Am întrebat trei critici din trei generaţii diferite care sînt, în opinia lor, cele mai bune volume de poezie apărute la noi în ultimii doi-trei ani. Răspunsurile lor pot funcţiona drept recomandări pentru cineva care-ar vrea să citească nişte poezie bună şi nouă, dar nu ştie de unde să înceapă. (L. V.)

Alex GOLDIŞ

Probabil că cea mai bună veste despre poezia recentă e că ea a obligat observatorul vieţii literare să renunţe la catalogările pe generaţii şi pe vîrste creatoare. Dacă acum zece ani fenomenul părea să fie acaparat în totalitate de douămiişti, în calitate de newcomeri, azi nu se mai poate vorbi de un grup monolitic în curs de afirmare. Asta, pe de o parte, pentru că poeţii douămiişti încep să-şi descopere vocea proprie şi nu se mai simt ameninţaţi nici de scriitorii anteriori, nici de cei care vin după. Prin activitatea din cenacluri, cluburi de lectură sau bloguri, Claudiu Komartin, Radu Vancu, Răzvan Ţupa sau Ştefan Manasia încurajează un spirit ecumenic, menit să pună în dialog poetici dintre cele mai diferite. E loc acum, mai mult decît niciodată, şi pentru Nora Iuga, Angela Marinescu sau Ion Mureşan, dar şi pentru val chimic, Stoian G. Bogdan sau M. Niţescu. Pe de altă parte, tinerii nu mai sînt interesaţi să debuteze în grup, de vreme ce există acum mijloace de promovare mult mai eficiente. Oricît ar suna de ciudat, blogurile sau reţelele de socializare contribuie, mai mult decît credem, la afirmarea individuală în poezie. Aşa că n-are rost, revenind la întrebarea dvs., să-mi organizez nici eu topul în funcţie de generaţii şi reputaţii. Voi transcrie pur şi simplu cîteva must-have-uri din ultimii ani: Ştefan Manasia (Cartea micilor invazii şi Motocicleta de lemn), Andrei Dósa (Cînd va veni ceea ce este desăvîrşit), Ion Mureşan (cartea Alcool), Mircea Cărtărescu (Nimic), Radu Vancu (Sebastian în vis), Vlad Moldovan (Blank). 


Paul CERNAT

O listă personală cu zece volume de versuri originale, dispuse într-o ordine oarecum aleatorie, ar începe obligatoriu cu cartea Alcool de Ion Mureşan. Celelalte titluri – repet, într-o ordine mai mult sau mai puţin aleatorie – ar fi Motocicleta de lemn de Ştefan Manasia, Regele dimineţii de Alexandru Muşina, Orice. uverturi & reziduuri de Sorin Gherguţ, Cînd va veni ceea ce este desăvîrşit de Andrei Dósa, Nimic de Mircea Cărtărescu, Unelte de dormit de Ioan Es. Pop, Ţinutul Celălalt de Ruxandra Cesereanu şi Marius Conkan, umilirea animalelor de val chimic, Instituţia moartă a poştei de Ionuţ Chiva. Rămîn prin apropiere, nu neapărat în această ordine, Sebastian în vis de Radu Vancu, Marfă reîncărcată de Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguţ, Dan Pleşa şi Bogdan O. Popescu, Ritmuri de îmblînzit aricioaica de Doina Ioanid, Pavor nocturn de Dan Sociu şi Refuz fularul alb! de Marius Ianuş. Aruncînd o privire pe „ce-a ieşit“, constat o tendinţă de, scuzaţi preţiozitatea, reliricizare post-minimalistă de o diversitate frapantă. Din punctul meu de vedere, cel mai bun volum de poezie al ultimilor doi-trei ani aparţine unui „optzecist“, iar emulaţia o dau, cum e şi firesc, „douămiiştii“…


Ion POP

În stil telegrafic, dat fiind spaţiul minim de care dispunem, e de spus că în ultimii trei ani starea poeziei româneşti n-a fost deloc rea, în ciuda vremilor nevoiaşe în mai toate privinţele. Dintre „seniorii“ liricii noastre, scriu în continuare foarte bine Ana Blandiana, Angela Marinescu, Constantin Abăluţă, Gheorghe Grigurcu (aceştia doi, încă subevaluaţi de o critică inerţială), Şerban Foarţă rămîne un mare maestru al artelor combinatorii. Pe alte file de calendar, Mircea Cărtărescu a cam stricat socotelile ierarhice ale „douămiiştilor“ cu al său foarte minimalist Nimic, Al. Muşina a dat o excelentă carte în Regele dimineţii, Ion Mureşan a făcut unanimitate de elogii cu cartea Alcool, Ioan Moldovan a revenit frumos cu Mainimicul, Viorel Mureşan ne-a oferit şlefuite Poeme de platină; de peste Prut, Emilian Galaicu-Păun a făcut pod durabil cu optzeciştii de dincoace prin Arme grăitoare, Andrei Zanca e de reţinut cu Zicudul, Matei Vişniec, stînd La masă cu Marx, e tot un poet de excelentă clasă. Nume ce nu pot lipsi din „Catalog“ sînt şi Mircea Petean, Traian T. Coşovei, Nichita Danilov, Liviu Ioan Stoiciu, Ioan Es. Pop, Letiţia Ilea, Paul Aretzu, Mircea Bârsilă, Nicolae Coande. Ultimele, din păcate, două cărţi ale lui Ion Zubaşcu sînt documente poetice şi umane de mare forţă. Dinu Flămând şi-a consolidat poziţia printre poeţii de prim-plan. Încă insuficient preţuit rămîne, îmi pare, Vasile Baghiu. Cei de la ’90-2000 au ieşit în faţă, cred, mai ales cu Ştefan Manasia (vezi şi recenta Motocicletă de lemn), Teodor Dună (De-a viul), Robert Şerban (Moartea parafină), Radu Vancu (Sebastian în vis), Vasile Leac (Toţi sînt îngrijoraţi). Să nu-l uit pe Marin Mălaicu-Hondrari. Printre debutanţii de ultimă oră, numele cel mai remarcabil este, cred, al Medeei Iancu cu a sa Divină tragedie. Dar ar mai fi atîtea de adăugat... Mai retrasă în „nişe“, ca sfinţii, sau chiar în catacombe, citită mai mult prin subteranele publice, cum am putea numi reţelele de Internet, poezia românească e totuşi vie şi nu se va lăsa, cred, descurajată de atîtea rele „condiţii obiective“. 

Foto: Marius Chivu