Cuvîntul sună bine, se rostogolește în silabe clare, ca niște trepte care coboară spre o țintă bine garnisită cu voie bună: se-ren-di-pi-ty. E în engleză, limba de bonton de azi, cea în care comunicăm o bună parte din timp. E genul acela de cuvînt pe care îl rostești cu pupilele mărite în fața unei mese la care se află ai tăi prieteni sau cunoscuți ocazionali, toți din elita intelectuală, toți dorind să cunoască afirmarea și să guste din satisfacțiile boemei spirituale.

Serendipity are o aromă de-a dreptul glamour, combină fascinația, misterul, atractivitatea, acționînd ca o vrajă. Aduce cu sine visul descoperirii întîmplătoare, al coincidenței totale, la care simpla ta inspirație te-a condus, deși nici măcar nu o căutai. E acea descoperire ce îți aduce și faimă, și bani, și care afirmă inteligența ta sublimă, arătînd că în cazul tău, și poate numai al tău, acel 99% transpirație nu este neapărat necesar, fiindcă restul de 1% este de o inestimabilă valoare.

Serendipity se scurge pe la lobii urechilor ca un susur de izvor în vîrf de munte, amețind îndrăgostiții cu mireasma îmbătătoare a ozonului și a acelor de brad, cu mîngîierea jucăușă a razei de soare, cu acordurile unei chitare și cu fumul ultimei țigări neinterzise de lumea cea rea.

Serendipity este mai mult decît o promisiune, este o certitudine, este biletul tău către fericire, este tot ce îți trebuie ca să fii recunoscut ca mare om de știință, sau ca investitor de talent, sau ca artist de succes, deși alții nici măcar nu te cataloghează ca atare.

Serendipity nu există.

Era simplu să o iei la nimereală și să dai imediat peste ceva covîrșitor de interesant pe atunci cînd Arhimede sărea ca ars din cadă strigînd „Evrika!“ (sau, mă rog, Eureka!). Și pe vremea cînd lui Newton îi pica în cap legendarul măr, serendipity se-nfiripa precum o realitate palpabilă, spre deosebire de mărul ce ar fi transmis, ipotetic vorbind, un impuls mecanic către capul lui Newton. Pe atunci, cunoașterea era atît de limitată încît era suficient să cauți aproape la întîmplare pentru a găsi ceva.

Astăzi însă, vestea proastă pentru doritorii de serendipity este că știm mult prea multe despre lumea care ne înconjoară și aproape orice coincidență, orice accident, deja s au întîmplat și aduc ceva nou cel mult pentru tine, insignifiantul individ X, nu pentru marea masă de Icși care constituie umanitatea. Că, deh, asta e problema cu lumea asta globală. Nu doar că sîntem mai mulți, dar și comunicăm instantaneu, deținem patente și nu mai ne putem mîndri că sîntem cei mai cei de pe parcela noastră îngustă. Parcela este acum una internaționalizată și intens transnaționalizată, în care cunoașterea este una vastă.

Apoi, pragmatic vorbind, cine ar fi în­tr a­tît de boem încît să arunce banii în vînt? Cum ar fi ca extrem de costisitorul CERN să spere într-un accident, într-o sclipire de moment? Ar însemna ca banii publici să fie cheltuiți sperînd într-o coincidență oarecare. Or, acest lucru poate fi prevenit apelînd la transpirație. Transpirația înseamnă în acest caz cunoaștere, înseamnă a stăpîni ce s-a descoperit deja, a citi ceea ce s-a scris, a produce un design experimental care să te conducă la rezultate. E adevărat că unele din aceste rezultate pot părea întîmplătoare, dar ele sînt simplul rezultat al alegerii atente a condițiilor în care se realizează cercetarea, al pregătirii în acel mod care cîndva se traducea printr-o zicală simplă: „Norocul și-l face omul cu mîna lui“.

Accidentul romantic prin care doi oameni se întîlnesc întîmplător la film, se privesc în ochi și se îndrăgostesc pe loc nu e tocmai un accident. Alegerea filmului indică deja preferințe comune, iar romantismul se desfășoară într-un cadru frumos delimitat, atractiv tocmai prin alegerea aceasta comună, tocmai prin confirmarea simplă că cei doi se pot înțelege, transformată automat în promisiunea că vor fi împreună pe veci sau cel puțin pînă cînd unul dintre ei va identifica un accident mai atractiv…

