- argument -

Capitalismul nu are presă bună. I se pun în cîrcă o grămadă de neajunsuri. Cine e de vină că ratele cresc, cresc neîncetat, transformîndu-ne în sclavii băncilor? Capitalismul, bineînţeles. Cine e de vină că pensia nu mai ajunge nici pentru medicamente? Capitalismul, desigur. Cine e de vină pentru toate inegalităţile sociale din lumea de azi (n-are rost să le enumăr pe toate)? Capitalismul, bată-l vina! Cînd n-ai bani, dai vina pe sistem, pe sistemul ăsta din care doar cîţiva, foarte puţini, cîştigă, în vreme ce majoritatea iese în pagubă. Această atitudine, rezultat al frustrărilor, e de înţeles dacă ne gîndim că în România capitalismul şi-a scos colţii înainte să ne arate zăhărelul. Sîntem datori vînduţi înainte să ne fi bucurat cu adevărat de beneficiile libertăţii pieţei. Dincolo de această realitate brutală şi imediată, imaginea capitalismului nu are cum să fie mai bună decît figura capitaliştilor înşişi. În zorii democraţiei şi-ai libertăţii, nişte foşti s-au trezit înaintea celorlalţi şi cunoscînd resursele şi resorturile s-au îmbogăţit, devenind apoi vaşnici agenţi de promovare ai liberalismului. Poate că n-au făcut nimic ilegal, dar au ştiut să speculeze momentul; au avut un start bun. Din perspectivă capitalistă, nu e nimic greşit în asta. Pentru că sistemul în sine e bazat pe speculaţie: piaţa cere mere? Speculăm nevoia de mere şi vindem scump. E nevoie de bani? Dăm bani cu împrumut şi obţinem profit din dobîndă. E nevoie de bani mulţi? Dăm şi mai mulţi şi, investind, obţinem dividende. Etc. Dincolo însă de sectorul productiv există un soi de economie paralelă în care banii circulă, neştiuţi, după legi numai de ei ştiute, dintr-un cont în altul – şi aduc profit. „Capitalismul speculativ“ începe în această zonă nebuloasă a paradisurilor fiscale, trece prin Forex – piaţa tranzacţiilor valutare, pe la bursele unde nici măcar nu se mai ştie exact ce anume se vinde şi de ce preţul fluctuează halucinant de la un minut la altul, prin băncile ale căror dobînzi se ajustează din mers, prin conturile firmelor mari care-şi vînd şi cumpără active doar pentru a-şi mări cifrele de afaceri... În aceste cazuri, „speculativ“ capătă o conotaţie negativă, căci „speculaţii“ lucrează cumva pe şest, la limita legii şi forţînd sistemul. 

Pînă la urmă, capitalismul nu poate fi decît speculativ – el se bazează pe un joc al cererii şi al ofertei, iar concurenţa e unica regulă a acestui joc. La fel ca democraţia, e cel mai bun dintre sistemele posibile. Pînă descoperim altul mai bun, speculaţi, speculaţi!