Strategia rostogolitului

Mircea DRĂGOI
Publicat în Dilema Veche nr. 486 din 6-12 iunie 2013
Strategia rostogolitului jpeg

Primul meu deadline l-am primit prin ’98, amplasat în coada unei întrebări şi ambalat într-un zîmbet. Adrian, patronul publicaţiei la care eram pe punctul de a mă angaja, m-a întrebat la finalul interviului: „Crezi că poţi să termini ilustraţia la articol pînă, hai să vedem, lunea viitoare?“ Se uitase pe calendarul de pe birou, văzuse data la care mergea revista la tipar şi scăzuse nişte zile, clasica marjă de eroare a editorului precaut. Radiam, fiind întîiul meu job serios plătit pentru a desena. Acel prim termen şi deadline-urile care au urmat au fost o nimica toată, citeam articolele şi mă apucam cu poftă, aprig, de ilustrat. Terminam la timp, ba chiar înainte de termen. Apoi, treptat, lucrurile s-au complicat. Un coleg inginer de sistem mi-a arătat forumurile cu joburi de freelancing, m-am acomodat cu ele şi am început să preiau proiecte şi seara, acasă. Acelaşi entuziasm la început, translatat în faţa altui computer, dar disipat odată cu aglomerarea. Cu termenele de livrare parcă mai scurte, mai nemiloase.

Un deadline, odată stabilit, devine un punct supărător pe cortex, o pulsaţie de fundal, o senzaţie încă minusculă, dar neplăcută. Pe măsură ce se apropie ziua livrării, semnalul coboară în zona plexului, se măreşte, apasă difuz. De acolo îl culeg de obicei, ca pe o bucată moale de lut, pe care o frămînt îndelung în mîini pînă ce se încălzeşte şi-mi vine să o arunc de perete. Nu scapi uşor de ea. Ideea scadenţei te macină în faţa grătarului la grădină, la cinema, la piaţă, în pat dimineaţa. Ajunge să te preocupe mai mult decît însuşi conţinutul proiectului. Îţi strică weekendurile şi te face să regreţi că ai acceptat termenul prea uşor, că ai irosit timp, că nu te-ai apucat mai devreme.

Ţi se întîmplă şi să uiţi cînd pică exact ziua cu pricina. Lucru curios, de obicei ţi se pare mai apropiată, alarmant de apropiată. Devii nesigur şi reciteşti e-mail-ul din cutia poştală, ca să descoperi uşurat că mai ai cîteva zile. Şi totul reîncepe.

Ar mai fi şi strategiile. Pe una am numit-o rostogolitul. Te apuci de proiect cît mai devreme, stabileşti un avanpost, apoi iei o pauză, te reapuci, şi tot aşa pînă la final, cînd, cu un ultim efort, finalizezi. Rostogoleşti proiectul, bolovanul încetineşte, te opinteşti şi, la final, îi faci avînt peste culme. O altă abordare, mai rar întîlnită, este cea a muncii consistente, spornice, în primele zile ale proiectului, cu mici asalturi pe final. Este varianta cu cele mai multe şanse de reuşită, dar cere rigoare şi anulează acea perioadă benefică în care proiectul e deja analizat şi construit în minte. Şi fiindcă veni vorba de asta, păcatul cel mai des întîlnit este, fără îndoială, procrastinarea. Cu consecinţa efortului nocturn, pe ultima sută de metri, prin antrenarea celulei de criză asortată cu cafea. Mai demult – era pe la sfîrşitul anilor ’90 –, mă prindeau dimineţile la birou şi plecam acasă privind obosit cum autobuzele descărcau mulţimile de muncitori pregătiţi de o nouă zi. Era un contratimp uimitor, care punea faţă în faţă două orizonturi: primul – deschis Internetului şi plin de tineri navigînd agitat în coada deadline-urilor; al doilea – local, lipsit de scadenţe agresive, dar repetitiv. Dacă, în acele vremuri, atacul pentru a termina la timp se desfăşura la ceas de seară, cu prelungiri nemiloase în noapte, odată cu vîrsta totul s-a mutat în zori. Posibilul motiv? Organismul nu mai e dispus să consume din rămăşiţele zilei, acum aşteaptă dimineaţa să se refacă.

De partea cealaltă a firului stau clienţii. Cei care mi-au prins slăbiciunile le-au exploatat justificat. Cei mai mulţi scad zile, asemeni lui Adrian, pentru a se asigura că vor primi la timp munca. Alţii închid ochii şi probabil oftează cînd acele termene de siguranţă sînt depăşite. Îmi amintesc zîmbind că, în anii mai agitaţi, tinerii – programatorii mai ales – după ce depăşeam sorocul, setau alarme automate care se trimiteau pe mail şi-mi bombardau zilnic cutia poştală. În cele din urmă, toţi ştiu că vor primi ce s-a promis. Cît despre mine, frămînt în palme bucata mea de lut, cu o singură certitudine: singurul deadline major, care nici măcar nu-mi trimite e-mail-uri, probabil nu a fost încă stabilit.

Mircea Drăgoi este graphic designer.

Ilustrația: L. Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
„Tobol”, arma secretă a lui Putin care bruiază semnalul GPS . Unde este plasată?
O arma secretă a Rusiei ar bruia sistemul GPS de navigație prin satelit al avioanelor și navelor comerciale, în regiunile din Marea Baltică, Marea Neagră și estul Mării Mediterane, potrivit The Sun.
image
Marea Britanie este „pe picior de război”. Ce anunț a făcut premierul Rishi Sunak din Polonia | VIDEO
Aflat într-o vizită oficială în Polonia, premierul britanic Rishi Sunak a declarat marţi că va creşte bugetul pentru apărare până la 2,5% din PIB. Sunak a subliniat că Marea Britanie „nu se află în pragul războiului”, ci „pe picior de război”.
image
Republica Moldova, urmǎtoarea țintǎ a Rusiei. Cine sunt trimișii lui Putin ANALIZǍ
Federaţia Rusă devine tot mai prezentǎ în Republica Moldova, în contextul în care Ilan Şor, omul Kremlinului, a anunţat înființarea platformei Victoria, menitǎ sǎ adune opoziția pro-rusǎ

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.