Sinucigașii fericiți

Publicat în Dilema Veche nr. 826 din 19 decembrie 2019 - 2 ianuarie 2020
Frica lui Putin jpeg

Oare oamenii se sinucid, atunci cînd o fac, de prea mult bine sau de prea mult rău? O fac fiindcă sînt prea fericiți sau, dimpotrivă, foarte nefericiți? Întrebarea nu-i chiar atît de absurdă cum vi s-ar părea la prima vedere. Căci iată ce aflăm: pe de o parte, potrivit cu unele studii ONU, care clasifică țările lumii sub raportul „fericirii“, țările nordice ocupă primele locuri în această privință. Pe de alta, tot ele sînt și primele la capitolul sinucideri. În 2018, Finlanda ocupa locul întîi într-o astfel de ierarhizare a fericiților, dar și printre primele locuri la capitolul sinucideri. Ceva asemănător și în Norvegia sau Danemarca. Dimpotrivă, în țări mult mai puțin fericite după indexul în cauză, precum Italia sau Grecia, rata sinuciderilor este mult mai mică.

Clasamentul fericiților se face, aflăm, printr-un mix de indicatori, de tip PIB pe cap de locuitor, diferențe sociale și economice, asistență socială, situația corupției, siguranța personală, eficiența serviciilor publice, perspective profesionale, educație etc. Poți să spui că nu sînt importanți acești indicatori ori, invers, că mizeria, inegalitățile flagrante și corupția te fericesc? Nu poți. Și atunci? De ce totuși, proporțional, se sinucid atîția finlandezi sau norvegieni? Poate că, precum unii asceți budiști, ei consideră că au o viață atît de împlinită și de perfectă încît orice continuare a ei n-ar face-o decît să se altereze, fizic și sufletește. Ce-ți mai poți dori după o viață finlandeză ocrotită și certă sub toate privințele? Mai nimic, de unde și gestul suprem de a te despărți de lume la fel de simplu și calm ca și de ultima saună.

Din păcate, lucrurile nu stau așa, dovadă că sinuciderile cele mai numeroase sînt printre adolescenți și cei tineri, adică printre oameni care n-au cum fi împliniți.

De fapt, nu oamenii pur și simplu nefericiți sau prea puțin fericiți se sinucid (majoritatea populației s-ar sinucide în acest caz), ci numai cei deznădăjduiți. Nu nefericirea, ci deznădejdea – adică golirea vieții de orice sens – este poarta spre sinucidere, pe care unii o trec. Or, mediteraneenii poate că nu sînt atît de fericiți după index în raport cu scandinavii, dar cad pesemne mai rar pradă deznădejdii: cum să fii deznădăjduit, la urma urmelor, cu lumina generoasă a Sudului, cu albastrul incredibil al Mediteranei, cu frumusețea ce-ți taie răsuflarea a peisajului natural și uman deopotrivă, chiar și cu savoarea mîncării din aceste locuri? Viața n-o fi chiar fericită în „țara unde înfloresc lămîii“, vorba lui Goethe, dar e frumoasă de tot! Apoi, dacă sinucigașii potențiali sînt singuraticii, cum să rămîi singur mai multă vreme în mijlocul indiscreției generalizate, calde și gălăgioase din ținuturile meridionale?

E curios cum cercetătorii redescoperă în zilele noastre lucruri care se cunoșteau de mult, ba chiar făceau obiectul unor povestioare edificatoare. Nu-i arătase Solon atenianul bogatului  rege Cresus cît de vană era fericirea bazată pe acumulări și avuții cu care acesta se împăuna, ca azi țările scandinave cu PIB-ul? Să fie lucrurile diferite la nivelul colectiv decît la cel individual? Nu știu.

Fericirea, credeau cei vechi, era în exclusivitate un dar al zeilor, pe cît de neprețuit, pe atît de rar și capricios, și de care omul nu era responsabil. În schimb, curajul de a înfrunta nenorocirile și adversitățile sorții țineau de om și tocmai victoria asupra lor făcea măreția acestuia. Heracle fusese unul dintre cei mai nefericiți oameni, fiindcă, într-un acces de nebunie trimis de Hera, își ucisese soția și copiii. Dar nu se sinucisese din această cauză disperat, ci cu curaj și tărie de caracter ispășise crima involuntară prin „muncile“ sale, distrugînd monștrii care făceau cumplită viața oamenilor. Iar dacă coborîse de bunăvoie în ținutul umbrelor, n-o făcuse ca să rămînă, ci ca să-l aducă de acolo pe Cerber. În general, eroii sînt aproape întotdeauna nefericiți, dar niciodată deznădăjduiți. Iar fericiți devin tot ei, dar abia după moarte, cînd, drept răsplată pentru virtuți și în compensație pentru suferințe, sînt admiși în Cîmpiile Elizee.

Există, ce-i drept, în mitologia greacă și una-două figuri de fericiți în timpul vieții. De exemplu, Philemon și Baucis, cei doi soți sărmani, care împărțiseră puținul pe care-l aveau cu Zeus, aflat în exil pe pămînt și alungat de ceilalți oameni. Zeus îi răsplătise cu un fel de fericire stranie pe care unii cinici ar privi-o cu îndoială. Într-adevăr, în termenii cantitativi de azi, scorul fericirii lor era modest bine: PIB-ul de pe capul lor personal era foarte mic, erau cu siguranță analfabeți, asigurări sociale și de sănătate n-aveau, erau marginalizați (locuiau într-o colibă la marginea unui sat), n-aveau nici măcar o pensioară. În plus, îl suspectăm pe Philemon de concepții falocrate, iar Baucis era cam exploatată, fiindcă soțul ei n‑o ajuta destul la gospodărie. (Ea îl servise la masă pe Zeus, alergînd tot timpul fără odihnă, în vreme ce soțul stătea la taifas cu musafirul. Ba, în timp ce ea robotea, cei doi nesimțiți se mai și plîngeau de neveste!) Și totuși, drept răsplată pentru ospitalitatea și generozitatea lor, Philemon și Baucis primiseră de la Zeus o fericire de neindexat: după o viață de iubire împreună aveau să moară tot împreună exact în aceeași clipă, astfel încît nici unul, rămînînd singur, să nu poată cădea în deznădejde fie și o clipă.

(apărut în Dilema veche, nr. 787, 21-28 martie 2019)

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.