Trăim în aceeași țară, dar abia dacă ne cunoaștem. Un stat multietnic în care cetățenii se (re)cunosc mai degrabă pe baza unor clișee decît din experiențele comune. Unul dintre miturile cele mai răspîndite e că dacă ceri o pîine, în limba română, prin vreo comunitate de maghiari, riști să ți se răspundă, chipurile provocator, nem tudom. Sau că, dacă un reprezentant al minorității maghiare nimerește prin vreun oraș din vechiul Regat și cere sfaturi de orientare într-o română cu accent, riscă să se rătăcească prin labirintul de străzi necunoscute, pentru că românii îi vor da dinadins repere greșite. Prejudecățile se găsesc la toate nivelurile și sînt greu de depășit.

Dilema veche vă prezintă în această ediție un Dosar despre minoritatea maghiară. Un grupaj de articole, interviuri și mărturii inspirate de un proiect cultural, dar și sociologic care, deși ancorat în trecut, vizează, de fapt, prezentul. Pornind de la o serie de fotografii, obiecte și documente de epocă, Fundația Eurotrans a realizat o amplă expoziție și un site documentar despre minoritatea maghiară din România. Un demers pertinent din perspectiva recuperării istorice, dar și util în consolidarea dialogului cu majoritatea. Titlul aceste inițiative, „Prezentul ce a trecut”, e inspirat de politologul József Lörincz, care notează într-una din cărțile sale că momentul 1989-1990 nu e încă trecutul, ci „un prezent care a trecut”. Expoziția și evenimentele create în jurul ei reconstituie nu doar momentul decisiv al schimbării de regim, ci și eșafodajul pe care s-a construit identitatea culturală a acestei comunități, precum și presiunile sociale, economice, politice etc. care au configurat cea mai numeroasă minoritate etnică din România.

Tematic, expoziția urmărește deci istoria recentă: comunismul, schimbarea de regim, primul an al tranziției. Nu e o abordare cronologică și cu atît mai puțin una de tip demonstrativ: alcătuită din objets trouvés, și nu din căutări metodice și exhaustive prin arhive, seria de obiecte și fotografii nu-și propune să ilustreze o Istorie, ci să povestească istoriile mici, personale. Cu toate riscurile pe care le presupune o asemenea încercare pentru vizitatorii expoziției, dar și pentru cei care vor s-o parcurgă în forma virtuală, pe site: nici experiența comunistă, nici Revoluția și nici începuturile tranziției nu pot fi descrise în alb și negru: există acolo o infinitate de nuanțe care rămîn doar în ochii privitorului. La fel cum și între memoria fotografică și memoria istorică (narativă) se pot strecura uneori discrepanțe greu de pătruns cu privirea sau cu mintea.

Am încercat să fixăm în acest Dosar cîteva repere ale istoriei minorității maghiare pornind de la expoziția „Prezentul ce a trecut”. Unele dintre aceste repere, veți vedea, se referă la experiențe comune. E un efect colateral – sau poate voit – al celor care au inițiat acest demers: să ne ofere un prilej de reflecție și nouă, cei care-i cunoaștem (încă) atît de puțin. Ce putem învăța din experiențele comune? Ce am înțeles din trecutul împărtășit? Köszönöm.