La televizor, dansul „dă bine“, dansatorii „se mişcă bine“, dansatoarele „arată bine“. Mai întîi, în industrie au fost staruri marii artişti, apoi ecranele s-au umplut de amatori, iar în ultimii ani, odată cu explozia talent show-urilor care caută dansatori de succes, listele de înscrişi la liceele şi facultăţile de coregrafie au crescut.

Carnea de tun a ziarelor neruşinate şi decorul umblător al emisiunii

De curînd, Zîna Surprizelor în persoană s-a luat la harţă în public cu o fostă dansatoare din baletul Surprize, Surprize. Nu e de mirare, pentru că, în mare parte, rolul baletului în emisiunea de divertisment TV este acelaşi cu cel al balaurului cu zece capete din basme, balaur care, pe lîngă prezenţa sa impresionantă, dar sporadică, din cînd în cînd are privilegiul de a scuipa cu foc după protagonişti.

Un casting de dansatoare pentru o emisiune de divertisment (exceptîndu-le pe cele care se ocupă de balet) seamănă, să spunem elegant, cu un concurs canin de frumuseţe. Juriul – compus din producători şi din cîte un coregraf, mai curînd prezent ca să afle cu cine va avea de-a face ulterior – le pune pe aspirante să se unduiască, măsurînd din ochi lungimea picioarelor, zvelteţea lor, forma decolteului, farmecul zîmbetului. O dansatoare de succes are părul lung, dinţii sănătoşi, o dezinhibare specifică domnişoarelor contemporane şi nişte aşteptări sănătoase de la viaţă. Pe sub pleoape, la casting, producătorul trebuie să vadă în candidatele ideale sursele unor mici scandaluri (în general nevinovate, din categoria soft), care să plimbe numele emisiunii prin tabloide, fără a-l mînji prea tare. Pentru că rolul propriu-zis în platoul emisiunii va fi de decor umblător şi provocator, fetelor li se cer o frumuseţe în acord cu trendurile sezonului şi o tăcere prelungă în orice situaţie (recuzita nu vorbeşte în general), deoarece, din cînd în cînd, în scopuri terapeutice, vedetele show-ului abuzează verbal de acest decor, de obicei mai tînăr şi mai dezinvolt.

Previzibil, atîtea cerinţe de împlinit duc undeva în coada listei întrebarea „îţi place să dansezi?“, aşa, ca o verificare omenească a faptului că fetele nu vor fi exploatate împotriva voinţei lor. Şi aşa, de obicei într-un hol de platou de televiziune, transformat ad-hoc în sală de dans, ia formă visul împlinit al oricărei fetiţe cu chip angelic: acela de a se face balerină. Pentru că, da, acestor fete li se spune tare, în faţa publicului telespectator, întocmai ca într-un basm, nu ca într-un cabaret – „balerinele noastre“, nicidecum „dansatoarele noastre“. Iar baletul TV funcţionează cu multe repetiţii, pentru o bună sincronizare, şi cu ajutorul nepreţuit al echipei de filmare, care are sarcina de a-l transforma într-o treabă mai artistică decît e în realitate, prin mijloacele filmării şi montajului.

Pe cînd orice pas era un pas de dans

În 1894, însă, camerele video şi mesele de montaj nu se ocupau cu ascunderea imperfecţiunilor, aşa că era esenţial ca subiectul filmării să fie pur şi simplu bun. Lumea filmului făcea primii paşi, deloc surprinzător, în ritm de dans. Un cadru static urmărea, într-o filmare a studiourilor Thomas Edison, o explozie de mişcare. Filmul se numea Serpentine Dances, iar protagonista lui, Annabelle Whitford, purta o fustă cu volane supradimensionate, pe care şi le mişca, obţinînd astfel suplimentar, în cadru, un joc de lumini. Annabelle e întocmai ca personajul care dansează şi seduce din Seducţia lui Baudrillard – „flexibil, maleabil, impersonal, doar o stare“.

Acelaşi tip de scenă e reluat de multe ori la începuturile cinematografiei şi e precursorul conceptual al tehnicii caleidoscopului, aplicată în film de-abia în 1933. Detalii ale dansatorilor în mişcare se multiplicau halucinant, rotindu-se pentru a crea un efect de suprareal. Corpurile par lipsite de greutate, de materialitate, ecranul le expune în perfecta lor graţie. Autorul vrăjitoriei a fost coregraful Busby Berkeley, un precursor al regizorilor de videoclipuri.