Cum ar fi ca un manager la un private equity fund (o specie aparte de fond de investiții) să ceară analistului financiar o evaluare a companiei în care vrea să plaseze urgent bani, iar analistul să aleagă la nimereală o hîrtie dintr-un teanc ce include, între altele, un raport despre EBIDTA, niște calcule despre rata marjei comerciale și o declarație 010? Ar fi ca și cum analistul ar spera ca serendipity să îl conducă la succes fără să își bată prea tare capul. (Sau cel puțin așa îmi zice o prietenă ce scrie o carte despre chestii din astea dubioase!) Ar fi ca și cum ai lăsa banii investitorilor pe șansa de a cîștiga la Loto. Evident, oamenii cîștigă la Loto. Iar serendipity este în esență o loterie, unde speranța de a ieși ceva există, dar șansele efective sînt… așa cum sînt ele. Aproape nimic nu este întîmplător în lumea noastră.

Dar acest lucru nu împiedică speranța într-o superdescoperire ieftină. Zeci de spirite înalte se admiră înșirînd cuvinte interesante și speră într-o lovitură subită care să le confirme statutul. Își vor baza argumentele pe grounded theory, adică pe construcția teoriei după cum o arată datele pe care le produci, eti­chetînd drept teluric argumentul că pentru a produce date utile, din care să iasă fie și un ceva „întîmplător“, necăutat, ai nevoie să știi teoria care să te conducă la acele date folositoare.

Este, din păcate, soarta noastră, de a nu ne permite momente în care să sperăm că lucrurile merg de la sine. Dar asta nu ne împiedică să o facem des. În presa sportivă românească am văzut atît de multe știri care nu se confirmă niciodată sau sînt infirmate imediat de toți actorii aparent implicați, încît mă întreb cît de mult serendipity au servit cei ce le produc. Pentru că este pură loterie ceea ce fac acei pretinși jurnaliști. Iei o frîntură de cuvînt, o jumătate de știre neconfirmată și o publici adăugînd o poveste proprie, sperînd că ai nimerit adevărul. Regulile simple îți cer însă altceva, îți impun să ai măcar două surse pentru subiecte ce pot fi controversate sau pot ascunde știri fabricate, intoxicări. Astfel de norme instituționalizate îngrădesc serendipity și obligă la rigoare, la profesionalism. Dar acest proces este unul anevoios, în sensul că necesită mai mult efort, mai multă transpirație.

În știință, este vorba de metodologii riguroase care ghidează cercetarea. Și acestea implică un efort enorm, o transpirație continuă. Mi s-a întîmplat să explic mai multor colegi că cea mai mare parte a muncii pe care o fac este de a pregăti datele pentru analiză, iar cînd ajung la analiza propriu-zisă aceasta se termină brusc, are o pondere aproape nulă în raport cu efortul de documentare conceptuală și cu pregătirea datelor pentru analiză. Unii au ridicat din umeri, explicîndu-mi că astfel ajung la rezultatele așteptate și atunci nu are rost să mai fac analiza. E greu să accepți că azi revoluțiile științifice au loc gradual, că a confirma mici lucruri pe care le dezvolți teoretic este principiul central al oricărei ramuri științifice, fie ea și experimentală. Cum ar fi ca cei de la CERN să spere că iese ceva din reactorul lor dacă pun acolo ingrediente oarecare, doar pentru că ar vrea să nu anticipeze rezultatul?

În fine, mulți speră să elimine munca mizînd pe așa-numitul educated guess, un alt concept simplu, atractiv, sclipitor, parfumat cu accent american, deci de bonton, sau mai degrabă fashionable. Adepți ai educated guess sînt cei care se pricep la toate. Pentru că au impresia, despre domniile lor, că au acumulat suficientă cunoaștere într-un domeniu, tind să extindă această reprezentare asupra tuturor domeniilor. Dacă Leonardo da Vinci deținea cunoașterea universală, de ce nu ar face-o și ei? Ce contează că Leonardo deținea o părticică dintr-o cunoaștere infimă în raport cu ce știm noi azi, ca umanitate? Oamenii cu adevărat sclipitori pot produce non-stop educated guesses. Cam asta fac o bună parte din analiștii pe care îi vezi defilînd pe la televizor. Își dau și ei cu părerea. Fără să se priceapă. Dar sperînd în serendipity.

Eu nu sînt așa sclipitor. Cred în trans­pi­rație. Și sînt convins că trans­pi­ra­ția conduce mereu la descoperiri ce altora li se vor părea în­tîm­plătoare.

Bogdan Voicu este sociolog, membru al Grupului Românesc pentru Studiul Valorilor Sociale (www.romanianvalues.ro).