N-am ştiut pînă de curînd de James Lovelock. Am citit, de cînd cu tsunami şi încălzirea globală despre managementul riscului şi despre cele 4 riscuri care s-au adăugat celor 12 deja existente, pentru planeta noastră. Cînd deschid din interes sociologic canalul OTV şi văd preocupările egoiste şi minuscule ale oamenilor şi mă întorc la James Lovelock, mă gîndesc că totul este pierdut şi-ţi trebuie o mare doză de optimism ca să aştepţi ca o spaimă viscerală de specie să mobilizeze lumea să depăşească grija de sine.Despre James Lovelock, Ian Irvine de la The Independent scrie că este "unul dintre cei mai faimoşi oameni de ştiinţă ai planetei şi unul dintre creatorii conştiinţei noastre actuale privind mediul înconjurător". Tot de la The Independent, Michael McCarthy scrie că James Lovelock este "omul care a conceput primul un mod pe de-a-ntregul nou de a privi viaţa pe Pămînt, de la Charles Darwin încoace". El a scris imens, a participat la discuţiile cele mai grave despre destinul speciei noastre şi a creat Ipoteza Gaia, astăzi devenită Teoria Gaia. În septembrie 2005, Prospect Magazine l-a numit unul dintre cei 100 de intelectuali care se ocupă de probleme globale, cei mai importanţi din lume. Este suficientă această carte de vizită pentru a-i da crezare şi a-l citi? Cred că da. Desigur că ceea ce susţine James Lovelock în cartea sa Răzbunarea Gaiei, al cărei subtitlu conţine expresia înfricoşătoare de "Cum mai putem noi salva umanitatea", nu te poate lăsa să dormi prea liniştit noaptea. Dar ce este Gaia?Totul a început cu o plimbarePe la sfîrşitul anilor 1960, James Lovelock se plimba cu un vecin şi prieten, vorbind despre viaţa pe alte planete - imposibilă - şi cea de pe Pămînt. Toată discuţia avea rotunjime, ca atunci cînd un bun interlocutor te inspiră să-ţi limpezeşti şi ordonezi gîndurile şi astfel ideaţia a luat forma unui punct de vedere bine structurat, cînd prietenul lui i-a sugerat ca acestei construcţii teoretice să-i pună numele Gaia. Lovelock mărturiseşte că nu prea ştia ce-i aia Gaia, nu-i cunoştea biografia de zeiţă greacă. Acum - ne spune el - noi ştim că marele sistem pămîntesc, Gaia, se comportă ca alte zeiţe mitice, Khali şi Nemesis; ea acţionează ca o mamă care ne hrăneşte, dar care este şi aprig crudă cu cei care îi depăşesc limitele, chiar dacă ei sînt propriile progenituri.Spaimele noastre sînt ca modaDacă ar fi să gîndim serios la ce spune Lovelock, ne-am da seama că aşa cum în modă sau în comportament găsim că unii sînt provinciali, la fel sîntem şi noi cînd ne referim la spaimele noastre. Desigur că există spaime globale, colective, aşa cum există şi spaime care ţin de o anume geografie locală. Cum interdependenţa pe planetă nu mai poate fi ignorată sau minimalizată, unele spaime ne privesc pe toţi. Numai că Lovelock ne spune că fie pentru că globaliştii gravi ai ştiinţei nu au ajuns la consensuri, fie pentru că soluţiile lor, chiar diferite fiind, au fiecare cîte ceva pozitiv şi negativ în consecinţele lor, fie că nu există o pop-conştiinţă care să ajute la solidaritate, la decentrarea de la spaimele individuale către cele colective, fie că informaţia mediatizată este cam alături de drum, lucrurile nu stau cum trebuie, încă. Iată, de pildă, raportul Harris Interactive 2004 care se referă la ce-i îngrijorează pe unii europeni şi pe americani. Lovelock l-ar privi cu rezerve şi întristare. Ar spune probabil că grijile acestora, care vin din capul lor, nu sînt cele care ar trebui să-i neliniştească. Undeva, mai sus, stă Marea Grijă. Trei sînt pentru respondenţii europeni şi americani - sondajul a avut reprezentativitate