Un băiat chipeş şi o fată fermecătoare rupeau ringul în Flying Down to Rio, cu o rutină senzuală, importată din America de Sud. Nu jucau rolurile principale, dar felul lor de a dansa era atît de molipsitor, încît a contaminat din prima cluburile americane. Îi chema Ginger Rogers şi Fred Astaire şi au fost primele superstaruri de film ajunse sus tocmai pentru că puteau dansa. A urmat o cascadă de musical-uri în care oamenii se mişcau aproape numai în pas de dans. În 1955, cînd NBC a difuzat o înregistrare cu Frumoasa din pădurea adormită, în interpretarea baletului Sadler’s Wells, a înregistrat o audienţă record de 30 de milioane de telespectatori. Nu numai dansul era atrăgător, ci şi producţia extraordinar de elaborată, care conţinea inclusiv efecte vizuale speciale, primele folosite în televiziune. Încă o dată, dansul stimula imaginaţia producătorilor şi a regizorilor, făcînd ca tehnica să evolueze. A urmat o epocă de glorie: nici o emisiune fără trupă de balet, nici măcar modestele în resurse talk-show-uri de noapte. Cumva, dansul devenise elementul feminin din poveştile audiovizuale, pentru că, la începuturi, marile vedete de televiziune erau bărbaţi.

Epoca de aur a dansului televizat

Anii 2000 aduc, după mult timp, o nouă explozie de dansuri la televizor. So You Think You Can Dance (care se va difuza din sezonul următor pe Antena 1) caută următoarea senzaţie în materie de dansatori. E un show care a reapropiat publicul de mişcare, care a transformat priceperea la dans în biletul spre celebritate şi bani. Aflat la al nouălea sezon în SUA, show-ul aduna la început mai ales copii crescuţi în cultura hip-hop şi membri ai trupelor artiştilor pop. După apariţia filmului Black Swan, producătorii au observat că la audiţii se prezentau din ce în ce mai mulţi balerini, cu numere clasice, iar audienţa creştea atunci cînd le difuzau. So You Think You Can Dance e un program de televiziune care povesteşte dansul, care se foloseşte de intriga din Spărgătorul de nuci, dar şi de deznodămîntul din Dirty Dancing. Ingredientele de succes sînt nu numai performanţa tehnică a dansatorilor, ci şi frumuseţea şi tinereţea lor, sex appeal-ul, energia debordantă şi atitudinea de învingători, de atleţi de elită.

Uneori, nu e de ajuns să fii spectaculos în dans, trebuie să te ajute povestea personală. Tot un format de concurs, Dansez pentru tine (difuzat de PRO TV), asociază valsurile, tangourile sau mai deşănţatele reprezentaţii la bară cu celebrităţi şi o doză mare de altruism. Iese o telenovelă lacrimogenă, în care dramele încarcă ringul de dans. Cu cît cantitatea de tragedie e mai mare, cu atît dansul e mai lasciv, mai provocator, mai inventiv, o combinaţie clasică de Eros şi Thanatos care îi ţine captivi pînă şi pe telespectatorii români de vineri seară.

Pe lîngă aceste formate deja vechi, o nouă generaţie de reality-show-uri şi seriale de televiziune despre dans vor intra din toamnă pe televiziunile americane, exploatînd noua dragoste a publicului pentru această artă. Televiziunea americană CW tocmai a lansat un reality-show despre Compania de Balet Salt Lake City, numit Breaking Pointe. Producătorii îi roagă pe telespectatori să se uite la emisiune şi să abandoneze preconcepţiile că baletul clasic e plicticos. De asemenea, promit că programul va fi asezonat cu istorii picante din viaţa balerinilor.

A treia dimensiune a dansului

Pina, documentarul regizat de Wim Wenders, a fost considerat de către specialiştii în domeniu o revoluţie pentru producţiile 3D, fiind comparat cu filme cu resurse uriaşe, precum Avatar. Wenders a conceput dintru început un produs în trei dimensiuni, tocmai motivat fiind de dansul elaborat al Pinei Bausch, care potenţa noua tehnologie. Şi invers. Pina a avut încasări record pentru un documentar de artă, dar e departe de a fi un succes de public. În scurt timp însă se oficializează relaţia 3D – dans în film. În America se va lansa Step Up: Revolution – povestea unei trupe de dans contemporan –, de la care se aşteaptă recorduri de bilete vîndute. Semn că, pe ecrane, cu mai multă sau mai puţină îndemînare, toată lumea cîntă şi dansează.

Ana-Maria Caia deţine o companie de producţie TV, Indie Studio, şi colaborează la diferite reviste.