Dacă se pierde firul generaţiilor, cine-l mai poate găsi?! Găsesc întrebarea asta în Amor intellectualis. Romanul unei educaţii, cartea lui Ion Vianu, cu referire la o perioadă de criză. Ideea de continuitate apărea ca soluţie a „divorţului”, generator de barbarie, dintre cultură şi societate. Barbarie înseamnă, într-o epocă a crizelor succesive, de exemplu, să renunţi la educaţie, deşi soluţii s-ar găsi. Îţi aşezi mai bine scaunul de la calculator, să nu-ţi dea ameţeli coloana cervicală. Pînă la capătul zilei, ai timp să-ţi dai seama ce vei face mîine ca să nu se piardă firul. O să fii mai mult ca oricînd în casa lor. Şi ei în casa ta. Online.

Porneşti de la analiza resurselor şi începi să construieşti, folosindu-ţi instinctul şi experienţa. Şi ai foarte mult la dispoziţie, tot continentul imaginaţiei, cărţile şi muzica sferelor, ce a fost şi ce nu va fi niciodată, realul şi imposibilul. Şi o programă. Forjarea interioră, metafora claudiukomartiniană a redefinirii formulei umane, nu funcţionează fără chin. Te apuci de învăţat pe cont propriu, nu aştepţi să ţi se spună mereu ce să faci. Reformatezi mintea.

Gîndeşte-te ce ai vrea să înveţe ei, care-ţi sînt obiectivele. Eu ştiu ce vreau. Lectură şi înţelegere a textului, interpretare şi analiză. Scriere despre text. Mai vreau elemente culturale, transdisciplinaritate şi metacogniţie. Simţ estetic şi plăcerea de a citi în diferite formule, text şi imagine, context şi subtext, arta de trăi frumos şi ştiinţa de a înţelege cum funcţionează lumea contemporană. Claude Monet a pictat en plein air multe cîmpuri cu maci, grădini pline de irişi, crinii de apă şi ambarcaţiunile de pe Sena. Impresionismul va fi pretextul pentru deschiderea de orizonturi.

Planifică interacţiunile, elev-profesor, elev-elev, elev-conţinut de învăţare. Fii acolo pentru fiecare dintre ei. Făceam asta şi în şcoala tradiţională. Răspund fiecăruia în parte, cît de des și de consistent pot, nu reușesc tot timpul, dar scriu repede, știind că ei așteaptă acest feedback prompt. Revin pe parcursul zilei, dacă e cazul. Cîțiva, Daria şi Alice printre ei, au început să mă ajute și comentează intervențiile colegilor, puțin, dar încurajator, în așa fel încît comunicarea se ramifică.

Utilizează tehnologia pentru ceea ce aduce ea nou. Simplul transfer al lecţiei tradiţionale pe suport online nu funcţionează. Reușesc prin diverse aplicaţii să ating şi subiectele preferate de mine, şi subiectele preferate de ei, făcînd din textul literar mai mult decît pot face la școală, un pretext pentru discursul extraliterar – pictura impresionistă, pe fundal cu Bolero de Ravel. Am învăţat să creez jocuri (spînzurătoarea, careuri, hărţi, labirinturi, cîrtiţe care ascund greşeli ce trebuie identificate – gramatică funcţională) şi să fixez cunoştinţele, avînd o imagine exactă a nivelului de achiziţie cognitivă. Copiilor le plac mult jocurile şi ar vrea să le păstrăm cînd ne vom întoarce în bancă.

Ajută-i să se organizeze, să capete autonomie. Văzînd că folosesc un termen nou fără să-l explic („irizații”), Bianca a luat inițiativa și l-a explicat cu DEX-ul. A făcut lucrul acesta aproape concomitent cu Luca. Îi văd gata să preia lecția din mers, pe nişte jaloane pe care am avut grijă să le stabilim împreună – salutul de dimineaţă, jurnalul orei anterioare, minutul de lectură, impresiile şi comentariile, joculeţele. Ritualurile orei. Nu cumva am uitat să postez catalogul virtual?! Am uitat… Haideți, doamnă!

Foloseşte-te de feedback pentru a-ţi optimiza lecţia. Cîţiva fug de exercițiul gîndirii, se refugiază în exercițiile simple, reduc totul la bifarea unui catalog online, participarea la oră fiind, în unele cazuri, nesemnificativă sau inexistentă. Apar uneori confuzii şi chiar erori de apreciere care trebuie corectate. Un copil a înțeles din tabloul lui Monet că la Veneția sînt bălți (a vrut să spună canale) şi că în (toată) Italia se circulă cu gondola.

Dacă se pierde firul generaţiilor, cine-l mai poate găsi?! Pe stradă, un puşti de vreo 10 ani, deşirat, cu ochii vioi, mă întreabă dacă nu vreau să cumpăr o carte. Îl recunosc în el pe Gavroche. Îi văd coastele ieşind prin tricou. Ţine cartea aceea veche ca pe o pîine, răsucită, aşa încît nu-i văd coperta. Îmi imaginez că ar putea fi orice carte, chiar şi un album de pictură – cîmpurile cu maci şi crinii de apă s-ar ivi acolo, sub braţul lui Gavroche. Nu ştie să citească, ar fi trebuit să intre la pregătitoare, dar a venit criza. Să treacă pandemia şi promite că va merge la şcoală. Dacă iau cartea, o să aibă şi el bani de-o îngheţată. Ei, m-am hotărît?! Iau cartea.

Mihaela Nicolae este profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național „Mihai Eminescu“ din Buzău. A fost distinsă cu titlul de profesor MERITO 2018, în cadrul unui proiect de recunoaștere a excelenței în educație.

Foto: wikimedia commons