Șansa egală se numește noroc

Publicat în Dilema Veche nr. 310 din 21-27 ianuarie 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

La momentul în care am fost întrebat dacă pot scrie despre inegalitatea de şanse, prima replică venită a fost „vast program...“. Apoi mi-am spus că mai am timp, că trebuie să evit capcana de tip „Dumnezeu nu ne-a făcut la fel...“, am dat cîteva telefoane, am purtat nişte dialoguri şi am decis că da, pot începe.

Printr-o coincidenţă, în momentul în care m-am aşezat în faţa computerului, mi-a atras atenţia tonul ridicat al unei femei dintr-un sat gorjean, Urecheşti, intervievată de reporterii unei televiziuni de ştiri. Comasarea şcolilor, decisă pe motiv de necesitate a reducerii cheltuielilor, îi va pune copilul pe drumuri. Evident, nu doar pe al ei. Şcoala din Urecheşti va fi închisă şi copiii vor merge la şcoala din Drăguţeşti. Nu ştiu unde sînt cele două sate, aşa că m-a ajutat Google Earth. Cu gîndul la distanţele măsurate în ore bune de drum dintre satele Apusenilor, pe care le cunosc mai bine, m-am liniştit totuşi văzînd că distanţa dintre Urecheşti şi Drăguţeşti este de doar şapte kilometri. Dar dacă nu există microbuz? Sau se va pune unul la dispoziţie? Este însă cert că cei şapte kilometri au cu totul altă relevanţă pentru elevul din Bucureşti, de exemplu.

Şi dacă tot am adus vorba despre Bucureşti, reportajul nu a făcut decît să-mi confirme justeţea unghiului de abordare a chestiunii. Pentru a nu transforma articolul în suport al consideraţiilor (şi frustrărilor) personale, prefer să redau opiniile culese. Este interesant că orgoliul pare să echilibreze şansele, printr-un soi de revoltă arţăgoasă şi confuzie deliberat asumată. Aveţi aceeaşi sanşă? – întreb. Desigur, spun la unison o studentă în Bucureşti, plecată din Deva, dar şi mama unei (sper) viitoare studente la Bucureşti, actualmente elevă în Hunedoara. Oare? – insist. Întrebarea mea a fost socotită o invitaţie la evaluarea capacităţilor intelectuale, iar răspunsurile sînt susţinute de o logică elementară. Provincialii nu se simt inferiori celor din Bucureşti, iar cei din sate sau oraşe mici nu ezită în a-şi măsura inteligenţa cu cei din oraşele mari, să spunem Cluj, Timişoara sau Iaşi.

Totul se schimbă însă, dacă intrăm în registrul strict material.

Pentru ce facultate se pregăteşte eleva din Hunedoara? Arhitectură. Are nevoie de pregătire? Are. De cîte ori pe lună? De două ori, din acest semestru. Nu discut cît ia profesorul – ar face-o şi aici, şi acolo. Dar drumurile costă 400 de lei (noi), hotelul încă 300, mai trebuie şi mîncare, una-alta, nici nu le mai punem la socoteală. Se adaugă însă oboseala unui drum de cel puţin şase ore, cu maşina, sau nouă ore, cu trenul, pentru o fată care anul ăsta are şi bacalaureat. Nu mai e chiar atît de simplu. Interlocutoarea mea are destui bani, dar pentru o mare parte a părinţilor din provincie, o facultate ca arhitectura, care cere aproape obligatoriu pregătire înainte de admitere, este prohibitivă. Situaţia poate să pară uşor extremă, dar taxele pentru cămin, cantină (sau blamatul fast-food), transport în comun, tren pentru venit şi plecat de acasă, în actualul context economic, reprezintă o realitate pe care orice părinte o ia în calcul şi socoteşte anii de facultate ai fiului/fiicei folosind vechile iniţiale milităroase AMR – au mai rămas... Aia mare a terminat, mai am doi ani cu cea mică şi gata, îmi spunea un cunoscut, bucuros că nu mai are mult şi scapă de cheltuieli, aparent insensibil că anii trec din viaţa lui.

Sigur, soluţia există şi pentru cei din oraşe mici. Se poate renunţa la facultatea cu ştaif şi se alege o secţie IDD sau cursuri universitare de zi în facultatea privată din urbea de domiciliu, se ia cumva o diplomă şi apoi se urmăreşte integrarea în sistem. Pregătirea a fost însă mediocră, iar performanţa instituţiei sau a firmei care a angajat absolventul poate avea de suferit, comparativ cu a uneia dintr-un oraş mai mare. Iar de aici este deja o altă discuţie, cu trimitere spre şansele de prosperitate şi realizare profesională dintre Deva şi Bucureşti, de exemplu.

Poate fi mai complicat şi mai costisitor dacă studentul vine de la ţară. Risc să fiu sarcastic – e bine totuşi că piaţa nu răspunde cererii sau, la rigoare, nu încearcă să echilibreze inechităţile prin facultăţi înfiinţate la Urecheşti, să spunem.

Inegalitate de şanse? Binenţeles că da, a izbucnit un universitar de la o facultate bine cotată, dar dintr-un oraş mediu. Nu avem resursele care există doar în cîteva centre importante. Ca să mă documentez, trebuie să merg la Bucureşti sau la Cluj. Timp, bani cheltuiţi, disconfort psihic, de care scapă în mare măsură colegul meu stabilit acolo. Nu sînt la fel de multe bursele de studii, nu există o la fel de mare tangenţă, văzută ca oportunitate de colaborare, cu instituţii similare occidentale. Se poate compensa, dar cere efort, bani. Şi nici şansa nu ar trebui eliminată, poate cu numele schimbat în noroc.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.