Spre manual, birjar!

Dan LUNGU
Publicat în Dilema Veche nr. 110 din 2 Mar 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Problema succesului, atît cît este ea tratată în sociologia culturii (destul de puţin!), este trecută în general la capitolul "receptare". Succesul este considerat o formă a receptării şi este strîns legat de noţiunea de "public". Dar cum de ani buni în ştiinţele sociale nu se mai vorbeşte de "cultură", ci de culturi şi, de dată mai recentă, nu se mai discută de "public", ci de "publicuri", schemele teoretice în care poate fi tratată chestiunea succesului cultural se multiplică în manieră deconcertantă. "Succesul" devine o cutie conceptuală tot mai încăpătoare, în care putem găsi cele mai dispersate situaţii. De aceea cred că este mai util să pornim de la modul în care gîndesc succesul anumite categorii de persoane în situaţii concrete şi relativ omogene. De la modul în care este definit practic. De pildă, am auzit mulţi editori aducînd în discuţie "succesul de stimă" şi "succesul de piaţă" al cărţilor/autorilor, primul măsurîndu-se prin numărul de cronici favorabile sau premii ale breslei, iar celălalt prin numărul de cărţi vîndute. Fără îndoială, pînă la urmă ajungem tot la public(uri). Succesul de stimă înseamnă cucerirea unui public restrîns, dar format din cunoscători; un public a cărui opinie este importantă în cîmpul literar restrîns şi care este aducător de prestigiu. Succesul de piaţă înseamnă acces la marele public şi îndeplinirea prioritară a funcţiei economice a editurii. Prin tensiunea dintre publicul restrîns, de cunoscători, şi marele public, dintre cultural şi economic, ajungem imediat la chestiunea definirii valorii literare, la autonomia estetică şi la teoriile lui Bourdieu în materie. Nu insist. Aş vrea să spun doar că în România editurile funcţionează, în cea mai bună parte, după o schemă a pieţei gîndită de modernitate. Şi la asta nu contribuie atît mentalitatea managerilor, care ar lua-o mult înainte, dacă ar fi cazul, ci mai curînd constrîngerile socio-istorice în funcţionarea lumii literare. Modul cum este definită şi validată valoarea literară are o influenţă enormă asupra modului de a gîndi succesul şi asupra modului de organizare a instituţiilor culturale, indiferent dacă sînt de stat sau private. Iar modul cum ne raportăm noi acum la valoarea literară este strîns legat de faptul că prezervarea autonomiei esteticului a fost mult timp, în regimul comunist, instrument de luptă politică. Fixarea pe lungimea de undă a autonomiei esteticului încă mai are - în subtext, prin raportare la trecut - o mare capacitate de legitimare culturală şi socială, care nu ne dă voie să ne raportăm mai dezinhibat la piaţă/public şi, dacă vreţi, nu ne dă voie să democratizăm în mod inteligent succesul. În anii '80, licean fiind, am participat cîţiva ani la rînd la aşa-numitele "tabere de creaţie literară". Erau, de fapt, conferinţe şi ateliere de creaţie; cenacluri şi dezbateri. Animatorii erau tineri optzecişti, astăzi celebri sau doar cunoscuţi. Erau degajaţi şi simpatici, băşcălioşi şi deconstructivişti. Vedeau cu totul altfel literatura decît eram noi obişnuiţi la şcoală. Dar cred că asupra succesului literar nu aveau opinii radical diferite de predecesorii lor. Şi nici nu ştiu dacă se putea gîndi altceva în epocă în materie de succes. De cîteva ori, am interceptat o replică ce m-a luat prin surprindere. În loc de "la revedere", s-a spus "Ciao, şi ne întîlnim în manualele şcolare". Cu varianta "ne întîlnim în istoria literaturii". Ironic, bineînţeles. Într-un anume fel, se definea succesul. Poate era şi o mică frustrare la mijloc, căci generaţiile anterioare fuseseră recunoscute mai repede în mod oficial, intraseră, pentru a legitima succesele regimului în materie de politică culturală, mult mai rapid în manualele şcolare, în timp ce statutul lor de "tineri scriitori" ameninţa să se prelungească îngrijorător de mult. Iar cînd, după '89, unii dintre ei chiar au intrat în manualele şcolare, asta nu s-a făcut fără convulsii. Într-o societate totalitară în care învăţămîntul de douăsprezece clase este obligatoriu şi prezenţa este făcută cu stricteţe (din motive de control social, şi nu din grija pentru educaţie), în care nu există manuale alternative, iar examenele şcolare se bazează, în cea mai bună parte, pe reproducerea conţinutului şi nu pe interpretare, în care mobilitatea socială ascendentă este strîns legată de diploma şcolară obţinută - aşadar, într-o astfel de societate, manualul şcolar înseamnă un loc cu vizibilitate socială maximă. Nici pe departe televiziunea nu se putea lăuda cu atîţia spectatori cîţi cititori aveau manualele şcolare. În aceste condiţii, într-adevăr, prezenţa în manualul de literatură română echivala cu încoronarea unei cariere de succes. Abia după aceea urmau cozile la librărie şi cărţile vîndute pe sub mînă. În România actuală, manualul şcolar şi-a pierdut enorm din prestigiu, dar încă nu e lipsit de interes. Nici ca factor de creştere a notorietăţii, nici ca influenţă asupra pieţei. Asta în timp ce în Franţa, din discuţiile pe care le-am avut cu cîţiva de oameni de cultură, scriitorii nu-şi pun nici o clipă problema posibilei prezenţe într-un manual şcolar. Cel mult pot apărea pe listele de lecturi suplimentare, unde profesorii de literatură au deplina libertate, dar nicidecum nu este considerată o formă de succes. Aspiraţiile lor se îndreaptă către altceva: prezenţa la emisiuni de cultură la televiziune (la Bernard Pivot, pentru culmea succesului) şi găsirea unui regizor (de preferinţă, american) care să le transforme cartea în film. După cum se vede, criteriile succesului sînt variabile. De fapt, ele sînt dependente de căile cele mai uşoare de a ajunge la public(uri). Aşa că au dreptate sociologii să considere "succesul" drept un fenomen al receptării.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.
image
Wall Street-ul Bucureștiului interbelic
În perioada interbelică, pe Wall Street-ul local, existau nu mai puțin de 80 de bănci, dintre care 50 erau cu dotări la standarde moderne, desfășurându-și activitățile în adevărate opere arhitectonice, care rivalizau cu City-urile marilor capitale europene.