naţională - provocările globale cele mai importante: încălzirea globală, fanatismul religios şi terorismul. Mai există însă şi costul ridicat al vieţii, sărăcia, şomajul, sistemul de sănătate şi cel de pensii şi imigraţia. Oamenilor le e frică mult mai puţin de viruşi şi pandemii sau epidemii naţionale. Cei mai speriaţi sînt francezii. Să fi oare ei mai conştienţi de pericolele care ne pasc, mai informaţi, mai sensibili decît ceilalţi europeni incluşi în sondaj, italieni, spanioli, britanici şi germani, şi chiar decît americanii? În acord cu Lovelock, scientiştii globalişti ne îndeamnă să privim altfel spaimele noastre şi să le plasăm unde trebuie, în realitatea cea mai adevărată: Gaia va supravieţui într-o formă sau alta. Dar noi? Aceasta este întrebarea pe care trebuie să ne-o punem, pentru că uităm că stilul de viaţă al omului de astăzi, indiferent unde trăieşte el, este cel mai mare pericol pentru noi toţi.Poftele noastre nesăbuite şi "binefăcătorul din piele"Este simplu de înţeles ce înseamnă poftele noastre nesăbuite. "Binefăcătorul din piele" este denumirea pe care Ilf şi Petrov o dau portofelului. Vor exista mereu oameni bogaţi care să se pună la adăpostul banilor, care vor avea privilegii privind modul de viaţă: ei vor mînca "ceva mai ceva decît ceva" şi vor fi îngrijiţi mai bine ca alţii. Ştim bine că sănătatea costă şi că, dacă n-ai bani, n-ai dinţi, n-ai păr, n-ai nimic. Dar dacă ai bani, poţi avea mai multe maşini care-ţi vor micşora speranţa de viaţă, cu toţi banii pe care-i ai. Sănătatea publică e una, şi sănătatea altora e altceva.Mai ştim că luxul a devenit o necesitate pentru unii, că încălzirea locuinţelor se face nesăbuit, că transportul privat pare o reuşită socială etc., dar că toate acestea ameninţă lumea şi pe fiecare în parte. Încă nu realizăm înţelesul practic al acestor informaţii.Tragedia lui NapoleonAvem nevoie de un sistem etic în care lumea naturală să aibă valoare nu pentru binele nostru, al umanităţii - Gaia nu este o vacă de muls -, ci pentru ea însăşi. Lovelock foloseşte o comparaţie pentru a demonstra acest lucru. Omenirea repetă tragedia lui Napoleon atunci cînd avansa spre Moscova, în 1812. Cînd a ajuns în Rusia, el a mers prea departe. Rezervele lui erau epuizate cînd s-a confruntat cu - după expresia lui Lovelock - "forţele irezistibile comandate de generalul Iarnă". Calitatea de general înţelept este cea de a organiza o retragere cu succes. Acest lucru este foarte greu, atunci se vede cît de genial eşti. Cînd este vorba despre planeta noastră, nu de o victorie avem nevoie, ci de o retragere inteligentă de la folosirea inadecvată a tehnologiei. Ca şi Napoleon, noi avem de făcut paşi înapoi. Dar avem prea multe guri de hrănit, iar resursele noastre scad văzînd cu ochii. Avem nevoie de un simţ al adevăratului şi realului pericol care ar trebui să ne mobilizeze spontan pentru o retragere către o lume în care să trăim în armonie cu Gaia. Ar trebui să avem acest instinct.Spaimele alături de drum şi contagiunea socialăEste oare eronată percepţia riscului din cauza mediatizării superficiale, a ignoranţei, educaţiei insuficiente sau inexistente, a uşurinţei cu care preluăm unii de la alţii frici bine constituite, dar adesea disproporţionate sau chiar imaginare? Eroarea apare din cauza suspiciunii şi a lipsei de încredere în publicitate sau din cauza mesajelor contradictorii? Toţi ne spun că le pasă de noi. Danone ne asigură că-i pasă şi nu ne-ar face una ca asta, adică să ne păcălească pe noi, consumatorii. Magazinele sînt pline de "porcării", spun adesea francezii. La noi există entuziasme şi modelele