Socluri prea înalte

Rozana MIHALACHE
Publicat în Dilema Veche nr. 896 din 10 - 16 iunie 2021
Socluri prea înalte jpeg

„Să nu-ţi faci chip cioplit!”

(și atunci omul a trișat și a inventat oglinda)

După ce m-a născut, mama a căzut într-o adorație bolnăvicioasă față de mine. Am realizat destul de tîrziu că ruperea cordonului ombilical nu s-a produs decît în momentul în care am aruncat acel pumn de țărînă peste coșciugul ei, cu un deceniu în urmă, de un 8 Martie, tîrîndu-mă apoi prin cimitirul plin de noroi, evitînd să calc mormintele, precum un cal rănit care simțea freamătul morților sub copite.

Mă iubea atît de mult mama, că nu a știut niciodată să mi-o arate. Îmi construia socluri înalte, înalte de tot, astfel încît statuia mea se vedea din ce în ce mai mică și nu se ridica niciodată la așteptările ei. Iar eu am crescut fiindu-mi constant foame de tandrețe și frică de felul în care mă oglindeam în ochii mamei mele.

Fetița speriată și plină de lipituri din mine nu a recunoscut-o niciodată pe ființa întreagă din pupilele ei. Fetița speriată din mine încă adoarme îmbrățișîndu-se, încă e terifiată de eșec. Fetița speriată din mine încă e convinsă că doar iubirea îi poate confirma existența, că doar atunci cînd e iubită e văzută cu adevărat.

Singura dată cînd am fost la psiholog, m-a întrebat de ce mă pun pe mine pe ultimul loc în relație cu ceilalți. Și aceea a fost ultima ședință.

Evit în continuare să-mi răspund la întrebare. E un handicap pe care mi-l asum. Deși pe Dumnezeu l-am găsit cam rar și doar în locuri înalte, în biserici cocoțate pe munți, deasupra mării, se pare că sînt totuși o creștină bună.

Bărbații mei pot confirma că îmi iubesc aproapele mai mult ca pe mine însumi. Că în prezența dragostei îmi anulez existența, că Erosul devine mai puternic decît Agape, forma de iubire la care tind, cea care mi-ar aduce echilibrul dorit, de altfel și echilibrul unei femei care se dorește intelectuală. Însă la rîndul meu, urmînd exemplul matern, construiesc socluri înalte, foarte înalte, pentru monumentele iubiților mei.

Greșeala e mai veche decît timpul. La fel și riscul de a ne îneca în adorația propriei imagini – sau acest risc e cel puțin la fel de vechi precum Partenonul.

Selfie-urile, conturile de Instagram și așa-zișii influencer-i care promovează cultul personalității, cărțile goale de conținut despre self-anything, prezentatoarele de știri îmbrăcate ca pentru un show la circ, fotografiile retușate din revistele de modă, reclamele la cremele antirid și toată sufocanta „civilizație a spectacolului” nu par a fi altceva decît reflexii ale iubirii de sine.

Dar autoportretele lui Van Gogh? Nu, nu vă temeți, nu vom intra în tema „arta e subiectivă”. A fost doar o ușoară deraiere.

Ne întoarcem la iubirea de sine. La necesitatea ei. (?)

Dacă nu te iubești pe tine, nu te cunoști pe tine. Dacă nu te cunoști pe tine, cum poți cunoaște, cum poți iubi pe altcineva?

E o mantră în discuțiile dintre prieteni. E musai pe canapeaua psihologului. E o întrebare pe care toți oamenii cu inima defectă și-o adresează inevitabil.

Pe măsură ce înaintez în vîrstă, îmi dau seama că nu am o relație îngrozitoare cu mine, că îmi place propria-mi companie, că mă împac cu ridurile noi și cu forța gravitațională, deși evit în continuare să-mi cumpăr sutiene. E iubire de sine, de fapt?

Dar toate fotografiile pe care le postez pe rețelele sociale?

Devin ceea ce nu mi-am dorit niciodată să fiu: propriul meu idol?

Dar faptul că mi-e cel mai comod să scriu raportîndu-mă la mine, la experiențele personale, ascunzîndu-mă sub pretextul că așa evit impostura?

Aceasta nu este tot o formă de idolatrie?

Și, de fapt, cînd este dăunătoare idolatria?

Cînd narcisismul se reduce doar la sociopatie?

Care e limita?

Există o graniță invizibilă care pe unii îi atrage și pe unii îi ține la distanță?

Cînd iubirea de sine este o binecuvîntare?

Cînd idolii sînt buni?

Oare voi găsi vreodată răspunsurile de care am nevoie?

Îmi amintesc des de un moment din copilărie. Aveam în jur de trei ani și tata m-a pus pe gîtul calului nostru, Gică. Nu aveam șa. L-am apucat pe Gică de coamă și el a făcut cîțiva pași cu mine agățată de corpul lui, agățată de perfecțiunea întruchipată. Eram atît de fericită, că l-am îmbrățișat și mai tare și i-am pus palmele pe ochi. Atunci Gică s-a oprit și și-a scuturat ușor capul. Cred că tata s-a speriat mai mult decît mine. M-a dat jos de pe cal. Nu țin minte cu ce eram îmbrăcată. Nu țin minte cum mirosea afară. Sau ce anotimp era.

Am în nări doar mirosul animalului, iar dacă închid ochii încă simt pe piele pielea lui și senzația că tatăl meu, atunci cînd m-a urcat pe cal, a fost un zeu.

Pentru că, în acel moment, tatăl meu chiar a fost un zeu.

Poate e cea mai frumoasă amintire pe care o am cu el și, tot așa, odată cu trecerea timpului, estompează celelalte un milion de amintiri urîte.

Restul sînt întrebări și chipuri cioplite în formă de oglindă.

„Azi am să-ncrestez în grindă –

Jos din cui acum, oglindă!

Mama-i dusă-n sat! Cu dorul

Azi e singur puişorul,

Şi-am închis uşa la tindă

Cu zăvorul.”

(George Coșbuc – „La oglindă“)

Rozana Mihalache este poetă.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.