Tolontan - criticul de teatru

Răzvan PENESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 157 din 9 Feb 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Am vrut să conving un amic să meargă la Purificare şi n-am reuşit. Mai întîi mi-a zis că nu e iubitor de teatru, că preferă filmul. Apoi, că n-are timp. În cele din urmă, a mărturisit că, pe vremuri, mergea la teatru, dar că în nici un caz nu s-ar duce să vadă o piesă de Sarah Kane, nicăieri, pentru că-l oripilase o montare mai veche din Bucureşti. Spectacolul, şi nu textul. Mulţi dintre oamenii pe care îi ştiu merg măcar o dată la 6 luni la cinema, prea puţini merg însă cu aceeaşi (i)regularitate şi la teatru. De ce se-ntîmplă asta e greu de spus. Povestea de mai sus e una din explicaţii. Un măr stricat strică toate merele de pe farfurie, o piesă proastă te ţine departe de teatru măcar o vreme. Altă explicaţie e că informaţia teatrală e din ce în ce mai puţină. Mai toate cotidienele şi siturile de informaţii îşi restrîng rubricile culturale, "pentru că nu vînd". Sau poate pentru că rubricile respective nu se mai numesc "Cultura", ci "Cultură"/"Mass media", "Procult" sau chiar "Showbiz and Fun" (e din România, da!) şi au şi titluri absolut culturale, ca, de exemplu: "Prinţesa Diana, schizofrenică?" sau "Clubberul Tăriceanu". Se mai spune şi că ar fi vina PR-ului din instituţia teatrală că nu face suficient pentru promovarea spectacolelor. De cele mai multe ori, PR-ul trimite informaţia pe fax sau e-mail, celor pe care îi crede interesaţi. Un comunicat de presă simplu, în stil de ştire: cine?, ce?, cînd?, unde?. Jurnaliştii se mărginesc să-l copieze întocmai, în ziarul la care lucrează, astfel că trei cotidiane dau ştiri absolut identice despre acelaşi lucru, uneori chiar cu greşelile de ortografie, stîngăciile de stil şi inadvertenţele din comunicatul de presă original. Cineva ar trebui să ne trimită la teatru şi n-are cine. Nu că n-am merge de bună voie, dar ne-ar plăcea să ştim dinainte ceva despre ce am putea vedea, să putem alege, să ne spună cineva pe înţelesul nostru ce e frumos şi bun şi merită văzut. Dar cronicarii de teatru încearcă, de cele mai multe ori, doar să ne arate cît de inteligenţi sînt ei, confundînd deseori inteligenţa cu exprimarea alambicată. Aşa că destule din cronicile de teatru sînt pline de "rafale de imaginaţie", "personaje bîntuite de angoasa vîrfului artei declamatorii", "ticăloşi cheflii care se văd miraculaţi", "vidul pleonastic din scenă" şi multe alte asemenea. Motive de amuzament, dacă n-ar fi îngrijorătoare. Aş vrea să văd actorii şi regizorii aşteptînd, ca în filmele americane vechi, ziarul de a doua zi, pentru a vedea ce a spus despre ei cronicarul de teatru. Iar cronica aceea să determine succesul sau căderea unui spectacol. De ce nu e aşa? Fotbalul - model pentru teatru? Ştiu că, la cele ce vor urma, cronicarii de teatru or să strîmbe din nas şi or să zică: "Teatrul nu e pentru tot ţopîrlanul". Dar mi-aş dori ca la teatru să fie acelaşi număr de oameni ca pe site-ul Gazetei Sporturilor, de exemplu: www. gsp.ro are cîteva zeci, chiar sute de mii de cititori pe zi, care văd goluri în reluare, citesc articole, se enervează, scriu comentarii şi ce or mai face ei acolo. Vin pentru că acolo e viaţă, există opinii (şi nu doar despre fotbal, nici măcar doar despre sport), există poveste care comunică o idee şi nu doar un deget ridicat şi un monolog destinat doar iniţiaţilor. OK, grafica e teribilă, culorile prea agresive şi bannerele din abundenţă, dar sînt şi Radu Cosaşu, şi Radu Paraschivescu, şi Traian Ungureanu, şi