Teama de cucoane

Publicat în Dilema Veche nr. 775 din 27 decembrie 2018 – 9 ianuarie 2019
Teama de cucoane jpeg

Mi-a fost întotdeauna un soi de teamă amuzată de femeile pe care, în capul meu, le-am pus undeva în categoria „cuconet“. Oi fi avut directoare de școală, oi fi avut profesoare care ne pocneau regal la palme cu riglele alea de lemn, cu multe muchii, oi avea cine știe ce amintiri reprimate cu doamne din astea demne, zdrobitor de nasoale în diverse contexte sociale, habar n-am.

Un coc bine fixat, o freză supracoafată încremenită în demnitate învoaltă, un sacou bine strîns pe piept, o pereche de mărgele combinate toate cu o anume atitudine mă vor timora probabil întotdeauna. Dar or să mă și amuze teribil.

Să nu mă înțelegeți greșit. Am învățat cu toții de mici că nu e frumos să rîzi de înfățișarea unui om. Pentru că, desigur, nu e vina ta că te naști cu nasul mare, cu ochii încălecați sau cu un picior mai scurt. Dar, dincolo de accidentele fizice despre care nu avem ce să vorbim, sînt anumite doamne într-atît de stridente, că n-au cum să te lase indiferent. Aș fi probabil ultima îndreptățită să rîdă de alegerile stilistice ale altora. Bunică-mea avea un palton pe care-l purta la ocazii (vizite importante în cine știe ce grup de babe, parastase, ieșire la magazinul Tomis din Constanța) și o poșetă mumificată, un soi de fosilă încremenită, închisă cu doi bumbi aurii. Avea niște pantofei din care îi ieșeau picioarele slăbuțe precum chibriturile, două straturi de basmale. Eu am făcut niște alegeri vestimentare prin anii ’90 de nevăzut. Buze maro conturate cu un creion și mai maro, tricou scurt care lăsa buricul afară, pantofi îngrozitori cu platformă și un păr chinuit în toate felurile. Nu sînt foarte convinsă că acum, de pildă, e totul în regulă cu mine, dar, cumva, îmi asum eșecurile astea.

Vorbesc însă de genul de doamne pe care, da, le vezi prin politică. Una e strădania unei femei cumsecade care „se face și ea frumoasă“ după cum crede de cuviință și după cum o ajută imaginația și educația, și alta e țopenia perfectă, sfidătoare și suficientă. E cumva înduioșătoare grija cu care vezi că s-a aranjat o fată timidă gata să iasă la prima ei petrecere. Poate că tot ce se întîmplă în ansamblul ăla de păr, haine, încălțăminte e completamente greșit, însă buna ei credință salvează totul. E la fel de drăguță mătușa de la țară care vine la o nuntă în oraș. Și ce dacă rochia cu lamé și multe volane e încremenită undeva în mentalul anilor ’80 săraci, ce dacă în capul ei s-a produs o revoluție a bigudiurilor prost puse și prost fixate? Ce dacă și-a pus pe degetele umflate toate inelele din casă – inele din aur slab rusesc cu o imitație de rubin oval? Ce dacă vîrful rafinamentului și încoronarea supremă a gătelii e sprayul auriu care se fîsîie din greu pe păr? E acolo o strădanie autentică și de bună-credință care îmi atinge sufletul și nu mi se pare motiv de hilaritate.

Altfel stă treaba cu unele femei pe care le văd în lumea noastră politică rămasă aiuritor de provincială și găunoasă. Mai rar colecție așa elegantă și fitirisită ca olguțele, gabrielele, rovanele și vioricile de pe acolo. Ridicate din filonul comun al unei aspirații străvechi spre cuconeală, apariția acestor doamne e un simptom. Un simptom și un cuțit înfipt în ochi. Părul roșu sau platinat-ars, fixat în monumentale piramide – vise aiuristice ale doamnelor coafeze de modă veche de la Igiena –, reinterpretări de ii patriotice peste fuste odinioară sobre și un machiaj potrivit mai degrabă artistelor de circ, sînt elementele comune care le strîng pe toate doamnele astea într-un buchet cu fundă. Se cheamă că nu ești important dacă nu sclipești. Hainele sînt scumpe, dar de un prost gust desăvîrșit. Se cheamă că nu ești important dacă nu ieși în lume cu o freză care-ți mai ridică un etaj pe cap, o freză implacabilă, ca destinul.

Probabil că simpaticele noastre mătuși de la țară și doamnele care suspinau după rochiile Angelei Similea le-ar aprecia cu toată sinceritatea. În ochii multor oameni de bună credință așa arată seriozitatea, decența și autoritatea. De aia merită votate. 

articol apărut în Dilema veche, nr. 727, 25-31 ianuarie 2018

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cât câștigă pe zi o manichiuristă din București: „Cât faci tu într-o zi, eu fac în aproape o lună"
Sunt tot mai multe fete care încearcă să-și îmbunătățească situația financiară și încep să facă cursuri pentru a deveni manichiuriste profesioniste. Unele dintre ele au parte de noroc, ajungând să câștige mii de lei pe zi. Este și cazul Izabelei.
image
Un șef din Poliție face legea pe șosele: șoferii băuți sau drogați merg direct în arest
Şeful Poliţiei Bihor, chestorul Alin Haniş, a declarat că agenţii rutieri vor dispune reţinerea tuturor şoferilor găsiţi la volanul maşinilor, în trafic, cu alcoolemii mari sau sub influenţa substanţelor interzise.
image
Povestea legendarului apaș Geronimo, ultimul indian care s-a predat americanilor: pe urmele sale au fost trimiși 5.000 de soldați
În martie 1886, celebrul luptător apaș Geronimo s-a predat armatei americane după ce ani de zile a dus un război de gherilă cu ocupanții, care i-au ucis familia și i-au alungat de pe pământului lor străvechi.

HIstoria.ro

image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.
image
Wall Street-ul Bucureștiului interbelic
În perioada interbelică, pe Wall Street-ul local, existau nu mai puțin de 80 de bănci, dintre care 50 erau cu dotări la standarde moderne, desfășurându-și activitățile în adevărate opere arhitectonice, care rivalizau cu City-urile marilor capitale europene.