se succed. Oamenii îşi fac Feng shui în casă, femeile merg la saloane cu pietricele etc. Fiecare pleacă urechea la ceva care "face bine" sau la ceva care ameninţă. Peste mine a trecut frica de Cernobîl, de puii cu hormoni care înfloreau sînii la copii, înainte de vîrstă, la fete şi chiar şi la băieţi, E-urile, aviara etc. Televizorul ne înregimentează şi la spaime, şi la distracţii. A lua în braţe necritic neadevărurile medicinei new age este periculos. De pildă, dorinţa de hrană organică, de alimente produse fără aditivi nenaturali ai fertilizării chimice sau ai pesticidelor este un răspuns dat exceselor agriculturii de azi. Dar scoicile aduse de peste mări şi ţări sau fructele exotice sau fructele altora pe masa altora nu sînt şi ele nişte afaceri?Steagul anti-ştiinţă flutură în toate magazinele şi la atîtea emisiuni de televiziune. Problema este că nu putem folosi decît jumătate din pămîntul planetei, pentru ferme; dacă am dori mai mult, este pusă în pericol sănătatea planetei. A noastră vine după ea. Nu înaintea ei.Confortul nostru este autodistructiv. Pentru că vrem răcoare vara şi cald iarna, pentru că vrem vacanţe cît mai departe de casă - criteriul depărtării este esenţial pentru a impresiona -, pentru că vrem avioane aşa cum vrem maşini. Ne ciulim urechile însă la spaime minore, chiar imaginare, cum este cea a cancerului dat de telefoanele mobile, de pesticide şi cel mai mult de energia nucleară. "Frica de Diavol şi spaima de focul iadului din trecut sînt plasate astăzi în frica de cancer", susţine Lovelock. "Dacă vom supravieţui tragediei încălzirii globale, istoricii vor privi înapoi şi vor vedea că una dintre cele mai mari erori ale noastre a fost frica de cancer... Oamenii s-au convins că radiaţiile şi chimicalele stau în faţa imortalităţii lor personale. Am fost amuzat să aud o americană inteligentă şi matură spunînd că speranţa de viaţă a omului este de peste o sută de ani. Ea credea adevărul literal al Vechiului Testament..."Există superstiţii comune, extraordinare, dar nimeni nu plasează frica unde trebuie: schimbarea globală este de departe cea mai mare ameninţare la adresa noastră. Puţini ştiu că oxigenul din aer este carcinogenul dominant al mediului înconjurător, dar mulţi sînt convinşi de neadevărul că majoritatea cazurilor de cancer sînt o consecinţă evitabilă a poluării şi există chiar o inflaţie de articole care susţin această falsă credinţă.Demonizarea energiei nucleare este deja un lucru bine stabilit, iar frica a intrat adînc în minţile oamenilor şi stă acolo bine instalată. Asocierea între "nuclear" şi "moarte" există prin propagandă şi publicitate eronată. Nimeni nu spune că cei care lucrează în uzinele nucleare trăiesc mai mult decît restul populaţiei. Nici că aerosolul din ploile acide s-a dovedit o cură parţială pentru încălzirea globală, salvînd nişte vieţi în canicula din 2003. Nu se moare din prea multă mîncare, ci din lipsă de mişcare. Cîţi copii mai merg pe jos la şcoală şi cîţi mai ştiu cum cîntă cucul - se întreabă Lovelock. Părinţii îi instalează la hotel, îi depun în faţa televizorului şi încearcă cu degetul dacă piscina este bine încălzită, dacă merg "aercondiţionalele", că doar au plătit "all inclusive".Există, fără îndoială, tot felul de mode în stilul de viaţă, despre ce trebuie să ştim şi de ce anume trebuie să ne ferim. Nu a apărut nevoia de a-i învăţa pe copii ceva mai preţios decît ecuaţiile şi limbile străine. Şcoala şi părinţii nu au nimic de-a face cu ce ne paşte, altfel am recunoaşte că românul nu-i frate cu codrul - vezi inundaţiile -, dar iarba a devenit soră cu sticla de plastic.