Şi caii se demodează?

Publicat în Dilema Veche nr. 346 din 30 septembrie - 6 octombrie 2010
Şi caii se demodează? jpeg

- argument -

Cezara a fost prima iapă a bunicului meu de care-mi aduc aminte. Ne născusem în acelaşi an şi pot spune că am crescut, ne-am jucat şi am muncit împreună. Priponitul, înhămatul, ţesălatul, adăpatul iepei au fost cele mai plăcute dintre atribuţiile gospodăreşti ale copilăriei mele. Cezara era singurul animal căruia i se permitea să-şi bage nasul prin hambare, să pască prin grădină sau să-şi vîre capul pe fereastra bucătăriei de vară şi să mănînce resturile de pîine uitate pe masă. Nu te puteai supăra pe iapă! Tot Cezara avea şi rolul de a-l duce acasă pe bunicul suit beat în căruţă de cei cu care petrecuse la cîrciumă după o zi de muncă. Era parte din familie în deplinul înţeles al termenului. La puţină vreme după ce eu mi-am dat disertaţia de master, Cezara a murit de bătrîneţe şi cu toţii am plîns ca la înmormîntarea unuia dintre noi. 

Bunicul a oprit ultima ei mînză, căreia i-a spus Cezărica şi pe care o are şi acum. Pe toţi ceilalţi mînji făcuţi de Cezara de-a lungul anilor bunicul îi vînduse. La un moment dat, jumătate din caii satului ieşiseră din Cezara. Sătenii aşa îi şi ziceau bunicului: Ieparul. Pînă pe la sfîrşitul anilor ’90, încă mai putea fi văzută o adevărată herghelie, pe izlazul comunal. Acum, bunicul abia dacă mai ştie cîţiva oameni în sat care mai au cal. Mînzul de acum doi ani al Cezăricii abia l-a vîndut cu 180 lei în tîrg, la nişte ţigani. Calul nu mai are valoare, nu mai înseamnă mare lucru, pentru că nimeni nu mai munceşte pămîntul cu calul în satul bunicilor mei. Cineva şi-a luat un tractor şi în două zile ară la toţi sătenii, iar fînul şi lemnele se cară acum mai mult cu remorcile. Două zile am tot scris e-mail-uri şi am tot sunat ba pe la Institutul Naţional de Statistică, ba pe la Ministerul de Interne, pentru ca în cele din urmă să aflu că, de fapt, nu se ştie numărul de căruţe înmatriculate din România. 

„Cînd am ales automobilul în locul cailor, la urma urmei, cine ne-a pus să abandonăm un mijloc de locomoţie care se reîncărca în timp ce tu dormeai, genera deşeuri care îngrăşau pămîntul, cînd fluierai alerga la tine şi – minunăţie! – cînd era bătrîn avea singur grijă să dea naştere unui model nou?!“ – se întreba retoric Alessandro Baricco într-un eseu. Ce s-a întîmplat cu calul? La ce ne mai trebuie, la ce-l mai folosim?

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cel mai crud torționar, Nicolae Moromete: „Porc mincinos. În Republica noastră populară, pentru «nimic» nu se capătă mai mult de zece ani!“
Pe unde a trecut, torționarul Nicolae Moromete a semănat teroare, fie că a fost la Aiud, Jilava sau Vacăreşti. Neavând niciun fel de studii, el a fost subiectul unor situații de-a dreptul hilare.
image
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
În ultimii ani, în marile orașe ale României au fost amenajate foarte multe locații dedicate practicării sportului în aer liber. De cele mai multe ori este vorba despre terenuri de fotbal.
image
Admis cu 10 la Automatică. Ionuț Mihăilescu din Caracal a fost singurul decar din 3.500 candidați. A lucrat cot la cot cu bunica exerciții și probleme
Un elev de clasa a XII-a din județul Olt este deja admis la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, cu media 10. Bunica sa a jucat un rol determinant.

HIstoria.ro

image
Olimpia, cel mai tânăr muzeu al ţării
Primul muzeu din România dedicat istoriei sportului și turismului montan a fost deschis la Brașov, în an olimpic, la „Olimpia”, în fostul sediu al Reuniunii de patinaj, clădire construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, restaurată de Muzeul Județean de Istorie Brașov.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.