Strălucirea modei (înainte de „unisex”)

Publicat în Dilema Veche nr. 902 din 22 – 28 iulie 2021
E cool să postești jpeg

„Cînd apucă la dreapta, pe aleea cea mare, Sisoe văzu venind spre el un convoi lung de binecredincioşi. Toţi umblau îmbrăcaţi la fel, în cămăşoaie albe de in, lungi pînă la călcîie şi strînse bine-n baieră la gît. Şi fiind raşi peste tot la obraz şi cu capetele tunse chilug, de pe nimica nu se mai putea cunoaşte, pe dinafară, care-i bărbat şi care femeie.”

Mi-am adus aminte de paradisul imaginat de George Topîrceanu în romanul său, neterminat și publicat postum în 1938, Minunile Sfîntului Sisoe, citind un articol recent din Der Spiegel, despre ultima colecție a casei Balenciaga: „Bătrînul Balenciaga crea doar pentru femei. Nu mai este însă cazul azi, cînd vorbim despre noua viziune Balenciaga, care nu mai face diferența între sexe. Acum limitele de gen sînt fluide – de pildă, în ultima colecție, bărbații poartă pantofi cu tocuri înalte. Pe scurt, azi orice vă place puteți purta”.

O vedem azi peste tot: în magazine, pe stradă, în filme, în prezentări de modă. O avem chiar și în înfățișarea noastră sau în garderoba personală, fără însă s-o percepem ca fiind ceva inadecvat, căci sîntem de prea multă vreme obișnuiți cu ea: moda unisex. De la coafuri la haine, de la accesorii la parfumuri, micile auxiliare ale înfățișării noastre, care odinioară aparțineau fie femeilor, fie bărbaților, azi aparțin deopotrivă și unora, și altora.

Iar moda unisex nu mai e de mult o bizarerie (chiar dacă uneori o mai cîrcotim), căci nu a apărut de ieri, de azi, ci are în spate o istorie de mai bine de 50 de ani – și nu s-a construit neapărat în baza vreunei viziuni estetice, ci mai degrabă ideologic.

Revenind la Cristobal Balenciaga – cel numit „Regele modei”, despre care Christian Dior spunea că este „stăpînul nostru, al tuturor”, iar Coco Chanel „singurul couturier, în cel mai adevărat sens al cuvîntului, restul sîntem doar creatori de modă” –, acesta și-a părăsit afacerea în 1968, declarînd, nu fără melancolie, că „noua cultură emergentă a tinerilor a omorît eleganța”. Balenciaga, pentru care eleganța era esența modei, se referea la noile tendințe apărute la finele anilor ʼ60, cunoscute drept perioada „Space Age”, tendințe îmbrățișate de creatori precum Pierre Cardin, André Courrèges sau Paco Rabanne. Podiumurile marilor case de modă începuseră să fie invadate de materiale sintetice, siluete fără forme, haine gen uniformă, purtabile atît de femei, cît și de bărbați (ca, de pildă, helăncile) – inspirate inițial de cursa spațială globală care marcase acea decadă.

Dar euforia cuceririi spațiale n-a fost decît un motiv pasager, ceea ce avea să urmeze era, de fapt, siajul puternic al unei ample schimbări de mentalitate. De altfel, în 1966, Yves Saint Laurent strălucise în lumea modei cu ideea celebrului său „Smoking pentru femei”, iar Roy Halston își cîștigase faima cu rochiile Ultrasuede – un material folosit inițial pentru cămășile bărbătești.

Însă, chiar dacă „uniformizarea” a început cu masculinizarea modei feminine, asta nu a însemnat că moda masculină a rămas indiferentă la farmecele garderobei celor cu doi cromozomi X.

Punctul zero al modei unisex a fost astfel marcat de pantalonii evazați – o combinație perfectă între fustă și pantalon, deveniți un simbol al egalității între sexe și promovați într-un show televizat, în 1970, de cuplul de cîntăreți Sonny and Cher. Purtați atît de femei, cît și de bărbați, pantalonii evazați s-au impus în scurtă vreme, fiind – mai mult decît un accesoriu vestimentar – o declarație ideologică.

„A fost moda unisex o ironie la adresa stereotipurilor de gen sau o mișcare mai profundă care a pornit din dorința de a ne regăsi cu adevărat sinele?” – este întrebarea cu care Jo Paoletti, profesor la Universitatea din Maryland, a descins în istoria și semnificațiile acestei mode. În cartea sa, Sex and Unisex: Fashion, Feminism and the Sexual Revolution, Paoletti pune ideea de unisex pe seama feminismului (mai precis, a celui de-al doilea val al mișcării feministe), afirmînd că moda unisex a fost „o reacție atît la stereotipurile de gen din anii ʼ50, cît și la noile roluri sociale pe care bărbații și femeile le-au adoptat după cel de-al Doilea Război Mondial”.

Ieșind însă din sfera ideologică, păstrez nostalgiile după moda de odinioară. Care era despre modă, iar hainele erau pur și simplu frumoase, și, chiar dacă nu purtau mesaje activiste, au rămas, totuși, în istorie, ca momente de referință. Căci orice împătimit al modei va avea mereu în minte celebrele creații ale lui Cristobal Balenciaga: rochia-balon, din 1950, rochia-sac, din 1957, rochia baby-doll din 1958 sau haina-cocon, din 1960. Care, deși n-au fost etichetate drept „dorințe” de a ne regăsi „adevăratul” sine,  cu siguranță vor rămîne mai abitir în sinea îndrăgostiților de frumos decît noile creații ale casei Balenciaga: numărul 1 (un costum bărbătesc lălîu – purtat de o femeie), numărul 50 (un halat de prosop galben și lălîu – purtat de un bărbat) sau numărul 63 (o rochie fantomatică de mireasă, lungă și lălîie – nu se vede cine o poartă).

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ce pensie va avea un angajat care a muncit 35 de ani cu salariu minim pe economie
Stagiul minim de cotizare din noua lege a pensiilor este identic cu cel de acum, de 15 ani, însă stagiul complet de cotizare este diminuat de la 35 de ani în prezent, la 25 de ani din septembrie.
image
Reacția Rusiei după rezoluția PE privind tezaurul. „Datoriile României faţă de Rusia depăşesc de 20-25 de ori valoarea întregului tezaur românesc”
Maria Zaharova spune, într-o postare pe Telegram, că „datoriile României faţă de Rusia şi Uniunea Sovietică depăşesc, „potrivit calculelor experţilor”, de 20-25 de ori valoarea întregului tezaur românesc ce fusese predat Rusiei spre păstrare în anii 1916-1917“.
image
Traian Băsescu spune că valoarea tezaurului de la ruși este „mult mai mare” decât se știe. Ce i-a răspuns Putin când l-a întrebat despre aur
Fostul președinte Traian Băsescu a ținut să sublinieze într-un interviu pentru ProTV că valoarea tezaurului României de la Moscova este mult mai mare decât se cunoaște în mod public.

HIstoria.ro

image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.
image
Cel mai bogat prinț român, în „Historia” de martie
La începutul secolului XX, prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino a vrut să placheze acoperișul Palatului Zamora (actualul Castel Cantacuzino) cu monede de aur și i-a cerut voie regelui să facă acest lucru. Carol I i-ar fi răspuns: „Îţi dau voie dacă pui monedele pe cant“.