Înainte de 2010, o președinție europeană rotativă (asigurată de un stat membru al UE) era un adevărat eveniment. Rămîn astfel cîteva repere cum ar fi Tratatul de la Maastricht și cel de la Amsterdam sub președinție olandeză în 1991 și 1997, deschiderea negocierilor de aderare cu zece state estice sub președinție finlandeză în 1999 sau finalul negocierilor pentru marea extindere în 2002 la Copenhaga sub președinție daneză.

Dar după intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona, peste jumătate din sarcini au fost preluate de președintele Consiliului Uniunii Europene, care pentru moment este Donald Tusk. Restul ar trebui asigurate de țara aflată la președinție, dar care de fapt se bazează aproape în totalitate pe secretariatul aceluiași Consiliu. Mai știe cineva acum sub ce președinție europeană s-a produs votul despre Brexit în iunie 2016? Sau cine se afla temporar la cîrma UE cînd Grecia a fost la doi pași, în iulie 2015, de a părăsi zona euro?

Ceea ce trebuie să facă totuși o președinție, în afara coordonării diferitelor dosare, este să dea dovadă de „spirit european“, adică să nu pună obstacole proiectelor europene. Atît și nimic mai mult. Românii se tot întreabă dacă România va asigura onorabil sarcina preluată la 1 ianuarie.

Problemele politice interne, corupția, spiritul balcanic, instabilitatea dau de gîndit. Și cu cît se atrage mai mult atenția asupra lor, cu atît scade încrederea europenilor în președinția română. În paralel, presa de la Bruxelles spune că România este nedreptățită fiindcă mai nimeni nu a criticat președinția austriacă, care tocmai s-a încheiat, pentru a fi făcut concesii extremei drepte. Doar Jean-Claude Juncker a acuzat Viena că a sabotat Pactul pentru Migrație al ONU, în loc să încurajeze ratificarea sa. Iată un exemplu limpede de acțiune anti-europeană pe care România, modestă cînd nu e la ea acasă, n-ar fi avut niciodată curajul s-o facă.

Neliniștea privind prestația europeană a României vine mai ales din faptul că țara s-a nimerit propulsată în prim plan tocmai în cursul celor mai dificile șase luni ale UE.

Brexit, buget UE 2021-2027, alegeri europene, dar și negocierile legate de mediu și alte dosare despre care presa nu prea scrie sînt subiecte foarte delicate. Să ne amintim însă că, de fapt, nici unul dintre acestea nu este cu adevărat gestionat de președinția română.

Pentru Brexit, coordonator este de acum Jean-Claude Juncker. Alegerile sînt organizate de Parlamentul European și de fiecare stat membru. Bugetul UE este în parte negociat, trebuie acum avansat în discuții, dar acordul final va fi luat doar în octombrie, sub președinție finlandeză. Prin urmare, tot ceea ce i se cere României este ca în această perioadă dificilă să nu adauge și ea alte probleme. Cerința pare logică, dar de fapt nu are nici o legătură cu realitatea.

Au fost cazuri în istoria foarte recentă a UE în care guverne au căzut în plină președinție fără ca asta să afecteze activitatea UE, iar Grecia, aflată practic în faliment, și-a asumat fără probleme sarcina timp de cele șase luni.

Dezbaterea este deci una care nu-și are cu adevărat rostul, dar la Bruxelles s-a ales să se sublinieze neîncrederea în România pentru a arăta de fapt neîncrederea în politicienii momentului. Este singura formulă găsită de europeni pentru a-și exprima mai clar o oarecare îngrijorare, care nu se compară cu cea provocată de Polonia sau de Ungaria. Acestea două pot aduce prejudicii unității UE, pe cînd România, cum nu este suficient de importantă, nu preocupă pe nimeni cu adevărat.

Problemele legate de Justiție și de corupție sînt cuprinse în MCV, un mecanism lent și introdus de prea mult timp ca să mai aibă vreun efect. Dar, pentru a nu se osteni să inventeze alte pîrghii, Comisia se încăpățînează să trateze România doar prin MCV și-i lasă pe alții s-o pedepsească prin refuzul de a o accepta în Spațiul Schengen.

Astfel, în prag de Brexit și de alegeri europene, cînd din nou populismul ar putea ieși triumfător, președinția română probabil că nu va fi nici mai bună și nici mai proastă decît altele.

La sfîrșitul lunii iunie, cînd UE va fi poate mai departe preocupată de Brexit, se va constata un posibil blocaj în discuțiile despre buget (care ar fi survenit oricum), ca și un mic succes în dosare mai puțin mediatizate. Iar imaginea României va fi aceeași, cu diferența că unii ziariști europeni vor ști ceva mai mult decît știau înainte despre țara lui Dracula. 

Mihaela Gherghișan este jurnalistă, corespondent RFI-România la Bruxelles.