Într-o comună din Prahova, Ceraşu, într-o bună dimineaţă, un pădurar a prins un hoţ. Hoţul tăia în neştire brazi de pe o proprietate privată (despre brazii ăştia aveam să aflu că ar fi avut cîteva sute de ani). Este aşadar prins, legat şi dus întins la secţia de poliţie. Aici, una din două: ori proprietarii se constituie parte civilă şi-l aruncă (şi pe sine aşijderea) în tenebrele sistemului judiciar, ori totul rămîne la buna înţelegere, dosarul hoţului plecînd doar înspre Judeţeană, unde probabil va fi fost pierdut într-un noian de alte dosare. În orice caz, de la secţia de poliţie, infractorul n-a putut ieşi fără măcar o pedeapsă pilduitoare: i s-a impus, aşadar, ca pe propriile puteri, cu caii personali, cu spatele particular... etc., să care din deal toţi brazii tăiaţi (ilegal) şi să îi depună (legal), taman în curtea proprietarilor. Aşa s-au trezit aceştia, a doua zi, blocaţi, la propriu, în propriile case, de buştenii aduşi de infractor, în spiritul legii. Pedeapsa i-a convenit însă de minune hoţului care se văita, nu de spate, ci de: "da’ numa’ nu mă daţi în judecată, că vă aduc mintenaş şi alţii... cîţi copaci vreţi... şi de-ai voştri, da, da’ şi de-ai altora, nu contează, numa’ să mă lăsaţi să scap!" ...Cam acestea ar fi infracţiunile la sat. Cam acestea, pedepsele. Pentru că aici vorbim totuşi de comunităţi mici, cuprinse de fenomenul "toată lumea cunoaşte pe toată lumea", de un timp molcom şi cumva rupt de realitatea tumultului urban. Dacă de veşnicie mai dai, de infracţiuni "serioase" nu prea. "...Există mici găinării, cîte un scandal cu bătaie pe la discoteca locală, puţină violenţă în familie" - îmi descrie, pe scurt, juristul primăriei din Comloşu Mare, tabloul infracţional al satului de frontieră, infracţiuni minore, care şi astea se petrec însă "o dată la nu ştiu cîţi ani!". Despre pedepsele aplicate hoţilor, "găinarilor", aflu că funcţionează cam acelaşi sistem de "bună vecinătate". Aici, cultivatorii de pămînt au picat pînă la urmă la "pace" cu hoţii. Adică, după recoltare, aceştia au dreptul să intre pe tarla şi să adune ce a mai rămas, ordonat şi cu acordul proprietarului. Scopul acestei învoieli? Oricum se fură, măcar să se facă ordonat, nu "în devălmaşie". Trecînd însă de micile tocmeli între hoţ (care în aceste condiţii îşi cam depăşeşte statutul, devenind un fel de cunoscut de conjunctură al proprietarului), ajungem direct la oamenii legii. În primul rînd, cum arată sediul. Dacă vă imaginaţi o încăpere banală, cu un şef de post care moţăie plictisit într-un colţ, veţi avea o mare surpriză. Pentru că sediul de aici arată într-adevăr a sediu de poliţie. (Aflu însă şi că este cam printre singurele de acest fel din întregul judeţ.) Modern, echipat cu calculator multifuncţional, cu fax şi imprimantă, cu telefoane şi xerox. Cît despre transparenţă şi accesibilitate, acestea te întîmpină încă de la ferestrele clădirii, unde sînt, direct afişate, numerele de mobil ale poliţiştilor (trei la număr, patru cu şeful de poliţie). Arest - mi se spune - nu există, dar în clipa în care cineva este reţinut, este ori dus direct la Judeţeană, ori Judeţeana vine după el. Infractorul prins nu rămîne astfel, mai mult de 24 de ore în sat. Care este relaţia oamenilor cu poliţia? (şi pun întrebarea asta, gîndindu-mă că de multe ori, la oraş, cînd trec pe lîngă cîte un om al legii, am impresia că ceva-ceva tot am făcut eu, chiar dacă nu ştiu, şi că poliţistul e musai că mă va dibui.) "Cel puţin aici, la Comloş, a dispărut frica de poliţie. Şi cred că asta se datorează şi faptului că şeful de post este un om calm, cu răbdare şi un bun ascultător, dar şi pentru că le-a impus celorlalţi trei nişte reguli de bun-simţ." Despre şeful de post mai aflu cum că este un om "popular", că "ajută în cazurile de evidenţă a populaţiei", că socializează cu sătenii pe la cîte un tenis sau fotbal, "dar care este şi imparţial, cînd trebuie să fie imparţial". Ce înseamnă totuşi să fii poliţist la sat? În primul rînd, chiar dacă doi dintre ei se mai ocupă şi cu agricultura, unul avînd pămînt aici, iar şeful de post fiind un legumicultor cu sere, renumit în toată zona, şi la sat eşti poliţist 24 de ore din 24. Se lucrează în ture, cel puţin unul dintre ei este de găsit tot timpul. Străzile? Sînt patrulate, iar de cînd toate posturile de poliţie rurale din România au fost dotate cu maşini Logan, maşini inscripţionate cu "Poliţia Rurală", patrulările au devenit de-a dreptul o adevărată plăcere. Cît despre relaţia poliţiei de sat cu cea judeţeană, şi schiţez aici o amintire de film american în care FBI-ul intră pe tarlaua unui oarecare post de poliţie local, dînd peste nas şerifului neaoş cu aere de superioritate - mi se zîmbeşte: aici nu se întîmplă aşa ceva. "Atît timp cît îţi faci treaba, nimeni n-are nimic cu tine. Nu intervine nimeni peste ei. De socializat? De obicei se întîlnesc la diverse evenimente, Ziua Poliţiei, sau pe la cîte un eveniment de prin administraţie..." Întreb şi despre descentralizarea poliţiei, cum a afectat această decizie atribuţiile şi activitatea poliţiei rurale. "Pînă la urmă - mi se mai răspunde - într-o comunitate rurală, poliţia este şi comunitară, şi de proximitate..." fiind, pe scurt, mesagerul total al lui Themis, zeiţa justiţiei, în orice direcţie ar fi el chemat.