În fond, ceea ce îşi propune excepţia culturală este să protejeze filmele „gourmet“ în faţa filmelor „fast food“. Trăim o perioadă de profunde transformări de receptare a produselor audiovizuale, generată de revoluţia digitală şi de dezvoltarea Internetului, cu toate implicaţiile sale de facilitare a circulaţiei operelor audiovizuale. Piaţa este suprasaturată de filme, avem de-a face cu o criză de supraproducţie, iar spaţiile de expunere clasice se reduc pe zi ce trece. Situaţia e complicată atît pentru artişti, cît şi pentru producători, distribuitori şi, nu în ultimul rînd, pentru spectatori...

Ecranele de cinema sînt mult prea puţine faţă de cîte filme sînt propuse spre difuzare. Sigur că apariţia ecranului „foarte mic“, cel al computerului, a generat un alt tip de consum, mult mai mare ca număr de „spectatori“, dar mult mai mic în ceea ce înseamnă încasările. În plus, libertatea Internetului implică, în acelaşi timp, o lipsă de direcţionare, de ajutor în alegerea a ceea ce într-adevăr merită să vezi, iar timpul pe care-l avem la dispoziţie scade şi el. Revin la analogiile gastronomice: într-un ghiveci în care s-au pus toate legumele din grădină e greu să separi ceapa de vinete şi să defineşti gustul de roşie între celelalte.

Eliminarea excepţiei culturale ar implica dispariţia întregului sistem de subvenţii existent astăzi pentru dezvoltarea, producţia şi distribuţia filmului european. Ar însemna dispariţia unui program de susţinere a cinematografiei ca artă, şi vom lua ca exemplu ce ar însemna dispariţia Programului Media (care se transformă din 2014 în Programul Europa Creativă) al Uniunii Europene.

Programul Media are o gamă întreagă de secţiuni dedicate susţinerii creaţiei şi diseminării filmelor europene. De la dezvoltarea de proiect pînă la distribuţia filmelor în alte teritorii europene decît cele de origine, de la susţinerea programelor de formare a specialiştilor pînă la susţinerea evenimentelor dedicate filmelor, această unealtă a reprezentat, în ultimii 20 de ani, un instrument esenţial pentru vizibilitatea filmelor din teritorii cu limbă de circulaţie restrînsă.

Dacă filme ca Moartea Domnului Lăzărescu, A fost sau n-a fost, 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile sau Poziţia copilului n-ar fi fost susţinute prin Programul Media, acestea ar fi ajuns pe mult mai puţine ecrane din lumea largă. Componenta de distribuţie a programului Media acoperă o parte din cheltuielile distribuitorilor din alte teritorii decît ţara de origine a filmului, avînd în vedere că este nevoie de o campanie bine direcţionată şi susţinută pentru a putea penetra pe pieţe invadate de producţii cu bugete de marketing net superioare şi cu care nu se poate concura financiar, ci doar creativ. Un alt exemplu – în sens invers, de data aceasta – este prezenţa unui film ca Pina pe ecranele româneşti. Pina n-ar fi putut ajunge în faţa publicului din cinema-urile de aici în lipsa acoperirii de către Programul Media a unei părţi din bugetul de distribuţie.

Sistemul de subvenţionare a filmelor are şi avantajul de a filtra producţiile care ajung să fie finalizate. Comisiile de evaluare selectează producţiile care urmează a fi susţinute financiar, în diferite etape. Astfel, spre deosebire de sistemul de participare directă privată la producţiile independente din SUA, avem de-a face, în Europa (în majoritatea ţărilor europene, din păcate nu întotdeauna şi în România), cu un sistem atît naţional, cît şi supranaţional, incluzînd comisii de selecţie formate din experţi din domeniu care decid responsabil, încă din faza de proiect, asupra filmelor care se detaşează ca demers artistic, mesaj, formă, în peisajul complex al proiectelor de film de astăzi. Acelaşi lucru se întîmplă şi mai tîrziu, cînd filmul este gata şi cînd selecţia într-unul dintre marile festivaluri (făcută de asemenea de specialişti) este primul pas spre circulaţia internaţională a peliculei. Dispariţia excepţiei culturale ar însemna, de asemenea, şi dispariţia subvenţiilor pentru organizarea de astfel de manifestări specifice, dispariţia festivalurilor de film în forma actuală. Indiferent de forţa Hollywood-ului, manifestările cinematografice cele mai importante şi mai vechi din lume se găsesc în continuare în Europa. Festivalurile de film au devenit astăzi o formă alternativă de distribuţie a filmelor (în special a filmelor „gourmet“) şi existenţa lor în forma actuală este la fel de importantă pentru cultura europeană precum existenţa muzeelor. Şi cînd afirm aceasta nu mă refer doar la importanţa lor pentru cineaştii europeni, ci mai ales la ceea ce înseamnă instituţiile festivaliere pentru public. Modul în care festivalurile aduc la cunoştinţa publicului diversitatea expresiei cinematografice actuale din toate zonele lumii, comparaţia între subiectele care-i preocupă pe cineaştii din Estonia, faţă de cei din Noua Zeelandă, întîlnirile cineaştilor cu publicul, interferenţele între cineaşti din lumea întreagă, cu asemenea ocazii, sînt cîteva dintre punctele forte ale acestui mod de „rezistenţă şi existenţă prin cultură“. 

Ada Solomon este producător de film. Printre altele, a produs filmul Poziţia copilului (regia: Călin Netzer). Iniţiatoare şi directoare a festivalului de scurt şi mediu-metraj NexT.

Foto: Cinemagia.ro