Sentimentali şi strîngători

Publicat în Dilema Veche nr. 483 din 16-22 mai 2013
Sentimentali şi strîngători jpeg

Nimeni nu trăieşte fără obiecte. Toţi ne surprindem ataşîndu-ne mai mult de unele decît de altele. Sîntem sentimentali şi facem pasiuni pentru te miri ce. Răspunsurile primite la această anchetă stau mărturie:

1. Care e obiectul cel mai drag pe care îl aveţi sau l-aţi avut?
2. Sînteţi genul care strînge lucruri şi se ataşează de ele, sau, din contră, se descotoroseşte uşor de orice?
3. Dacă ar trebui să plecaţi şi aţi putea să luaţi un singur lucru, care ar fi acela?

● Iulia RUGINĂ

regizoare

1. Un sac de dormit pe care mi l-am cumpărat cu toţi banii din prima mea bursă de la facultate. L-am avut, păstrat, cărat cu mine şi îngrijit vreo zece ani, pînă anul trecut, cînd l-am pierdut la o filmare, între mulţi alţi saci de dormit. Încă sper să mă sune cineva şi să-mi spună că l-a găsit.

2. Depinde de obiecte. Mă ataşez de obiectele care îmi amintesc ceva despre mine sau despre oamenii din jur, în diverse etape din viaţa mea. Dacă renunţ la ele, mi se pare că renunţ la o parte din mine. Aşa că le strîng. Sînt multe. Dar mici.

3. Lănţişorul pe care îl am la gît, cu o spirală-infinit din aur alb atîrnată de el. Pentru că orice s-ar întîmpla, el trebuie să rămînă acolo.

● Adina CHILIM-DUMITRIU

avocată

1. Casa noastră.

2. Sînt genul care strînge obiecte şi se descotoroseşte greu de ele.

3. Telefonul (iPhone-ul), în care am poze şi filmuleţe cu băieţii mei.

● Radu DUMITRIU

designer

1. Colecţia de obiecte vechi pe care o avem.

2. Adun obiecte vechi; de obiectele noi scap repede, dacă nu am nevoie de ele.

3. Micul meu topor Fiskars.

● Stela LIE

artistă

1. Multe obiecte au jucat acest rol, pe rînd. O jucărie veche, un inel frumos, iMacul, o cană albă de porţelan, o poşetă, o piatră, o bucată de stofă imprimată.

Dar am patru poze cu mama mea, la 26-27 de ani şi cu mine mică (sub un an) în braţe. Sînt fotografii demodate, mici, alb-negru, şi mi-e greu să mă uit, dar şi să nu mă uit la ele un timp prea îndelungat.

2. Strîng lucruri de cînd mă ştiu. Şi lucruri, şi obiecte de importanţă reală (estetică, istorică), dar şi unele care numai pentru mine contează şi pentru timpul trăit/trecut de mine – amintiri, momente, ce scriam, ce desenam, unde eram, în ce oraş, ce am găsit pe stradă, în pădure, în casa cuiva drag, ambalaje, poşete, dantele şi lucruri de mînă, poze şi imagini din ziare, din reviste din cele mai tîmpite. Strîng mult şi de mult. Aşa că arhivez, clasific, fac ordine. De la o vreme, visul meu este să integrez, să fac o lucrare mare, în care să încapă toată arhiva.

3. Dacă ar trebui să plec de tot, aş lua nişte fotografii cu ai mei. Dacă plec numai pentru o vreme, iau tot nişte fotografii cu ai mei pentru că ştiu că, în orice loc aş sta, încep să strîng imediat în jurul lor. Aşa domesticesc spaţiul în care trebuie să locuiesc, chiar şi o cameră de hotel.

