Cum s-a ajuns în situaţia în care trupele îşi produc singure albumele şi videoclipurile? Ce mai înseamnă azi o casă de discuri?

Deşi poate să pară un moft, este de fapt o necesitate, şi asta nu de ieri, de azi – cel puţin pe plaiurile noastre. Cu mici excepţii, casele de discuri autohtone nu au fost vreodată interesate de muzica rock. Iar cînd s-au apucat să „semneze“ trupe, probabil nu au avut oamenii potriviţi care să le susţină, rezultatele dovedindu-se a fi mai degrabă nocive pentru cariera ulterioară a artiştilor respectivi.

În ziua de astăzi, o casă de discuri este, de obicei, o afacere colaterală pe lîngă alte afaceri mai mari şi de succes. Italienii au o zicală care se potriveşte de minune situaţiei: Meglio soli che mal accompagnati!

Care sînt, în fond, (dez)avantajele de a fi şi de a face totul pe cont propriu şi care acelea de a fi sub contract cu o casă de discuri?

Avantajul de a fi pe cont propriu este deplina libertate artistică şi controlul asupra operei. Dezavantajele sînt… restul, mergînd pînă la lipsa resurselor pentru a beneficia de respectiva libertate de creaţie. Pînă la urmă, faptul că eşti sub contract cu o casă de discuri autohtonă îţi garantează multiplicarea produsului şi o distribuţie decentă. Adică un minim de avantaj faţă de varianta DIY, în care trebuie să investeşti inclusiv în producţie, iar albumele să le vinzi mai degrabă la concerte.

Internetul face ca trupele să devină cunoscute pe gratis (prin YouTube, Soundcloud, Bandcamp, Facebook), dar Internetul îi ajută şi pe consumatori să-şi facă rost de muzică tot pe gratis (prin torenţi); pînă la urmă, cine pierde şi cine cîştigă, în acest joc de-a producţia şi consumul?

Avantajele pe care le-a adus Internetul sînt incontestabile, iar faptul că muzica a devenit disponibilă (şi) gratis este o pierdere colaterală. Publicul educat va prefera întotdeauna produsul original (care trebuie să sune şi să arate într-un anume fel, semn atît de auto-respect, cît şi de respect faţă de public); prin urmare, problema este mai degrabă legată de scăderea continuă a publicului educat. Iar asta e o problemă culturală.

Ca să răspund: toată lumea pierde (mai puţin decît se plînge), toată lumea cîştigă (mai puţin decît se crede). Nu e alb, nu e negru, e gri.

Ce costuri implică existenţa unei trupe şi de unde îşi atrage cîştigurile?

Ca orice organism viu, o trupă consumă resurse de toate felurile. De la caz la caz, putem trece la capitolul cheltuieli, într-o ordine oarecare: sala de repetiţie, upgrade instrumente şi accesorii, consumabile, sunetist, şofer, maşină, benzină, cazare & masă în deplasări, cheltuieli de studio (înregistrări, mix, mastering), producător, regie videoclip, PR, grafician, avocat, contabil, management. În spatele artiştilor consacraţi se află o armată de oameni, ceea ce la noi se traduce (în cel mai bun caz) printr-o mînă de prieteni.

Într-o proporţie covîrşitoare, cîştigurile provin din concerte. Cifrele de vînzări de albume sînt mai mult simbolice, iar încasările pentru drepturi de autor, ridicole. O sursă de venit interesantă poate fi „sincronizarea“, adică prezenţa unor piese pe coloanele sonore ale unor filme sau în reclame. Dacă ai un publisher bun.

Aşadar, se anunţă vremuri grele pentru trupele rock?

În condiţiile în care, într-un interval de timp relativ scurt, şi-au încetat emisia Radio Guerrilla şi City FM, s-a închis TVR Cultural, au dispărut din program emisiunile de actualitate muzicală realizate de un Doru Ionescu sau de un Hefe pe TVR 2 sau pe MTV, cele mai importante festivaluri open-air (BestFest, Peninsula) au luat (cel puţin) o pauză iar ICR a fost trecut de la Preşedinţie la Guvern din nu-se-ştie-ce-motive, probabil pentru a promova Caloriferul, concluzia este una destul de la îndemînă: ţara te vrea prost! Şi atunci ce altceva îţi rămîne decît supapa numită www?

Pentru o privire detaliată asupra subiectului aşa cum se vede „la ei“, recomand acest interviu recent cu Steve Albini: www.theguardian.com/music/2014/nov/17/steve-albinis-keynote-address-at-face-the-music-in-full.

Ernesto Bianchi este managerul trupelor Grimus, Toulouse Lautrec şi Velosonics.

a consemnat Marius CHIVU