Ronduri pe punte

Dragoş NICOLAE
Publicat în Dilema Veche nr. 676 din 2-8 februarie 2017
Ronduri pe punte jpeg

Îmi aprind o țigară. E a treia într-o oră și ceva. De la tensiune mă dor tîmplele, iar de la temperatură transpir și salopeta mi se lipește de spate. În picioare am safety shoes mai mari cu un număr. Trag un fum și mă uit spre sud. Nu se vede nimic. Mă aflu pe un vapor lung de 230 de metri, încărcat cu aproape 2000 de containere, care staționează la ancoră în apele Coastei de Fildeș. În apropiere e portul Abidjan, aflat la nord. E ora 21,10 și mai am trei ore de safety rounds, adică ronduri pe punte de la prova la pupa și de la tribord la babord sau invers, cu ochii larg deschiși în întuneric, să detectez din timp orice ambarcațiune care se apropie de navă. Sau orice persoană care s-a urcat deja la bord.

Toate ușile castelului, unde doarme echipajul, sînt încuiate, pentru că țărmul Africii de Vest e cunoscut pentru piraterie, la fel ca apele somaleze sau strîmtoarea Malacca. Nava trosnește metalic din suprastructură, în funcție de valuri, iar generatoarele diesel de la pupa huruie asurzitor cînd trec pe lîngă ele. La fel și ventilatoarele reefer-elor, dispersate longitudinal și vertical pe navă, așa că atenția auditivă în noapte iese din calcul, pentru că se aud doar astea. În mod incredibil, dar explicabil, pe vapor simți rar zgomotul și mirosul mării, cum se întîmplă la plajă. Dau o tură vaporului cu mintea în derivă. Sînt paznic, sînt singur, cu monologurile din mintea mea.
În nord, la mai puțin de două mile distanță, țărmul împădurit se termină cu o plajă roșie și îngustă pe care am zărit-o ziua, cînd am ajuns, însă mai la est se văd luminile portului și orașul. Macarale, clădiri joase, hale, nimic interesant de la distanța asta. Însă Abidjanul e o colecție fascinantă de mahalale colorate și prăfuite cu miros necunoscut, străzi desfundate cu mașini ieftine și vînzători ambulanți cu de toate. Există și un district luxos în care locuiesc francezi, cel puțin un mall și mai multe hipermarket-uri cu prețuri mai mari ca în România. Orașul e o mostră de Africa urbană, dar cumva primordială, fascinantă, cu urîțeniile și frumusețile ei cu tot. Prăpastia dintre bogați și săracii care trăiesc de pe o zi pe alta, care acceptă orice li se oferă, e șocantă. Dacă mahalalele te sperie, grădinile, clădirile înalte și vilele confirmă că s-ar putea să fim departe de momentul în care colonialismul francez, sub forma lui actuală, să se fi încheiat.

În apropiere sînt trei vapoare la ancoră care așteaptă să intre în port cînd se luminează. În timp ce străbat puntea navei mă simt ca un soldat care păzește ceva și urmează s-o pățească. Doar că eu nu sînt înarmat. Am o stație atîrnată de gît și un Kindle în buzunarul drept. O dată la 15 minute, ofițerul trei, filipinez, aflat pe comandă, unde e aer condiționat și ușile sînt încuiate, mă întreabă prin stație dacă totul e în ordine. Îi răspund și apoi mă opresc să citesc cîteva minute din cartea The Blind Assassin, a lui Margaret Atwood. Strașnică alegere, structurează cumva timpul, poate trece mai repede. Citesc repede și stresat, ca un student care învață pentru examen, apoi mă uit iar în jur, în întuneric. Parcă mai spre prova s-a auzit ceva. Mă ridic, fac cîțiva pași, mă uit și în urmă și plec mai departe, spre zgomot. Sînt eroul dispensabil dintr-un film de groază. A avut dreptate tipul ăla cînd a spus că totul e relativ. Mai ales timpul e. De pildă, cînd faci sex se topește în prezent, ca și cum ai turna apă într-o sită. Dacă faci safety rounds se dilată. Cînd eram mic asociam Africa cu frica, iar acum, 30 de ani mai tîrziu, am parte de ambele din plin. Trec de locul cu zgomot și mintea pornește iar în derivă. În urmă cu aproape o lună mă aflam într-o mașină care gonea spre portul Tilbury, unde m-am ambarcat pe vaporul aflat acum la Abidjan – rememorez la un moment dat. Mașina lăsa în urmă aeroportul Heathrow, eu lăsam în urmă iubita, jurnalismul, familia, prietenii, pisica și restul. Pentru cel puțin șase luni. Ca și cum n-aș fi fost niciodată. După Tilbury a urmat o salbă de porturi din Franța, Belgia, Olanda, Spania și Maroc. Apoi am coborât în sud, pe coasta de vest a Africii, cu oprire la Dakar, în Senegal. În timpul marșului nu e semnal la telefon, iar Internetul prin satelit, pe care-l folosesc exclusiv pentru mail-uri, merge numai dacă deschid ușa cabinei de șase metri pătrați în care locuiesc. Așa că sînt zile în care mă simt complet izolat, ceea ce mi-am și dorit cumva. Mai sînt trei zile pînă la Crăciun și aici sînt 30 de grade Celsius la miezul nopții. Ajung la prova și mă opresc cîteva minute. E singurul loc unde e complet liniște, numai cablulul semnului „la ancoră“ mai plesnește cînd bate vântul. Anunț iar în stație că totul e în ordine și mai citesc cîteva pagini, apoi plec iar spre pupa privind pe punte și departe, în față și în spate. Orice insectă care bîzîie mă întrerupe. Orice țînțar e un focar de malarie. Repet rondurile de cîteva ori, mă uit la ceas o dată la 
cîteva minute și mai aprind o țigară. Mai am o oră. Pe navă o să-mi petrec iarna, primăvara și începutul verii. Dacă scap.

Spre finalul cartului mă opresc lîngă castel. Mă așez pe o bancă și mă pun iar pe citit, ca studentul stresat. Apoi aud un zgomot de după colț, ca o ușă care se deschide. Deși e cumplit de cald, îngheț. Poate mi-a scăpat ceva? Poate acum e momentul fatidic în care urmează să-mi revăd întreaga viață, ca în filme? Tipul care apare de după colț e în papuci, pantaloni scurți și tricou. În mînă are ceva ce seamănă cu o undiță improvizată. E relaxat, aruncă undița în apă și-mi zice prietenos: Go rest! I look, făcînd un semn cu două degete spre ochi. E marinarul filipinez care mă înlocuiește la safety rounds. Plec să mă încui în cabină, simțindu-mă ca un caraghios care a exagerat întreaga situație. 

Dragoș Nicolae este jurnalist.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.