Somnambulul

Ioan MAXIM
Publicat în Dilema Veche nr. 778 din 17-23 ianuarie 2019
Somnambulul jpeg

Fratele meu e somnambul. Se trezește noaptea și face lucruri inexplicabile. Ia plapuma de pe pat și o duce pe masa din bucătărie. Vorbește într-o limbă nouă, pe care doar el o înțelege. Se încalță și vrea să plece. Vede oameni după draperii, ascunși după dulapuri sau care stau drepți, în mijlocul încăperii. Se sperie, rîde, se enervează și adoarme la loc. Somnul lui e plin de surprize, prins undeva între realitate și irealitate, o a treia dimensiune accesibilă doar somnambulilor, o lume moale în care intri brusc și ieși la fel, la capătul căreia poți să cazi pentru că vei cădea mereu în pat. Știu asta pentru că somnambulismul e o trăsătură de familie.

Somnambulii sînt siguri pe ei, deși pășesc pe teritorii necunoscute. Cînd se dau jos din pat în mijlocul nopții, cu ochii larg deschiși, știu unde se află – forma lucrurilor din jur le e familiară, însă aerul e mai dens. Mintea stîrnește furtuni de nisip acolo unde nu există nisip și umple noaptea de praf roșu. Văzuți pe ferestrele apartamentelor în care locuiesc, somnambulii nu au mîinile întinse ca în poveștile pentru copii. Mîinile lor atîrnă pe lîngă corpurile albe, uneori ridică lucruri, uneori gesticulează, uneori cîntă la instrumente imaginare. Tot ce pare de neînțeles din exterior, pentru cel care i privește, are logică în lumea prinsă între somn și nesomn. Lăsați somnambulii să trăiască. Nu trebuie să le spuneți în fiecare dimineață: „Iar te-ai trezit azi noapte“.

Spre deosebire de fratele meu, eu sînt un somnambul liniștit. Majoritatea episoadelor nu mă ridică din pat. Vorbesc, strig oameni pe nume, gesticulez și mă uit la puncte fixe pe perete. Uneori, îmi amintesc. Îți trebuie multă forță ca să umbli în somn. Unele vise pe care le am sînt atît de intense încît mă aruncă în picioare, corpul meu trece ca printr-un perete de hîrtie, și uite mă, sînt și treaz, dar și dorm. Ușa e descuiată, sînt sigur, și trebuie să mă duc să o încui, și sus, și jos, trebuie să mă uit pe geam, trebuie să deschid ușa de la dulap, trebuie să aprind lumina în bucătărie, să o sting, să o aprind din nou. Da, am văzut că e cineva pe canapea, dar nici astăzi nu vreau să vorbesc cu el. O să beau o gură de apă și atunci mă trezesc, apa e realul, e tîrziu și o să merg înapoi în pat. Ce liniște e noaptea, și totuși.

Creierul nostru adoarme pe bucăți, și asta poate fi o explicație. Dar nu e nimic sigur. Somnambulismul e o boală, dar, de cele mai multe ori, una inofensivă. In extremis, unii somnambuli conduc mașini, se aruncă pe geam (acum cîțiva ani, o turistă a căzut de la geamul hotelului spaniol în care se afla), fac sex sau mănîncă. Alții folosesc boala ca scuză pentru crimă (un englez și-a omorît nevasta în somn pentru că a visat că intrase cineva peste ei în casă – în vis el omora un agresor care voia să-i omoare nevasta; a fost declarat nevinovat) sau ca metodă de a și face cunoscute dorințele (în romanul Casa somnului, de Jonathan Coe, un băiețel repetă în somn că-și dorește o bicicletă, convingîndu-și astfel părinții să i-o cumpere). Nimic nu e cum pare cînd vine vorba de somnambulism. Lady Macbeth a lui Shakespeare e una dintre cele mai cunoscute somnambule ale literaturii. Delirul ei prins în somn-nesomn vine dintr-un copleșitor sentiment de vină. Am o prietenă ale cărei episoade de somnambulism au încetat cînd s-a mutat din casa părinților. De cele mai multe ori, prin somn, voia să descuie ușa și să plece. Somnambulismul meu vine din frică.

Noaptea are un mod ciudat de-a scoate lucrurile la lumină. Acolo stă pitit, în vise, tot ce nu vrem să mai vedem cu ochii deschiși. Dar cînd creierul și corpul nu mai pot ascunde, atunci ne trezim noi, somnambulii, cu temerile noastre, speriați sau excitați, pregătiți pentru orice. Și tot ce vrem e să nu ne trezești. Poate ne-om trezi, cîndva, singuri. 

Ioan Maxim este manager cultural.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.