Radu Naum, şi Adrian Cioroianu, şi Cătălin Tolontan, şi toţi ceilalţi. Tolontan e ca un critic de teatru: vede piesa şi le spune cititorilor ceva despre ea. Spune ce-a fost bine şi ce nu, ce e de ţinut minte şi poate şi cu ce altceva mai seamănă, care au fost scenele principale şi personajele. Şi nu se mărgineşte doar la sport, l-am văzut comentînd în exact acelaşi mod, cu exact acelaşi gen de discurs şi cu exact aceleaşi reacţii prompte şi vioaie din partea publicului, şi politică, şi publicitate, şi film. Şi, normal, i-am cerut (şi ne-a şi dat) din textele lui să postăm pe LiterNet. Cititorii www.gsp.ro sînt un grup eterogen, la fel ca spectatorii de teatru: unora le place o echipă, altora - alta. Sînt însă tot mai mulţi, pe zi ce trece, şi nu pentru că sportul ar fi ceva facil şi "pentru mase" şi departe de cultură, aşa cum cred cei care se strîmbă cînd le spun că şi eu vizitez site-ul măcar o dată pe zi. E vorba de conţinut şi de cei care ţin site-ul viu şi le vorbesc oamenilor direct şi elegant despre Steaua, Dinamo, Adrian Porumboiu şi Corneliu Porumboiu, care a fost premiat la Cannes cu A fost sau n-a fost?. Tolontan e sincer şi vorbeşte despre ce-i place, cu oamenii care-i plac, îşi iubeşte cititorii. Cititori care nu sînt ideali, care nu ţin mereu cu echipa lui favorită, care îl contrazic, ba chiar mai şi înjură... Îi place să le dea cuvintele lui, în fiecare zi, imediat după meci, chiar dacă meciul se termină la miezul nopţii şi-ar putea să se ducă la o bere, în loc să scrie. Îi place să ia idei de la ei, ba chiar fraze, să scrie articole împreună cu cititorii. E acolo, în mijlocul celor care îl citesc, îi ascultă cînd spun ce îi interesează şi le răspunde cu texte coerente şi provocatoare. Am auzit un critic de teatru spunînd că nu vrea să scrie pentru semiretardaţii care se uită la filme americane şi scriu comentarii pe forumuri. Mie mi se pare că pe ei trebuie să-i facem să meargă la teatru. Cei care merg deja n-au nevoie de persuasiune, ci doar de spectacole bune, care să nu-i facă să se îndepărteze. Nu poate fi foarte rău ca galeria Stelei să treacă şi pe la teatru. N-o să le facă rău, nu mai rău decît o altercaţie cu galeria lui Dinamo sau cu jandarmii.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cel mai crud torționar, Nicolae Moromete: „Porc mincinos. În Republica noastră populară, pentru «nimic» nu se capătă mai mult de zece ani!“
Pe unde a trecut, torționarul Nicolae Moromete a semănat teroare, fie că a fost la Aiud, Jilava sau Vacăreşti. Neavând niciun fel de studii, el a fost subiectul unor situații de-a dreptul hilare.
image
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
În ultimii ani, în marile orașe ale României au fost amenajate foarte multe locații dedicate practicării sportului în aer liber. De cele mai multe ori este vorba despre terenuri de fotbal.
image
Admis cu 10 la Automatică. Ionuț Mihăilescu din Caracal a fost singurul decar din 3.500 candidați. A lucrat cot la cot cu bunica exerciții și probleme
Un elev de clasa a XII-a din județul Olt este deja admis la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, cu media 10. Bunica sa a jucat un rol determinant.

HIstoria.ro

image
Olimpia, cel mai tânăr muzeu al ţării
Primul muzeu din România dedicat istoriei sportului și turismului montan a fost deschis la Brașov, în an olimpic, la „Olimpia”, în fostul sediu al Reuniunii de patinaj, clădire construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, restaurată de Muzeul Județean de Istorie Brașov.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.