Cred că aveam vreo 5 ani cînd mă uitam fascinat la Regele Leu, aproape în fiecare după-amiază.  O rugam pe mama să îmi mai pună o dată CD-ul în computerul cel vechi, și buna dispoziție începea imediat ce auzeam primele acorduri ale muzicii africane cu care începea desenul, odată cu soarele incandescent care erupea pe ecran.

Niciodată n-am știut ce îmi plăcea cel mai mult – peisajele fantastice, muzica aceea care mă ținea în tensiune pînă la următoarea scenă, frumusețea puiuțului de leu? Poate mă impresiona povestea lui Simba, un mic leu-prinț născut în Africa, mîndria părinților săi, al cărui unchi rău, Scar, plănuia să îl omoare pe el și pe tatăl lui, ca să devină el însuși regele junglei. Am tremurat odată cu Simba cînd a fugit de hiene, m-am simțit mic și vinovat ca și el de moartea tatălui-rege… Am triumfat odată cu el cînd s-a întors și a redevenit rege! Oh, atunci m-am simțit eu însumi Simba, aș fi vrut să fiu ca el: frumos, puternic, drept, fericit…

Ca în toate poveștile Disney, binele triumfase asupra răului și cei vinovați fuseseră pedepsiți! Da, așa aș vrea și eu să se întîmple în realitate.

Întotdeauna m-am simțit minunat urmărind suspansul poveștii, amuzîndu-mă de poznele personajelor, bucurîndu-mă de muzică și imagini – toate făcînd din lumea Disney un loc unic și inconfundabil pentru  mine.

Robert Ion Chiriac, clasa a VI-a, Școala Gimnazială „Ion Heliade Rădulescu“, București.