Tinerețe fără bătrînețe și viață fără de moarte

Mihaela PASCU-OGLINDĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 909 din 9 – 15 septembrie 2021
Tinerețe fără bătrînețe și viață fără de moarte jpeg

Nu am citit niciodată o carte doar despre tinerețe. Dar am regăsit tinerețea în cele mai multe cărți pe care le-am citit. O văd și acum, ca un centru al propriei vieți. Oricît m-aș îndepărta, ceva din ea rămîne, un fel de a exista de-a lungul propriului destin, simțindu-mă, oricît mi-aș dori să mă comport în conformitate cu vîrsta, de-a pururi tînără. Între copilărie și vîrsta matură, cea la care nu îți mai sînt permise aceleași greșeli, a existat acest timp al tinereții imbatabile, un paradox, deopotrivă, al pierderii și al regăsirii de sine.

În cărți, ca și în viață, tinerețea e tărîmul fermecat în care totul pare posibil și totul pare pierdut. În forme diferite, își face loc printre paginile tuturor titlurilor, indiferent de subiect. E acolo, ca un semn distinct care ne păstrează și pe noi încă tineri. Atîta vreme cît înțelegem, cît ne bucurăm de un singur rînd care ne rămîne în amintire, nimic nu e pierdut. Și, pe măsură ce trec anii, din ce în ce mai mult cred că tinerețea, mai mult decît frumusețea, e în ochii celui care știe să simtă, incapabil să vadă riduri, defectele vîrstei sau culorile din ce în ce mai șterse. Universul celui pentru totdeauna tînăr va fi mereu la fel, va avea maturitatea zglobie și bătrînețea senină a celor pentru care nimic nu s-a schimbat, poate doar sufletul să fi devenit, de-a lungul anilor, din ce în ce mai tînăr, mai jucăuș.

Lectura, ca multe alte obiceiuri care ocrotesc sufletul de îngheț, mi-a oferit, zi de zi, acest prilej de a privi, cu atenție, către lumile care nu pier niciodată, o permanentă stare indisolubilă, o abilitate de a păstra esența a sute de alte vieți. De multe ori, personaje ca Pip sau Miss Havisham din Marile speranțe se strecurau prin șirul gîndurilor, ca doi poli ai devenirii și ai uitării, amintindu-mi de importanța momentului prezent. Și poate că tinerețea e și această capacitate de a fi aici, acum. Toți privim în urmă, de cele mai multe ori către acești ani ai fragilității și ai unei forțe de nestăvilit, și adesea ni se pare că i-am irosit. Însă adevărul e că îi purtăm cu noi, sînt anii care ne-au conturat felul de-a fi, sînt cei care au țesut drumuri noi și le-au destrămat pe cele inutile. În Scrisoare către tata, Franz Kafka privește către copilărie și anii tinereții, comparînd adultul format din eșecurile educației oferite de tatăl său, Hermann. Tinerețea e dureroasă pentru că e lucidă în nebunia ei, în singurătatea pe care o cunosc mulți, tocmai atunci, cînd viața își deschide porțile către lumea care ar trebui să te trateze de la egal la egal. Însă tinerețea are de lucru, are de recuperat, de rezolvat ceea ce însăși copilăria a aruncat peste ani, ca un obuz pe care nu-l putem ascunde și nici căra mai departe, ca în micul roman Să-ți ucizi tatăl, de Amélie Nothomb. Tinerețea însăși va dori să-și ucidă discipolul, jucîndu-se în jurul complexului lui Oedip.

Orice drum străbatem, o chemare invizibilă a tinereții este inevitabilă. Nu cu regret, nu cu melancolia celui care își dorește înapoi acei ani, ci cu o convingere naivă, dar imposibil de șters, că adevărata tinerețe de-abia acum începe, că o perspectivă nouă, adăugată celei bătăioase și inconștiente a primilor ani, reprezintă, de fapt, definiția corectă. O descoperim în cărți nu pentru că o căutăm, ci pentru că ea continuă să facă parte din noi, în chipuri schimbătoare, diverse, în maniere în care autorii îi dau viață indiferent de subiectul cărții. Ce forță îl mînă pe scriitorul din Foamea lui Knut Hamsun dacă nu tocmai această vitalitate a tinereții din care păstrăm, extrăgînd, iată, prin lectură, rezerve de care să ne folosim indiferent de vîrstă? Aceasta chiar ar putea fi considerată, integral, o carte despre tinerețe, despre brutalitatea vieții cu splendorile ei cu tot, despre ceea ce ne ține în viață în mijlocul unor împrejurări destul de vitrege. Mai apoi, în Adio, fantasme de Nadia Terranova, tinerețea e umbrită de trecut și de prezent în același timp, căutîndu-și propria existență, sculptîndu-și forma unică tocmai pentru a ieși la suprafață, pentru a ști cum să supraviețuiască mai departe, într-o viață care, oficial, ar lăsa în urmă anii de tinerețe. Nu e oare și Fototeca Adrianei Bittel o mărturie a unei tinereți ascunse, cuceritoare prin suficiența sa imună la intemperiile lumii exterioare, o carapace, de altfel fragilă, sensibilă, a unui fel de a fi tînăr indiferent de vîrsta pe care ți-o dau ceilalți? O ghidușie, nimic mai mult, o tinerețe pe care o porți cu tine în suflet pentru totdeauna.

Și, fără îndoială, tinerețea înseamnă și să privești spre ceilalți în vreme ce încerci să te oglindești în acest punct nemișcat al vieții, ca o culme pe care îți este permis să te odihnești preț de o clipă, pentru a vedea unde ar trebui să mergi în continuare. Din nou, paradoxul tinereții își face simțită prezența, căci tihna e tulburată de emoții, întrebări, decizii. Anii aceștia nu sînt pentru odihnă, ci pentru mersul pe sîrmă, pentru drumuri încă nestrăbătute de alții, pentru a face greșeli pe propria piele. Pentru ca, în cele din urmă, privind în urmă, indiferent peste cîte zeci de ani, să simțim vibrînd în noi același neastîmpăr al unor ani trăiți sub magia vîrstei. Dînd pagină după pagină, să vedem că nimic nu este pierdut, că totul este posibil, ca într-un basm care ne vorbea, cîndva, despre tinerețe fără bătrînețe și viață fără de moarte.

Mihaela Pascu-Oglindă este scriitoare și critic literar.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.