Am lucrat intens la Orbitor, multe ore pe zi, pînă ce am simţit că aproape am intrat în lumea cărţii, în jurul meu am văzut numai fluturi.  

3) Cum se ştie, în Statele Unite se publică traduceri foarte rar, mai puţin de o mie de titluri noi pe an. Deci nu aş spune că există o receptare anume pentru literatură română, deosebită de cea pentru literatura străină în general. Concurenţa mea ca traducător sînt traducătorii literaturilor italiană, norvegiană, spaniolă, sîrbă, uneori chiar şi idiş. Am pomenit Italia şi Norvegia fiindcă recent cei mai citiți autori străini erau Elena Ferrante şi Karl Ove Knausgård. Evident că nu are nimic de a face cu ţările respective, adică după Knausgård nu a urmat un moment norvegian în care compatrioții mei au citit cu nesaţ autori nordici, sau, după Ferrante, nu mergem în vacanţe în Sicilia mai des. Noi am mers cu următorul scriitor celebru, de oriunde o fi fost el – Mukasonga, Krasnahorkai, Schweblin. Lipsa noastră de cunoaştere nu are prejudecăţi. Dar în afară de un pesimism uşor, mai există şi o parte bună. Piaţa fiind mică, poate să fie profund afectată de o intervenţie puternică, precum piatra care cade într-o băltoacă. Din acceastă cauză, subvențiile şi bursele sînt importante, iar eu traduc fiecare carte cu convingerea că ne va schimba lumea. 

Sean Cotter este traducător în limba engleză, în SUA.

Foto: Liz West, flickr

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.