Tînăr şi neliniştit

Publicat în Dilema Veche nr. 91 din 13 Oct 2005
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Am şi eu experienţa mea de spectator de soap-uri; e drept, de soap-uri nord-americane. De acolo poţi trage tot felul de învăţăminte despre suferinţele bogaţilor şi necazurile săracilor, despre copilaşii angelici, crescuţi de mame-gospodine-elegante cu banii taţilor-absenţi-pentru-că-trebuie-să-şi-facă-o-carieră, sau despre viitorii declasaţi sociali crescuţi în familii dezbinate, ori exclusiv de către o mamă anormală care refuză să renunţe la joaca de-a profesia, după ce a născut. Din astfel de filme poţi înţelege ce lucru minunat e familia. Nu mă deranjează faptul că vii în miez de noapte să dormi la noi, într-un moment în care ăla micu are pojar şi pisica stă să fete, we are family! Stau eu la spital să veghez somnul fetiţei, we are familiy! I love you! Şi eu pe tine! Lumea aia de pe ecran pare să fie destul de diferită de adevărul nostru românesc. Cu o singură excepţie importantă, aceea că şi "la ei" familia se naşte numai odată cu apariţia primului copil; doi tineri căsătoriţi nu se cheamă familie, ci cuplu. Abia cînd au hotărît că sînt pregătiţi să facă primul copil înseamnă că vor întemeia o familie. La fel şi la noi, în satul tradiţional, femeia care nu avea copii umbla buiacă fără să ştie de Dumnezeu; nevestei tinere nu i se spunea pe nume în casa soacrei decît după naşterea primului prunc; prin unele sate de munte, tînărul soţ avea dreptul să-şi părăsească/schimbe nevasta, dacă după primii doi-trei ani conjugali nu se iveau copii. (Pentru că nu se gîndea nimeni, în satul vechi, că lipsa copiilor ar putea fi "vina" bărbatului, dar să trecem peste asta.) De aici încolo, nimic nu mai seamănă. E înduioşător cît de puţini sînt ei şi cît de mulţi sîntem noi într-o familie. Se mai iveşte şi la ei cîte o bunică, care locuieşte departe în alt stat şi care dă cîte un telefon cu sfaturi bune pentru nepoţi, dar în general din familiile nord-americane-albe-hetero fac parte mama, tata, doi-trei copii şi gata. Păi, la noi, chiar şi astăzi, chiar şi în oraş, dacă bunicii nu locuiesc în acelaşi apartament cu tinerii, măcar se mută la ei pe perioade îndelungate, ca să se ocupe de copiii mici. Cumnaţii sau verii fac ce fac şi îşi găsesc un apartament pe aceeaşi scară de bloc sau undeva pe aproape. Fratele mai mare îşi aduce în cartier socrii şi odată cu ei se mută şi familia cumnatei. În măsura posibilităţilor pot veni şi naşii, că doar asta e datoria lor de naşi, să vegheze la binele şi la educaţia finilor. Şi uite aşa, se instalează în apropiere familia mare, neamul, cu rude de sînge, cu rude prin alianţă, cu rude spirituale, cu adoptaţi sau copii din flori, cu vecinătăţi bune şi rele, cu schimburi de servicii, cu afinităţi şi ierarhii. E interesant să vezi, în cimitirele vechi de sat, cum rudele dintr-un neam sînt îngropate unele în apropierea celorlalte, plasate între aceiaşi vecini ca şi pe uliţele satului; aşezarea vecinătăţilor pe neamuri în cimitir reproduce aşezarea gospodăriilor şi a caselor din sat; aceleaşi proximităţi, aceleaşi familii, aceeaşi familiaritate şi după moarte. Îmi spunea de curînd o tînără jurnalistă din Viena, cu ocazia unei cercetări de teren în cimitirul Ghencea civil, că diferenţa specifică a stilului de viaţă românesc i s-a părut a fi intimitatea, sufocantă din punctul ei de vedere, în care se trăieşte nu numai în familie, dar şi pe scara blocului, în vecinătate, pe stradă. Avea sentimentul că toţi se cunosc între ei, că ştiu totul unii despre alţii, că se înghesuie unii peste alţii, că se ajută şi se sfătuiesc între ei fără să fie neapărat nevoie. De fiecare dată cînd sosea la Bucureşti, simţea că devine un fragment impersonal într-o mare familie pestriţă, care o adopta peste noapte şi fără voia ei. I need some space - îmi spunea ea, străduindu-se să nu devină patetică. Între timp, tot ce descopeream în cimitirul acela stătea mărturie pentru faptul că familiile noastre mari şi-au cultivat atît de mult intimitatea în timpul vieţii, încît s-au străduit cu tot dinadinsul să o păstreze şi după moarte. Descopeream cavouri învecinate, cu nume de familii înrudite, cu prenume reluate obsesiv, gravate pe crucea aceluiaşi neam, sau pietre tombale înghesuite pe fostele alei dintre morminte, ca şi cînd cei din groapă ar fi ţinut cu tot dinadinsul să-şi dea coate şi după moarte. O femeie care adusese flori proaspete la groapă, le plasa cu pietate pe cele vechi încă verzi, cu borcan cu tot, la crucea vecinilor, care puteau fi cuscrii bunicilor ei sau, pur şi simplu, sămînţă de prietenie între neamuri. Nu ştiu alţii cum sînt, dar eu, cînd mă gîndesc că în casa în care locuim s-a aşezat la început bunica mea, cu patru copii mici şi cu o mamă bătrînă; că apoi, înainte să plece la casele lor, fiecare dintre cei patru a făcut nunta în aceeaşi casă; că la un moment - dat şi greu - s-au mutat aici nişte cuscri şi nişte mătuşi bătrîne rămase fără locuinţă, nu mai mult de unsprezece persoane, care găteau unii peste alţii, care dormeau pe terasă şi în debarale, care spuneau poveşti horror şi rugăciuni celor mici înainte de culcare, care jucau pinacle în încăperea în care copiii îşi făceau lecţiile, dar fără de care mi-aş simţi copilăria incompletă; că unchii mei îmbrăcau de multe ori unul cămaşa celuilalt în funcţie de mătuşa care călcase rufe mai de curînd; că verii mei şi cu mine creşteam din haine transmiţîndu-le celor mai mici şi că aveam jucării comune; că, pe măsură ce unii au plecat din ţară, alţii au îmbătrînit şi au devenit greu deplasabili, iar alţii au murit, nu mai e nevoie să întindem decît o singură masă mare de sărbători şi că s-a făcut treptat tot mai mult loc în casă; îmi vine să zic că tare greu şi tare bine am trăit în înghesuiala familiei mari. Şi mă linişteşte gîndul că, în felul lui, fiecare a rămas prin preajmă, în caietul de reţete, în dosarele cu acte îngălbenite, în cicatricile unor mobile, în broderia feţei de masă, în denumirile unor încăperi, în cioturile de pomi din curte şi în cel mai bătrîn trandafir pe care îl cunosc. Pentru că, iată, chiar şi unele obiecte ajung să facă parte din neam... La noi, pentru că în telenovelele lor familia rămîne mică, mereu tînără şi fără astîmpăr.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.