- argument -
ObservaÅ£ia, mai în glumă, mai în serios, din titlu, îmi dă tîrcoale aproape de fiecare dată cînd intru pe Facebook ÅŸi mi se pare că am în faţă un soi de gazetă de perete online (aÅŸa cum era în ÅŸcolile ÅŸi în întreprinderile dintr-un alt timp), unde toată lumea se autopromovează, într-un fel sau altul. Åži nu e vorba doar de realizările personale notabile (o carte, un film etc.), pe principiul că „dacă nu te lauzi singur, nu te laudă nimeni“, ceea ce ar fi oarecum firesc, (căci, uneori, „campania“ realizată de un autor poate fi mai eficientă decît cea a unei edituri, case de producÅ£ii etc.), ci de promovarea propriilor vieÅ£i. Utilizatorii de Facebook devin „piariÅŸtii“ propriilor familii, postează fotografii cu noua casă sau maÅŸină, pentru a crea senzaÅ£ia, la fel ca într-o companie, „că le merge bine“, dar mai ales cu copiii lor, pentru a demonstra, tot ca într-o companie, că ÅŸi „viitorul sună bine“, perpetuarea speciei e asigurată. La oamenii de rînd, aceste mecanisme funcÅ£ionează inconÅŸtient – a le arăta celorlalÅ£i ce produc, ce au în posesie, a aÅŸtepta feedback ÅŸi a interacÅ£iona, adică „a socializa“.
TotuÅŸi, a fi un profesionist în domeniu, adică un specialist în RelaÅ£ii Publice, este o meserie care se învaţă, ca oricare alta. Nu este cu totul nouă în România, căci în timpul regimului comunist exista un aparat de propagandă ale cărui tehnici nu erau cu mult diferite de cele ale departamentelor de PR din marile companii de astăzi. Însă, în anumite medii, problema comunicării publice este tratată superficial – e o „meserie“ uÅŸor neserioasă, un moft, trebuie doar să arăţi bine (de aceea există mai multe femei în branşă, cu rol pur decorativ) ÅŸi/sau să ai papagal. Sau: tot ce trebuie să facă un PR este să conceapă ÅŸi să trimită comunicate de presă. Care, de obicei, sînt stereotipe ÅŸi scrise cu picioarele, aÅŸa că nu atrag atenÅ£ia nimănui, doar agasează, în momentul în care se aglomerează în inbox, aÅŸa că, de multe ori, „a face curat în e-mail“ înseamnă a da delete muncii depuse de „piariÅŸtii“ autohtoni.
Nu, românul nu s-a născut PR, nu are abilităţi de comunicare ieÅŸite din comun; uneori, nu ÅŸtie să le gestioneze nici cînd e vorba de viaÅ£a personală ÅŸi de familie, iar Internetul nu-l ajută în mod deosebit să ÅŸi le dezvolte. De multe ori, nu face altceva decît să imite prost ceea ce funcÅ£ionează prin alte părÅ£i ale lumii. Desigur, există ÅŸi excepÅ£ii printre „comunicatorii“ de profesie de la noi, care îÅŸi dau seama că, printre altele, comunicarea presupune ÅŸi creativitate sau inovaÅ£ie. Mai ales acum, cînd a face PR nu mai înseamnă să inviÅ£i trei oameni la un eveniment pe care să-l anunÅ£i printr-un comunicat de presă ÅŸi să bifezi această activitate pentru a primi un salariu, căci mediul online, jucăuÅŸÅŸi versatil, îÅ£i deschide nenumărate alte posibilităţi de a vinde un produs, de a crea un brand.
Ilustraţie realizată de Ion BARBU
