Shepherd’s Bush Station şi domnul Vasile

Lucia TOADER
Publicat în Dilema Veche nr. 311 din 28 ianuarie - 3 februarie 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Ştiam sigur că îmi doream să rămîn acolo. Poate că intuiţia ofiţerului de la secţia consulară a funcţionat pe deplin cînd, fără nici un temei, mi-a refuzat viza de Anglia, după ce aşteptasem mai bine de 48 de ore în faţa ambasadei şi a ghişeului la care urma să dau interviu.

Se întîmpla cu cinci ani în urmă. Listele întocmite cu grijă, seara, pe trunchiul copacului din Str. Jules Michelet, erau citite apăsat şi mocnit dimineaţa de către un angajat al ambasadei, iar noi, religios de cuminţi, păşeam atenţi, struniţi cu dispreţ, într-o încăpere strîmtă unde trebuia să aşteptăm şi să tăcem. Şi eu am tăcut îndelung – e drept, nici energie nu mai aveam – pînă seara la 7, într-o încăpere neaerisită, pe care nu aveam voie să o părăsesc, fără nici urmă de apă ori mîncare (măsuri de securitate luate în urma atentatelor), cînd, fără argumente, am fost anunţată că viza mi-a fost respinsă. Ar lua mult timp să povestesc demersurile care au urmat pentru obţinerea vizei şi, ca să nu lungesc vorba, după şase luni de zbateri, am primit-o şi am plecat.

Odată ajunsă la Londra, am simţit că e locul unde vreau să trăiesc. Am început să frecventez conştiincios cursurile pentru care eram acolo, bibliotecile, am scormonit mai mult sau mai puţin sistematic străzile, străduţele şi bulevardele Londrei, marile cartiere ori cartierele mărginaşe. Muzeele au fost lăsate la urmă, strategic, pentru perioada mai îndepărtată pe care o gîndeam ca fiind dificilă (proiectam o şedere la Londra de cîteva luni bune, ba chiar de ani). Şi nu m-am ferit să cotrobăi prin magazine. Am categorisit rapid şi ferm drept îndoielnic gustul vestimentar şi culinar al englezilor. Toate vitrinele mă oripilau, toată mîncarea îmi dădea bătăi de cap. Nu mi-am pierdut însă bucuria traiului, căci am trecut cu aplomb la bucătăria indiană, libaneză, chineză. Am deprins obiceiul de a-mi bea dimineaţa cafeaua cu British cake, să ascult BBC 4 şi să învăţ ceva din magazinele healthy food. Mi-am mai propus să mă apuc de sport, îmbibată de sănătatea minorităţii majoritare a celor care făceau jogging pe malul Tamisei. M-am lăsat învăluită de atmosfera de la Covent Garden şi m-am împrietenit cu sirieni, turci, libanezi, palestinieni, evrei de la care cumpăram cartele ieftine de telefon, fructe exotice şi nimicuri alimentare. Îmi era bine. Asta să fi tot fost vreo lună jumătate. Vă mărturisesc însă că toată copilăria am avut cultul Ecaterinei Teodoroiu, cînd mă înconjuram de băieţi, făceam regimente şi duceam lupte imaginare. Cam asta retrăiam în fiecare dimineaţă în metroul luat din staţia Shepherd’s Bush spre Oxford Circus. Îmi simţeam apartenenţa la un regiment, fără camaraderie, care mărşăluia sacadat pe culoarele şi treptele staţiei de metrou. Dacă aş fi făcut greşeala să micşorez ritmul, indiscutabil aş fi blocat cîteva sute de metri din valul de oameni. La amiază se întîmpla acelaşi lucru. În metrou, mi-am permis să urmăresc discret, din curiozitate, oamenii şi să le privesc chipurile. În cea mai mare parte, citeau cărţi de economie, best-seller-uri ori tabloide, alţii, cum prindeau un loc, se relaxau şi aţipeau. Majoritatea, purtători de mp3-uri. Neofensaţi de privirea celuilalt, dar nici zîmbitori la întîlnirea cu ea. Am început să văd muzeele pe care le lăsasem pentru vremuri mai grele şi să citesc cărţile pe care le amînam din acelaşi motiv. Am început să renunţ treptat la mîncărurile exotice şi să dau mult mai mulţi bani pe cartele telefonice. Cursurile se apropiau de sfîrşit. Trimiteam CV-uri pentru joburi, sperînd să primesc răspunsuri nefavorabile pentru a-mi dovedi existenţa unei forţe exterioare, ostile. Păcăleala nu a durat mult, pentru că nu am gustat-o mult. Urma să plec acasă în două săptămîni. Băneşte, eram în cădere liberă. La capitolul cheltuieli reduse, a fost şi decizia de a renunţa la abonamentul de metrou, în favoarea cartelei de bus, gîndind eroic că, indiferent de distanţe, reuşesc să ajung unde trebuie, cu mai puţine ore de somn dimineaţa. Un calcul greşit. Cartierul unde urma să-mi dau examenele era la şapte ore distanţă, cu autobuzul, de Shepherd’s Bush. Suma de bani era acum incompletă şi nu aveam cunoscuţi în Londra de la care să mă pot împrumuta. Singurul lucru pe care puteam să-l fac era să conving funcţionarul de la metrou să-mi schimbe din nou abonamentul de bus.

Dar şi aşa aş fi mai avut nevoie de cîteva lire. Încrezătoare în forţa persuasiunii, m-am dus să-l conving. Adîncită în toate combinaţiile posibile făcute matematic, între Central Line, Piccadilly, Northern şi Metropolitan Line, dădeam funcţionarului soluţii care cădeau precum ne cădeau mîinile şi picioarele în „Maţele înrucişate“, jocul copilăriei noastre. Engleza nu mai avea efectul scontat, underground map devenise o gaură neagră. Obosită, am ridicat capul spre partenerul meu de dialog. Nu era nici blond nordic, nici mulatru ori negru, cum eram obişnuită cu angajaţii de la metrou. N-am ajuns să-l privesc, pentru că ochii mi s-au pironit pe ecusonul din piept pe care era scris: Vasile. Am ţîşnit. Ne-am îmbrăţişat. Domnul Vasile, moldovean din România, plin de doruri de casă, m-a ajutat, mi-a dat cea mai bună soluţie, mi-a cumpărat o cartelă potrivită de metrou, din banii lui. Bucuria noastră s-a revărsat şuvoi încă doar cîteva minute, cînd am fost nevoită să plec. L-am mai căutat pe domnul Vasile şi a treia zi ca să-i înapoiez banii. Fusese mutat la o altă staţie de metrou, iar angajaţii nu se cunoşteau între ei. Ştiam sigur că nu mai voiam să rămîn acolo.

Îmi era dor de acasă.

Lucia Toader este expert, Programul „Burse pentru traducători străini“, ICR.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.