● Alexandrina PANAITE

traducătoare

1. Cred că lucrul la care am ţinut cel mai mult a fost o brăţară lată de argint, luată din Istanbul, pe care, de altfel, încă o mai am, doar că acum n-o mai port atît de des, m-am detaşat puţin de ea. Prima dată am mers la Istanbul în august 2008, invitată la o nuntă de diplomaţi turci, şi m-am îndrăgostit iremediabil de oraş. În încercarea mea de a-l ţine cît mai prezent în amintire, m-am dus cu Lisa, o prietenă nemţoaică, la bazar, să-mi iau o brăţară. Ezitam între două brăţări de argint – una lată, simplă, şi o alta, cu mai multe lanţuri cu perle din loc în loc, mult mai ieftină. Pentru că nu mai aveam bani şi nici la negociat nu sînt foarte talentată, am luat-o în final pe cea mai ieftină, deşi îmi plăcea mai puţin, rămînînd însă cu nostalgia primei brăţări şi cu promisiunea că o să mă întorc eu într-o bună zi, să mă „răzbun“ şi să mi-o cumpăr.

Am stat cu nostalgia ei vreo cîteva luni, pînă am găsit în Bucureşti o brăţară asemă-nătoare, pe care mi-am luat-o şi chiar am purtat-o permanent. Şi, deşi o consideram, chiar după luni de zile, o brăţară „de tranziţie“, şi aşteptam momentul întoarcerii la Istanbul şi al înlocuirii ei cu „cea adevărată“, ajunsese, fără să-mi dau seama, obiectul la care ţineam cel mai mult. Aşa că, în iunie 2009, cînd am venit la Berlin, după un drum epuizant, făcut singură, cu Matizul cu frînele pe spate stricate, am zis că este momentul să dau ceva la care ţin foarte mult, ca mulţumire că am ajuns cu bine, şi am dat brăţara. Am revenit, astfel, la nostalgia cea dintîi, nevindecată, după brăţara din Istanbul. În octombrie 2010, m-am întors la Istanbul, într-o vacanţă de cîteva zile, şi am găsit, în bazar, la un turc care mie mi se părea că era chiar cel de prima dată, o brăţară lată, de argint. I-am spus povestea brăţării, l-am întrebat dacă îşi aminteşte de mine, crezînd în continuare că, totuşi, cu el negociasem, şi în urmă cu doi ani. „No, it wasn’t me, because I never forget a customer“ – m-a asigurat el. „But he looked exactly like you“ – am mai încercat eu să-l conving că totuşi el fusese. „There a lot who look like me...“ Am cumpărat brăţara, m-a invitat la un ceai, în atelier, am mai stat puţin de vorbă şi am plecat. Mulţumită că am brăţara, nemulţumită, totuşi, că am încheiat povestea. O port şi acum, dar mult, mult mai rar decît la început.

2. Sînt o colecţionară prin excelenţă. De la jucării din lemn (în special titirezi), pînă la obiecte găsite pe stradă (linguri, cercei, cărţi de joc), în care încerc să „descifrez“ ce va urma în viaţa mea. Paradoxal, mă şi desprind uşor de lucruri, forţată poate şi de desele mutări care îmi configurează viaţa. Aşa că dau şi mobilă, şi cărţi, şi haine, şi bijuterii. Şi, oricum, nu ţin lucrurile care poartă cu sine o poveste de care, la un moment dat, vreau să mă eliberez.

3. Un titirez. Cred. Poate. Sau, pentru că nu aş fi în stare să aleg, n-aş mai lua nimic.

● Ozana OANCEA

actriţă

1. Un rucsac de laptop (Samsonite), de culoarea nisipului, cumpărat din întîmplare, pe o stradă în şantier din Amsterdam, acum vreo şapte ani. S-a rupt în faţa cinematografului Victoria din Cluj, înainte de premiera Felicia; nu mai pot să-l port, dar aş vrea foarte mult să reuşesc să îl repar.

2. Obiectele se lipesc de mine, vin la mine. Pe multe le păstrez, le găsesc rostul, mă ocup de ele. Altora le caut stăpîn. Pe unele le arunc, după ce m-am chinuit o vreme să le găsesc locul.

3. Laptopul. Cu pozele tuturor obiectelor, cu toate muzicile, şi filmele, şi cărţile în el.

a consemnat Ana Maria SANDU

Foto: L. Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.