Se iau doi savanţi din epoci diferite (un fizician englez şi un biolog rus, în cazul nostru), se scutură bine de praf şi se aduc pe un teren oarecum neutru. Avînd în minte definiţia frumosului a lui Lautréamont („întîlnirea dintre o umbrelă şi o maşină de cusut pe o masă de disecţie“), umbrela va fi englezul Charles Wheatstone (1802-1875), maşina de cusut va fi rusul Ilia Ivanovici Ivanov (1870-1932), iar masa de disecţie va fi onomastica sovietică din anii 1917-1940.  

Wheatstone 

În august 1823, cînd fizica şi filozofia încă mai erau surori, în publicaţia Annals of Philosophy apărea un articol al lui Charles Wheatstone intitulat „Noi experimente privitoare la sunet“ şi divizat în trei secţiuni: „Despre vibraţiile fonice moleculare“, „Transmiterea rectilinie a sunetului“ şi „Polarizarea sunetului“. Chiar fără a-l fi citit, e limpede pentru oricine că Wheatstone nu era indiferent la sunete, ba dimpotrivă. Iar interesul pe care-l purta acestora nu a fost doar unul teoretic, ci s-a întrupat în cîteva instrumente şi aparate. Un asemenea aparat era caleidofonul (un echivalent sonor al caleidoscopului), care ne este prezentat, cu acompaniament de majuscule, în titlul unui alt articol, din 1827: „Descrierea unui Caleidofon sau Caleidoscop Fonic, o nouă Jucărie Filozofică pentru Ilustrarea Mai Multor Fenomene Acustice şi Optice Interesante şi Amuzante“. Chiar fără a-l fi auzit, e limpede pentru orice ureche actuală că fizica veacului al XIX-lea nu se ferea de spectacol. Un spectacol cu siguranţă captivant trebuie să fi fost şi prezentarea altui instrument creat de Wheatstone, „Lira fermecată“ sau acucriptofonul (al cărui nume, dezghiocat etimologic, trimite la auzirea unui sunet ascuns). Iat-o, într-o relatare din 1861: „Wheatstone, un fizician englez (…), a produs, în 1822, ACUCRIPTOFONUL, un instrument avînd forma unei lire antice, atîrnată de tavan cu un cordon de mătase (…). Pentru a face să vibreze instrumentul, inventatorul introducea o cheie într-un mic orificiu din corpul instrumentului, ca şi cum ar fi întors arcul unui ceas, şi de îndată armonia se făcea auzită“. Vom vedea în continuare că ingredientul care i-a lipsit lui Ivanov, în experimentele sale, era tocmai un grăunte de armonie.  

 

Ivanov 

Ilia Ivanovici Ivanov a fost un darwinist înfocat, pe care istoria biologiei avea să-l aşeze într-un capitol deosebit, unde şed pionierii inseminării artificiale. Aidoma lui Wheatstone, şi-a dorit să creeze aparate şi instrumente, dar vii (pentru că era darwinist). Mai exact, el s-a gîndit că n-ar strica să obţină, întru slava proaspetei Uniuni Sovietice, un hibrid maimuţă-om. Pentru asta avea nevoie de ruble sau, şi mai bine, de dolari. Ca să-i capete, a adresat cîteva memorii forurilor competente, iar unul dintre foruri s-a aplecat cu înţelegere asupra cererii sale: Departamentul Instituţiilor Ştiinţifice (cu Nikolai Petrovici Gorbunov în frunte) i-a alocat 10.000 de dolari pentru o serie de experimente în Guineea Franceză, care pe atunci (nu ştiu cum o fi acum) gemea de maimuţe. Avînd tot ce îi trebuia (mai puţin acucriptofonul lui Wheatstone, o scăpare ce se va dovedi grea de consecinţe), Ivanov a plecat spre Guineea Franceză. Acolo, la Conakry, pe 28 februarie 1927, a inseminat artificial două femele de cimpanzeu cu spermă umană, iar pe 25 iunie o a treia. Eşec total (unde nu-i armonie, nema gravidie): nici una dintre cimpanzee nu a dezvoltat vreun făt în pîntece. Altfel ar fi stat lucrurile, cred, şi altfel s-ar fi mişcat spermatozoizii printre ovule dacă inseminarea maimuţelor era însoţită de un sunet ascuns, iscat de acucriptofon. 

Dezamăgit, dar nu resemnat, Ivanov revine pe pămîntul Uniunii Sovietice cu aceeaşi idee, dar întoarsă pe dos: inseminarea artificială a unor femei cu spermă de maimuţă. Se stabileşte la Suhumi, obţine sprijin din partea Societăţii Biologilor Materialişti şi toate aprobările necesare pentru desfăşurarea unei noi serii de experimente, precum şi promisiunea că i se vor pune la dispoziţie cinci voluntare. Sîntem în anul 1929, an ce va însemna pentru Ivanov (care făcuse eroarea de a nu include armonia în proiectele sale) intrarea într-un carusel al ghinioanelor. Mai întîi, singura maimuţă aptă pentru reproducere din Suhumi (un urangutan post-pubescent) moare, urmînd ca un alt lot de maimuţe să sosească abia în 1930. Apoi, în vîltoarea epurărilor declanşate de Stalin, Gorbunov şi încă vreo cîţiva susţinători ai experimentelor de hibridizare îşi pierd poziţiile, iar Ivanov devine ţinta unor critici virulente. (E limpede că Stalin nu prea pleca urechea la sunetul ascuns al armoniei.) În decembrie 1930, Ivanov este arestat, judecat şi condamnat la deportare. Pedeapsa e de cinci ani (cîte unul pentru fiecare dintre cele cinci femei sortite inseminării artificiale?), din care nu apucă să ispăşească decît vreo doi, la Institutul Kazah de Zoologie din Alma Ata, pentru că moare, pe 20 martie 1932, cum îi murise şi urangutanul, un nou lot de Ivanovi nefiind programat să sosească în viitorul apropiat. La catafalc, discursul funebru este rostit de ilustrul Pavlov, cel cu reflexele. 

Şi ne putem gîndi că unii dintre cei care l-au condus pe Ivanov pe ultimul drum vor fi simţit adierea unui regret: dacă experimentele sale ar fi fost încununate de succes, dacă o tînără femeie sovietică ar fi adus pe lume un hibrid maimuţă-om, acesta s-ar fi putut numi Ninel.  

Ninel 

La scurtă vreme după victoria Revoluţiei din Octombrie, puterea Sovietelor şi-a dat seama că o lume nouă are nevoie de nume noi. Şi fiindcă numele (ca orice altceva într-un stat cum era URSS) nu pot fi lăsate la voia întîmplării, fără ca partidul să vegheze asupra lor, autorităţile au editat şi au distribuit în rîndurile maselor făcătoare de copii diverse broşuri cuprinzînd prenume „politic şi ideologic corecte“, pentru ca masele ignorante să afle, şi astfel, că nu mai e ce-a fost. În general, aceste nume noi (la mare cinste între anii 1917-1940) erau acronime, compuse prin combinarea unor litere sau grupuri de litere extrase din lozincile epocii. Iată cîteva exemple (şi aici solicit clemenţa cunoscătorilor limbii ruse, le-am copiat de pe un site în limba franceză şi s-ar putea ca transcrierea unor cuvinte ruseşti să fie pe alocuri şovăielnică): Dalis (DA zdravstvuiet Lenin I Stalin! – „Trăiască Lenin şi Stalin!“); Dazdraperma (DA ZDRAvstvuiet PERvoie MAia! – „Trăiască 1 Mai!“); Dazvsemir (DA Zdravstvuiet VSEMIrnaia Revoluţia! – „Trăiască revoluţia mondială!“); Dotnara (DOci Trudovogo NARodA – „Fiica poporului muncitor“); Elem („Engels, LEnin, Marx“); Iunnata (IUNaia NATuralistkA – „Tînărul naturalist“); Istmat (ISToriceskii MATerializm – „Materialismul istoric“); Jeldora (JELeznaia DORogA – „Calea ferată“); Kid (Kommunisticeskii IDeal – „Idealul comunist“); Kukuţapol (KUKUruza – ŢAriţa POLei – „Porumbul este regina ogoarelor“); Leliud (LEnin LIUbit Detei – „Lenin iubeşte copiii“); Lorierik (Lenin, Oktiabrskaia Revoluţia, Industrializaţia, Elektrifikaţia, Radiofikaţia I Kommunizm – „Lenin, Revoluţia din Octombrie, Industrializare, Electrificare, Radioficare şi Comunism“); Luidji (Lenin Umer, no IDei JIvîi! – „Lenin a murit, dar ideile sale trăiesc!“); Piatvcet (PIATiletku V CETîrie goda! – „Cincinalul în patru ani!“); Pridespar (PRIvet DElegatam Siezda PARtii! – „Salut delegaţilor la Congresul Partidului!“); Roblen (ROdilsia Bît LENinţem – „Născut pentru a fi leninist“); Selsoviet (SELskii SOVIET – „Sovietul sătesc“); Spermaia (S PERvîm MAIA! – „1 Mai fericit!“); Statrazav (STAlinskii TRAktornîi ZAVod – „Uzina de tractoare Stalin“); Vinun (Vladimir Ilici Ni Umriot Nikagda! – „Vladimir Ilici nu va muri nicicînd!“); Vist (Velikaia Istoriceskaia Sila Truda – „Marea forţă istorică a muncii“). Şi ultimul, dar nu cel din urmă (fie şi numai pentru că acest nume a fost cel mai longeviv din toate): Ninel – numele lui Lenin citit de-a-ndoaselea.  

Epilog 

Au trecut anii, roata istoriei s-a învîrtit 2-3 centimetri şi Uniunea Sovietică a dispărut într-o direcţie necunoscută. Între timp, Institutul Kazah de Zoologie din Alma Ata crescuse. Era ditamai centrul de cercetări, avînd în dotare, pentru experimente, cîteva mii de babuini şi de macaci, la care se adăugau aproximativ o mie de alte maimuţe trăind libere, într-o rezervaţie special amenajată în munţii din sudul provinciei. Numai că, în zorii anilor ’90, nişte umbrele şi nişte maşini de cusut s-au luat la harţă pe teritoriul Abhaziei. Ca orice război, şi acesta a produs victime colaterale. Printre ele, multe dintre maimuţele centrului de cercetări zoologice, ucise de bombardamente. Efect pervers ori poate ecoul armoniei (un sunet slab, de acucriptofon, între două explozii), bombele care le-au omorît pe unele, altora le-au deschis porţile cuştilor. A fost, spun statisticile, cea mai mare evadare în masă a unor primate. S-au răspîndit, care-ncotro, în natură. Au devenit temătoare şi s-au ferit, pe cît le-a stat în putinţă, de orice contact cu omul. Fireşte, în tot acest răstimp, li s-au născut urmaşi. Nu mi se pare deloc nepotrivit să-mi închipui că pe unul dintre ei îl cheamă Ninel.